Prima insemnare din acest jurnal. Afara e o zi languroasa de august, inca mai cânta graurii, inca mai arde cerul.
Majoritatea vietilor noastre o petrecem in mahala. Rareori trecem prin centru; de obicei ne refugiem in micile noastre cartiere secrete, cu case vechi si tencuieli scorojite. Am vrea ca intreaga lume sa se rezume la mahalaua noastra. Cine stie? Poate ca asa stau lucrurile, de fapt. Vietile noastre se scurg fara griji catre noaptea dulce, speram ca apoi vom avea mica noastra mahala de rai.
🙂
😀 😀
Sunt prima oară aici şi m-a îmboldit curiozitatea să ajung în primul moment pe care l-ai petrecut tu aici. Să mă duc drept la izvoarele fluviului ce unduieşte acum în paginile acestea.
Numele blogului m-a suprins şi m-a jucat cumva pe degete. Să vezi de ce. Al meu este Dulce Deea. Citindu-l pe al tău am crezut că este Mahala, o licenţă de la Mahalia :)(iubesc muzica, intensitatea, adâncimea de voce şi suflet a Mahaliei Jackson)
Am găsit altceva decât m-am aşteptat. Dar am găsit o minunăţie de lume. De la designul atât de îmbietor al paginii (vreau şi euuuuuu ceva de felul acesta…) până la scrierile tale de adevărat scriitor. Şi prietenii frumoşi care comentează aici.
Mă bucur că am ajuns în această lume, mai mult decât o periferie. Mult mai mult.
Draga si dulce mahala
Iti urez sa ai parte de putere de seductie, faima, milioane de fani si jdamii de femei.
Insa cel mai mult si mai mult itz doresc sa-ti pastrezi samburele de autentic, chiar si asa de pastisa a marilor maestri, cum te “denigreaza” Vlad (ca zice el cum ca toate cuvintele mari si frumoase s-au scris deja pe lumea asta)…
Vladule, alea-alea, stii tu!
Madelin, eşti cea mai dulce!
Bineînţeles că io uitasem complet de aniversarea mahalalei. Oare e supărată pe mine?
Mulţumesc mult!
Daca ar fi femeie ar fi suparata nitzel, chiar daca nu ar recunoaste. Nu stiu ce avem noi (femeile) de tinem la toate gugulutzele astea (aniversari, floricele pe campii, chestii-trestii…).
Da’ las ca de-aia tz-am adus io aminte din timp.
Da. Şi te uiţi aşa, în urmă, şi-ţi zici înspăimântat, cu vocea sugrumată: “Doaaamne, câte s-au mai schimbat!”. Ia uite că pe vremea aia Vlad scria fără diacritice! (Cine-ar fi crezut!) Şi avea şi părul lung, gen “Enescu student la Paris”. Şi era şi mai supţire (dar cu asta cred că l-am enervat, tocmai în zi de sărbătoare).
Defilări, ceva? Că data e numai bună!
😀
Sunt mai puţin subţire din pricina masei musculare acumulate în Ferentari.
Aş vrea să marquez cumva evenimentul, dar sunt aşa de prins cu tâmpenii, că nuş dacă o să apuc.
“Sunt mai puţin subţire din pricina masei musculare acumulate în Ferentari.”
Vlad, scuze că te apostez aşa, fără introducere: tu te-ai chinuit foarte mult timp să faci muşchii ăia? Ştii să dai perverse ca pe “Târgu Ocna”? Mă tot frământă întrebarea asta de vreo oră. Mă rog, 60 minute. Hai, 3600 secunde.
Haa, păi ăsta e Sile din Rahova. A ajuns la tv?
Ştiu, ştiu şi perverse ca pe Tg Ocna, şi macarale Borcea (d-astea cre că nici tu nu ştii), etc.
Macarale Borcea? Frate, şapou! M-ai turtit! Nici cu Google n-am găsit ce-nseamnă! Cred că-s nişte tehnici ezoterice deja. Eu am rămas la nivelul inferior, n-am trecut de cherhanalele Sulina.
Macarale Borcea: merg destul de bine când adversarul e foarte mare. Ideea e să reuşeşti să-i îmbrăţişezi coapsa. Apoi te opinteşti şi încerci să-l ridici în aer, având ca punct de sprijin bijuteriile de familie. Ale adversarului bineînţeles. Nici nu trebuie să-l ridici de la pământ. Garantat că adversarul va fi la sol şi nu se va mai ridica foarte repede.
M-a învăţat-o Cojan chiar când eram în clasa 1.
Cojan sau Cojan?
:))) cojan vine de la cojones?
şi borcea vine de la borcea ăla din fotbal?