Spuneam deunăzi că mi-ar fi plăcut să fiu poet în era în care, ca să cânţi lucrurile, era suficient să le enumeri (de la Gide citire).
Tot încerc să îmi imaginez cum erau primii oameni. Îi invidiez. Când vorbeşti de omul primitiv, te gândeşti imediat la caverne, vânătoare de mamuţi, etc. Acei îndepărtaţi strămoşi aveau însă un enorm avantaj: aveau lumea la prima mână. Omul de la început primea miracolele Mării, ale Lunii, ale Pădurii, neîntinate de generaţii de visători, poeţi, mistici, sceptici, regi, sclavi. Visele lui probabil erau la fel ca realitatea, pentru că nimic vechi sau monstruos nu sălăşuia încă în adâncul sufletului său. Nu avea conştiinţă sau inconştient, era tot ceea ce putea fi, temerile lui erau doar temerile instinctive ale vieţii. Lumea era darul lui Dumnezeu, era cu adevărat grădina Edenului. Acum, e doar o moştenire a oamenilor. Peste tot unde priveşti, aceleaşi vise şi temeri străvechi, îmbrăcând universul ca o haină groasă şi impermeabilă. De când Adam şi Eva s-au ruşinat de goliciune, nu încetăm să ne tot îmbrăcăm. Adevărata natură a lucrurilor ne demult interzisă.
Lui i se oferea fără pudoare, fără reţineri. Mi-l imaginez uneori imens, precum Titanii. Şi Titanii au născut zei, care pe urmă şi-au înfrânt părinţii.Oamenii începutului erau nişte devoratori: mintea lor goală de regrete se înfrupta din fructele mereu noi din jur. Primii zei s-au născut pesemne când, din cugetul copiilor primilor oameni, lumea înghiţită de aceştia a început să vorbească.
Gândurile astea îmi trec prin cap de când am citit acea poezie obsedantă a lui Borges, pe care tot o recit cui vrea să mă asculte.
Hay tanta soledad en ese oro.
La luna de las noches no es la luna
que vio el primer Adán. Los largos siglos
de la vigilia humana la han colmado
de antiguo llanto. Mírala. Es tu espejo.
În seara asta mi-a trecut pentru prima dată prin cap, discutând în Mansardă, că poate nu mi-ar plăcea sa fiu un om primitiv. Ar trebui să mă lipsesc de hainele Lunii, la care au lucrat Shakespeare, Eminscu, Debussy şi toţi marii meşteri uitaţi sau ţinuţi minte de până azi. Poate, sub toate acele haine, Luna e doar un bolovan gol.
Hmm, totuşi, nu cred. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, de ce ar mai fi fost răsfăţată Luna de acei meşteri? De ce s-ar mai fi obosit să îmbrace cu visele lor o piatră pe cer?
Poate ca primii oameni exista inca si sforaie inchisi in colivia din interiorul oamenilor de acum.
Si viseaza ca vor fi returnati Edenului.
Drawforjoy, deşi sunt multe indicii că în interiorul oamenilor de acum ar vieţui nu numai primii oameni, ci o întreagă grădină zoologică şi botanică uluitoare, cu toate speciile care există, au existat şi ar putea să existe dar nu vor exista niciodată, acest lucru e o slabă consolare, pentru că, după părerea mea, doar ce e pe afară contează.