Bucureşti, iar

Am fost astăzi să-mi aştept la ieşire prietenii care au dat Rezidenţiatul. Ce atmosferă profund umană e mereu în ocaziile astea! Tăcerea impresionantă care se lăsase peste mulţimea de afară când înăuntru începuse corectarea; părinţii încărunţiţi tremurând iar afară (mediciniştii sunt cei mai bătrâni studenţi); aşteptarea insuportabilă, apoi candidaţii ieşind pe rând, lacrimi, ţipete victorioase, îmbrăţişări…Părinţii suferă cel mai tare, probabil.

Mă rog, cât aşteptam şi un pic după aceea, m-am plimbat prin cartierul mitologic cu Farmacia unde s-a dat examenul. Dublu sau triplu sau multiplu mitologic, cartier al liceului meu, cu primele iubiri şi primele monstruoase dulci suferinţe de amor, una dintre mahalalele lui Eliade, unde Bibicescu a fost lăsat mort pe o bancă, mahala a Icoanei miraculoase, a claustrului cu cireşi japonezi al Şcolii de Fete, cu gotic englezesc, cu secrete stăduţe umbroase şi grădini interioare, şi multe alte minunăţii, n-are rost să povestesc aici, acum.
Pun doar nişte poze din alea proaste de-ale mele, făcute în fugă, anxios cum eram. (Vreo două sunt de ieri, cea cu crucile de lângă sufletul viu şi sfânt al Bucureştiului şi cea cu turnul.) E şi o roză, ştiu că e siropos, dar trandafirul alb care a prins rădăcini la mine în curte s-a hotărât să mai înflorească o dată înainte de iarnă şi nu puteam să nu imortalizez evenimentul, chiar dacă rozele sunt făcute să moară. Se mai poate vedea şi ce frumos îngălbenesc mestecenii.


About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.