V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu tălpile încălţărilor dumneavoastră, atunci când se tocesc? Unde se duc? Există oare un rai, sau un iad, al tălpilor de pantofi?
Ei bine, există. Tălpile tocite se duc în Asgardr. Acolo, Vidarr (un zeu pe care Odin, cel cu un singur ochi, l-a făcut cu Gridr, o uriaşă din Jotunheim) le adună pe toate, şi-şi face o opincă din ele.
Undeva, în măruntaiele lumii, se află un lup, Fenrisulfr. El are doi copii, care sunt liberi, şi alergă fără somn Soarele şi Luna, pe care ar vrea să le mănânce. De asta Soarele şi Luna fug: de teama lupilor. Fenrisulfr e şi mai rău: noroc că el e legat.
Când o să vină sfârşitul lumii, Soarele şi Luna o să fie obosiţi, o să încetinească şi o să fie mâncaţi. Fenrirsulfr o să scape, şi o să îl mănânce pe Odin, şeful cel chior al zeilor.
Atunci Vidarr o să încalţe teribila opincă, făcută din resturile pe care le-am lăsat în drum spre piaţă, şi pe strada iubitei, şi prin curte, şi în deşert, şi la închisoare, şi pe corăbii, şi prin praful verilor, pe aleile parcurilor, pe holurile spitalelor, către biserică, la munte, către cimitir, pe mingea de fotbal, pe zidurile şi porţile în care am izbit fără rost, atâţia şi atâţia ani, pe scările cailor, pe pedalele maşinilor, pe inimile pe care nu le-am cunoscut, prin şcoli, prin zăpezi care niciodată n-or să mai fie aşa de mari cum erau, prin bălţi, pe luciul pietrelor de caldarâm, pe covoarele persane, şi o mică, foarte mică parte, pe apele mărilor.
Şi uite aşa drumurile noastre toate se vor întâlni.
Şi cu opinca aia, Vidarr o să pună piciorul în falca de jos a lui Fenisulfr. Iar cu mâinile, o să apuce falca de sus, undeva, pe cerul fără Soare şi Lună. Şi o să-i smulgă cu totul, de pe gât., capul.
Astfel, datorită miliardelor de kilometri pe care credeam că degeaba le-am umblat încoace şi încolo prin încăpere, o să se termine o dată cu lupul ăsta a cărui gură e mai mare ca lumea, încât nu ni se dă voie să n-o mai vedem măcar o zi.
🙂 Mi-a placut povestea, e creatie proprie sau exista vreo resursa?
Resursa vladeasca. Isi are sediul intr-o biblioteca cu carti vechi si iubiri noi.
Nunu, Madelin, si iubirile sunt tot vechi, chiar si atunci cind noua ni se par noi. Uita-te numa la Nusitatu si la Penelopa lui, care trebuie sa aiba cel putin vreo 2000 de ani. Ca si domnu’ Inginer, care a fost cindva un alchimist reincarnat de mai multe ori pina cind ne-am intilnit acum 10 ani si mai bine in Internet. (Nu spun “aproape 11”, pentru ca “10 ani si mai bine” suna mai degraba a vesnicie.)
Ei, si oare unde am mai auzit eu de lupul Fenris?… (Ulfrl = wolf, banuiesc. A se vedea si Wolferl, diminutivul erotic al lui Amadeus.) Parca-parca tot in ‘Ultima licorna’ era undeva vorba de el, in treacat. Incep sa n-o mai stiu pe dinafara, ar trebui sa o recitesc si habar n-am pe unde mai e… Asa-mi trebuie daca n-am batut-o in cuie la capul patului, heh.
Si — ah, ah, era cit pe’aci sa trec cu vederea: “Resursa vladeasca” aminteste de expresia “de la vladica pina la opinca”, iar aici este evident vorba de opinca aia uriasa, colectiva, reincarnata din resturile opincilor individuale. Iar sensul expresiei nu mai este ceva gen “toata lumea”, ci are mai degraba de a face cu actul creatiei (Vlad creaza opinca de undeva de la distanta si chicoteste multumit cum ca, hehe, ala nu e el), iar creatia originala se manifesta in forme erotice: iubirile noi care sunt de fapt vechi.
Jurnalul unei (scriitoare) geniale, asta e titlul de fapt, iti zic io.
Iti cumpar eu licorna (cand o s-o iau pentru mine si copii) si ti-o dau la intalnirea dintre Crangasi si Grozavesti.
Iubirile sunt tot timpul noi, indiferent din ce straturi cojite, sfaramate sau reintregite ale memoriilor antichizate vi ele, iubirile astea, extaz si agonie.
O invidiez (si) pe Penelopa. Pe dl Inginer il salut cordial, mi se pare mie ca mi-a rasfoit, din cand in cand, blogul?
Daaaaaaaaaaaa, suna bine titlul, zise vanitatea gadilata la orgoliu…
PiticStyle, sursa este Snorri Sturluson, Edda nouă.
Ca să vezi, nu mă gândisem că Ulfr e “lup”, deşi acuma mi se pare evident. Aşadar, Snorri Sturluson, cu Fenrisulfr, e un precursor al lui Disney (Donaldduck, Mickeymouse, etc.)
Vlad, citeodata mai imi vine asa o adiere scandinava, si mai capat cite o idee despre limbile nordice. Cele germanice seamana cu germana si ma amuza intotdeauna sa descopar semnificatii, cum ar fi cea de aici. Alta asociatie: Ingrid Bergman a invatat sa vorbeasca engleza fara accent prea evident, iar cind a jucat in “Orient Express” a trebuit sa reinvete engleza cu accent suedez. Greenwood-Grünwald…
Ai citit “Graal Pirat” de Robert Pinget?
Madelin, esti tare draguta. Dar stii, Licorna trebuie sa o am pe acasa, si asa flenduroasa si cu urechi de magar cum e, mi-e tare draga, pentru ca m-a insotit in toate cele de la virsta de 16 ani incoace, adica vai, timp de aproape 30 de ani… Pe unde s-o fi ascuns???
Inca un ‘dar’: Ii transmit domnului Inginer salutarile, dar sa stii ca el, cu toata perseverenta lui pe care o laud si o sustin cu orice ocazie, nu stie inca atit de bine romaneste incit sa se aventureze pe blogul tau. Ala trebuie sa fi fost domnu’ Doctor 😉 Stii, domnu’ Inginer a fost intotdeauna cu un domnu’ Doctor impreuna. Primii doi au fost de medicina veterinara, al treilea de umana, iar actualul este primul care nu are legatura directa cu medicina. Asa ca vezi: amorurile noi sunt intotdeauna cele vechi, cel putin pe undeva. (Asta ignorind cu buna stiinta si convingere termenul de Lebensabschnittspartner = partener de perioada din viata, care il inlocuieste din ce in ce mai des pe cel de Lebenspartner = partener de viata.)
Hm, sau, mai bine, Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotter-beutelrattenattentater. (Asta de la tapirul o ştiu.)
Attentäter 🙂
Pina ajungi la capat, uiti de unde ai inceput… Eh, asta si definitia infinitului data de Mark Twain…
Eheeeei, si io care ma gandeam serios sa ma apuc de germana. Eram gata sa-i propun si patronului sa ne sponsorizeze cu ceva lectii, daca tot ne-am infratit.Sa pun un pariu cu infinitul, adica.
De franceza am gasit o studenta. In raid zice ca mediteaza copii clasele I-VIII. O sa-i zic si io ca am ramas repetenta si d’aia arat asa, mai matura, dar ca e nunai o iluzie.
da, uite aici toata povestea
Limba germana este relativ simpla. O persoana cunoscatoare a limbii latine, si obisnuita cu declinarile, o invata fara mari dificultati. Acest lucru, de altfel, este mentionat de profesorii de germana la inceputul fiecarui ciclu de studii. Se incepe cu studiul unor der, die, das, des, dem, den etc., si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica dezarmanta.
Ca sa ilustram ceea ce tocmai am afirmat, sa luam un exemplu practic:
Pentru inceput, cumparati “Curs practic de limba germana”: este un volum minunat, cu coperti cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile hotentotilor (auf Deutsch : Hottentotten).
In carte se povesteste cum un fel de canguri mici (Beutelratten) sunt prinsi si inchisi in custi (Koffer), acoperite cu o tesatura (Lattengitter) care sa-i fereasca de ploi. Aceste custi se numesc in germana “custi acoperite cu panza” (Lattengitterkoffer) si atunci cand contin un cangur, ele sunt numite Beutelrattenlattengitterkoffer – logisch ! Substantivele sunt mereu cu litera mare. Intr-o zi hotentotii au arestat un asasin (Attentäter), acuzat ca ar fi omorat o mama (Mutter) hotentota (Hottentottenmutter), avand un fiu cam prostut si balbait (Stottertrottel). O astfel de femeie se numeste in germana Hottentottenstottertrottelmutter, iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentäter, evident.
Die Polizei captureaza asasinul si il inchide provizoriu intr-o cusca pentru canguri (Beutelrattenlattengitterkoffer), dar captivul evadeaza. Imediat, toti pleaca in cautarea fugarului, si deodata, un razboinic hotentot se intoarce strigand:
– Am prins asasinul (der Attentäter)!
– Jawohl ? Care ? – intreaba seful de trib.
– Der Beutelrattenlattengitterkotterattentater – raspunde razboinicul.
– Cum adica, asasinul (der Attentäter) din cusca de canguri acoperita cu panza (Beutelrattenlattengitterkoffer) ?- intreaba seful hotentotilor.
– Pai, -raspunde bastinasul – der Hottentottenstottertrottelmutterattentäter (asasinul mamei hotentote cu copilul prostut si balbait).
– Ach so, jawohl ! – raspunde seful hotentotilor. Puteai sa zici de la inceput ca l-ai prins pe der Hottentottenstottertrottelmutterbeutelrattenlattengitterkofferattentater!
Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla.
Mi s-a ars bobinele de inducţie de la cuşca cu greieri…adică deci creieri. Ach so…Deci de aia am abandonat eu cursurile de germană că era prea facile…
Mie imi plac din limba germana consoanele triple, cum ar fi in Schifffahrt (= calatorie cu vaporul, Schiff = vapor + Fahrt = calatorie). Pina la ultima reforma a ortografiei, de prin 90 si ceva, exista o regula care facea doua consoane din cele trei; apoi a fost abolita, iar rezultatul mi se pare exotic de-a dreptul.
Apoi, pentru cei cu fantezii (ca sa nu spun perversiuni) lingvistico-fonetice, mai exista si (ne)cuvinte cum ar fi wrdlbrnft.
wszystko!! 😉
Ah, asta trebuie sa fie unul din cuvintele alea poloneze care nu se pot pronunta 🙂
da’ ce, se pronunta???
Poloneze, hmmmmmm…
Nu-mi spuneti si mie, absolut aleator, unde o sa ma duc la slujba pe 2 iulie?
Ăăăă, păi se pronunţă. Ceva de genul fîşîst(asta e o singură silabă)- co. Trebuie să ai trei limbi şi să le înşurubezi pe rând. Toate cuvintele poloneze sunt aşa pentru că ei sunt un popor foarte secretos şi nu vor să le înveţe nimeni limba.
Madelin, la ce slujbă te duci tu pe 2 iulie?