De fapt, nici măcar atât, cine sunt eu să vorbesc despre muzica bizantină? Nimenea. Nu am autoritatea să zic ceva de octoih, de condace şi canoane, de Filotei sin agăi Jipei, sau de notaţia hrisantică. Mi-e ruşine că trăiesc într-o ţară în care muzica bizantină se aude zilnic, şi nu ştiu aproape nimic despre ea. Mi-e ruşine că a fost nevoie să merg din întâmplare, acum câţiva ani, la un concert unde s-a cântat, cu sala goală, muzică de Paul Constantinescu, ca să am revelaţia unei lumi uimitoare despre care nu înţeleg exact unde se află, înăuntrul meu, în jurul meu sau deasupra mea. Şi uneori îmi e ruşine că sunt european, că am impresia că lumea începe şi se termină cu Bach şi Mozart.
Câteva observaţii personale pot să fac.
Mai întâi, muzica bizantină pare să fie vie. Mult mai vie decât muzica ocidentală. Poate că lucrurile stau aşa şi pentru că muzica occidentală e inexorabil legată de bara de măsură, şi, asemenea timpului, moare permanent, pe măsură ce se aude şi devine trecut. În timp ce un cânt bizanin pare să fie independent de timp. (Din manualul de istorie aţi aflat cum că Bizanţul a căzut la 1453, ei bine, asta e o părere tipic occidentală, deschideţi ochii, bizanţul nu a murit, nici măcar nu a îmbătrânit cu o zi). Mai sunt încă destui orbi surzi care confundă eternitatea cu rigiditatea şi conservatorismul. Mă număram cândva printre ei.
O altă explicaţie oferită de unii autori, e că muzica bizantină e întotdeauna cântată de îngeri, şi oamenii doar se iau după îngeri. Dacă aşa stau lucrurile, atunci îngerii sunt foarte umani, căci muzica bizantină pare să mimeze şi cele mai tainice mişcări ale sufletului meu. Dacă aş fi un îngâmfat occidental, m-aş mira foarte tare: cum de ştie, cel ce cântă, toate unduirile fiinţei mele, de mi le imită cu o asemenea precizie? Dar pentru că uneori nu sunt un occidental îngâmfat, îmi dau seama că nu e nimic nou la mine, că modelele şi texturile care mă compun nu sunt deloc originale, cel mult originare. Eu în sine nu sunt decât nişte ochi şi nişte urechi, în rest, totul a mai fost şi va mai fi, sau poate doar este. Mai sunt încâ mulţi orbi surzi care au pretenţia să fie nemuritori şi unici în acelaşi timp.
Încă o observaţie personală: ce compozitor fantastic e Anton Pann! Dacă este atât de subevaluat şi de puţin cunoscut, e fiindcă nişte critici literari clasici care oricum nu se pricepeau la muzică, l-au desfiinţat din cauza culegerii sale de manele, “Spitalul amorului”. Pe care am descoperit-o şi am savurat-o din plin, dar o să scriu o însemnare despre manele altă dată.
În sfârşit, locul cel mai bun pentru ascultat muzică bizantină în Bucureşti e Stavropoleos. Cântăreţii lor sunt de departe cei mai buni şi cei mai erudiţi din oraş. Le recomand şi CD-urile. De asemenea, întrucât îngerii nu revendică vreo proprietate intelectuală, se poate descărca în deplină legalitate muzică bizantină din mult locuri de pe internet, e suficient un search. scurt.
P.S. E clar pentru mine că Bach era un înger.
