Anticariatul dintr-o altă lume

Azi mi s-a intâmplat ceva ciudat (ceea ce nu e ciudat, pentru că mi se întâmplă zilnic lucruri ciudate).

Mă întorceam de la spital pe jos, însoţit de amicul C. Nu ne mai văzusem chiar de mult, iar mie îmi place amicul C., bărbos, psiholog, gurmand, connaisseur, aşa că am lălăit un ceai verde vreo oră, apoi am pornit la bulivar, cu intenţia de a ne benocla prin anticariate, şi la buchiniştii cu feţele lor de moşi crăciuni ai pegrei.

(În treacăt fie spus, mi-am luat: Psihozele lui Pamfil şi Ogodescu, Remy de Gourmont: Nouveaux Dialogues des Amateurs sur les Choses du Temps, Poèmes Barbares ale lui Leconte de Lisle, mamă ce mai îmi plac astea, şi The Poems and Songs of Robert Burns. Sunt foarte fericit.)

Aşadar, la un moment dat, după discuţii foarte complexe şi nişte gogoşi cu gem în mers, am intrat într-un anticariat. Am fost uimit, pentru că trecusem de atâtea ori prin zonă, dar anticariatul ăla nu-l mai văzusem. (“Nu pot să cred că nu-l ştiai”, zice C.) M-am bucurat de descoperire, m-am uitat pe rafturi. Decorul îmi părea vag familiar. În fine, C. îşi cumpără o cărţulie (O istorie a tehnicilor amoroase, sau cam aşa ceva), şi ieşim.
Atunci am uluitoarea revelaţie: sigur că ştiam anticariatul, am intrat în el de zeci de ori, nu e o lună de când am fost ultima dată! Cu 5 minute înainte, aş fi putut totuşi să jur că era prima oară când îl vizitam. Am înţeles atunci că diferenţa consta în amicul C. Prezenţa lui transfigurase locul. Nu e prima oară când mi se întâmplă, când sunt cu cineva, aspectul lumii e cu totul altul. De pildă, când mă plimb cu iubita mea, întotdeauna am parte de fenomenale spectacole cereşti, răsărituri şi apusuri incendiare, constelaţii noi, Luni pline de îţi vine să le culegi, etc. Doar când sunt cu ea, alminteri: apusuri şi răsărituri normale, aceleaşi trei stele zilnice, Lună obişnuită.
Nu-mi pot explica baudelairian fenomenul, în sensul că nu cred deloc că văd aceeaşi lume doar că prin ochii partenerului de plimbare. Ci mai curând întâlnirea are loc într-o cu totul altă lume, una care îşi deschide porţile doar când cele două persoane sunt una lângă alta. Desigur, nu cu oricine mi se întâmplă asta.
La fenomen mai contribuie probabil şi remarcabila mea distracţie, nu am prea multe ancore voluntare în lumea materială, îmi lipseşte orice disciplină, domnule, fir-ar să fie, ceea ce-mi permite să nu brutalizez cu vreun spirit de observaţie aceste minuni hierofanice care ne dau zilnic asaltul lor delicat.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.