Am tot auzit de ele, dar nimeni nu le-a văzut. Ei bine, astăzi, mergând pe jos prin Cotroceni, cred că am găsit Porţile Orientului:
Doar dacă nu cumva sunt acestea:
Hm, nu, acestea sunt porţile Raiului.
Porţile Orientului erau însă păzite de nişte lei.
Noroc că era după amiază, moment la care leii se duc să se plimbe niţel.
Aşadar, am putut să arunc o privire după uşi. L-am văzut pe Hefaistos, de exemplu. Dacă n-aţi mai auzit nimica de el în ultima vreme, e fiindcă îi place să-şi petreacă majoritatea timpului pe acoperiş.
Am văzut-o şi pe – cum o chema?- soţia lui Lot. E tot în aceeaşi stare. Poza nu e foarte clară fiindcă mă lătra un căţel (pe care nu l-am pozat, nu părea fotogenic)
Aşaaa, ce-am mai văzut? Nişte balauri, erau mici, dar păreau mistici şi fioroşi…
… nişte trunchiuri de copaci…
În iarbă, undeva, era mormântul lui Alexandru Danielopol. Bietul de el, a trebuit să-l curăţ de sticle goale şi mucuri de ţigări, ca să-l pozez.
Dar cine e Alex. Danielopol, mă veţi întreba? (Sau nu?) Nu căutaţi cu Google, veţi da doar de alt Alexandru Danielopol, avocatul care a salvat 300 000 de basarabeni, pe vremea pactului Ribbentrop-Molotov.
Dumnealui trăieşte bine-mersi, la Paris, are 91 de ani, se pare că rugăciunile basarabenilor sunt cu el, îi dorim mult bine, şi eu şi doamna care stă la ultimul etaj şi care încă îşi mai aminteşte de corăbiile din Ismail.
Dar cine e Alex. Danielopol, cel din iarbă, mă veţi întreba din nou? Ei bine, am căutat prin biblioteca conacului, şi am descoperit! E chiar bunicul lui Ion Heliade Rădulescu.
Cam atât am văzut azi dincolo de Porţile Orientului, în Cotroceni.
Şi, să nu uit – cum aş putea să uit?: la întoarcere, pe lângă gardul de tablă ondulată al uriaşului palat ceauşist abandonat de pe Ştirbei Vodă, răsăriseră sute de nu-mă-uita(1).
Puteţi însă să uitaţi ce v-am povestit azi. La urma urmelor, que voules vous…
_____________________________________________________________________
(1) Farâmusham makon, în persană.
