Regele cobzar

În “Judecata de apoi” de pe zidurile Voroneţului, regele David cântă la un instrument.

L-am auzit pe profesorul G, într-o comunicare despre etnomorfism, folosind, ca să-şi demonstreze conceptul, exemplul “regelui David de la Voroneţ, care cântă la cobza românească”. Desigur, nu profesorul G. a “descoperit” această asociere, e de fapt una foarte populară, măicuţele de la Voroneţ o relatează şi probabil că o cunoaşteţi şi dumneavoastră. David cântând la cobză

Ne aflăm aici în prezenţa unei erori. E destul de mare, mă mir cum de nu a fost contestată până acum. E drept că sincretismul e prezent în arta ţărănească, adesea o vedem pe Maica Domnului în ie, în icoanele ţărăneşti. Numai că de data asta, mie intrumentul nu mi se pare deloc o cobză. Hai să vedem cum arată una:

În poză, e Ion Zlotea, unul dintre ultimii mari cobzari, l-am găsit tot pe extraordinarul site al Dr. Garfias. După cum vedeţi, e un instrument prelung, în formă de jumătate de pară, cu coadă foarte scurtă. E importantă lipsa de coadă a cobzei, pentru că asta arată că era un instrument, nu melodic, ci ritmic, neavând deci nevoie de o manşă. (Similar poate, zongorei ardeleneşti,pe care nişte intelectuali din Dilema o dispreţuiesc, zicând că pianul lui Liszt – zongora în ungureşte- a devenit jalnica chitară a fraţişor Petreuş, intelectuali care nu ştiu poate, că Bartok, un compozitor, după mine, mult mai mare ca Liszt, şi un etnolog care a petrecut ani prin satele româneşti, a făcut din pian un instrument ritmic, de percuţie).

În timp ce instrumentul lui David are coadă lungă. Seamănă mai curând cu cobza cazacă, dacă vreţi:

…dar ce să caute cobza cazacă pe zidurile Voroneţului? Mai mult, coada lungă a cobzei cazace se pare că e o achiziţie mai recentă, fiind o influenţă occidentală, rezultată din contactul cazacilor cu francezii în războiul de 30 de ani (1618-1648), deci fix 200 de ani după ce pictura Voroneţului fusese terminată. Dar anticipez…

Profesorul G. şi ceilalţi adepţi ai “cobzei” mai uită un lucru: că autorii picturii de la Voroneţ nu erau ţărani, nu avem de-a face cu o pictură naivă. Nu nişte ţărani l-au pictat pe Platon pe ziduri, ci nişte oameni ai bisericii, care în plus erau şi cărturari. Sunt şanse foarte mari ca instrumentul în cauză să fie mai degrabă o lăută. Sau o alăută, dacă vreţi, ca să fim mai aproape de etimologia arabă (al oud). Ceea ce e cu totul altceva. La sfârşitul secolului XV, când era pictat Voroneţul, lăuta, adusă de mult de mauri în Europa, era un instrument al rafinamentului extrem, al polifoniei, produsese deja de două secole apariţia clavecinului şi era în culmea gloriei. Ocupa acel loc central în muzica europeană cultă pe care, mult mai târziu, avea să-l ocupe pianul. Instrumentul se aflase la mare preţ şi la curtea Bizanţului, cum este şi astăzi în lumea arabă. de unde reintră în Occident prin filiera world-jazzului, cu artişti ca Anouar Brahem, de exemplu.

Iată o lăută tipică. (În occident a existat o familie vastă de lăute, de dimensiuni diferite, de la mica mandolină la uriaşa teorbă.)

Faptul că instrumentul lui David de la Voroneţ avea doar 4 coarde (precum cobza) nu trebuie să ne deruteze. Lăuta medievală a pornit de la 4 corzi, şi a avut doar 4 multă vreme.

Iar ultimul reprezentant nemuzeificat al familiei de lăute, mandolina, are tot 4 corzi.

Nu înseamnă că dispreţuiesc în vreun fel cobza. Istoria ei este chiar mai veche decât a lăutei. Tot căutând, am descoperit că chirghizii, veche populaţie siberiană, au un instrument similar numit kobuz, sau komuz. Cel mai vehi kobuz păstrat datează din secolul 4 d.Ch., deci mai înainte de Hegira (maurii introduc lăuta în Spania în secolul 9 d.Ch.), dar cu siguranţă e originile sunt cu mult mai îndepărtate. Legenda spune că vânătorul mitic Kambarkan, plimbându-se prin pădure, a văzut o veveriţă moartă şi eviscerată de vreun prădător, cu maţele atârnând de tufişuri. Kambarkan a descoperit, împiedicându-se de maţe, ce frumos sună, şi a inventat primul kobuz. Vă sfătuiesc să folosiţi măcar 5 minute din timpul dumneavoastră pentru a asculta un pic de muzică chirghiză, veţi fi cuceriţi de strania ei gingăşie, şi veţi înţelege de spun că, spre deosebire totală de lăută, cobza a fost de la început un instrument ritmic.

Aşadar nu desconsider cobza, din contră. Atâta doar că David de la Voroneţ nu cântă cu siguranţă la cobză, ci la lăută, ceea ce are o semnificaţie aparte asupra căreia rămâne să medităm. Puteam să vă spun asta de la început, dar e mai drăguţ să scrii articole din astea lungi.