Piticul

Să stai la coada tramvaiului şi să priveşti, prin geamul din spate, cum oraşul se dechide ca o floare dinaintea ta, are ceva din dulceaţa unui rămas bun.
De lângă mine se auzi o voce:
– Mai ales când urci uşor dealul pe Regina Maria.
În stânga mea stătea domnul care vinde ziare în tramvai, el vorbise. De ce vorbea singur?
– Nu singur, ci cu dumneata.
Când mi-am dat seama că domnul care vinde ziare în tramvai îmi citea gândurile şi purta şi o conversaţie cu ele, perplexitatea mea nu a mai cunoscut margini.
– Nu eşti nebun, nu ai halucinaţii, e adevărat, chiar îţi pot citi gîndurile.
M-am uitat împrejur: mai toţi călătorii erau cufundaţi în transa care domneşte de regulă în tramvaie, printre oamenii civilizaţi. Ne priveau fără prea mult interes trei copii mici.
– Dar…cum se poate…am bălmăjit, încă pe trei sferturi convins că visez, şi probabil păzit de urmările şocului şi de distracţia mea proverbială.
– Principiul este de o simplitate elegantă, şi ţi-l voi spune cu plăcere. Nu e prima dată când mă vezi. De fapt, m-ai văzut cam în fiecare zi, în drum spre serviciu. M-ai auzit strigând numele ziarelor pe care le vând. Azi de dimineaţă, când te spălai pe dinţi, ţi-ai adus aminte, întâmplător, de mine, şi parcă mi-ai şi văzut capul cu fes şi faţa ridată, şi parcă mi-ai şi auzit vocea monotonă: „Liberatatea, libertatea pentru femei, evenimentul zilei cu programul tv”. Ei bine, află că, de-a lungul acestor zile în care ne-am întâlnit, în capul dumitale a prins viaţă un homunculus, un pitic, care îmi seamănă întru totul. Pe acest pitic l-ai auzit când te spălai pe dinţi, era el şi nu o simpă amintire de-a ta. Cu acest pitic eu pot să comunic ca şi când aş vorbi cu mine însumi. El îţi ascultă acum gîndurile şi simţurile, iar eu n-am decît să privesc, la rândul meu, prin ochii lui. Chiar te-aş ruga să conferi o mai mare coerenţă uimirii dumitale, că e obositoare.

M-am străduit să fiu uimit mai articulat, şi domnul care vinde ziare în tramvai putu continua să-mi răspundă la întrebări.

– Este o artă veche precum lumea, care se transmite sporadic, de către iniţiaţi unor discipoli aleşi. Nu profităm de ea ca să ne amestecăm în lupta voastră seculară. Ne mulţumim să traversăm mileniile ca observatori.

De ce îmi spune toate astea mie?

Domnul care vinde ziare în tramvai coborî. Însă homunculusul continuă. Corpul domnului care vinde ziare va muri, însă homunculuşii din capetele miilor de călători vor trăi şi vor gusta mii de gusturi şi vor iubi mii de iubiri. Da, dar în ascuns, deghizaţi în amintiri întâmplătoare. Nu şi în cazul meu: eu ştiu. Şi până la urmă toate miile de călători vor dispărea şi ele, şi nu va mai rămâne nici urmă din vânzătorul de ziare din tramvai. Poate da, poate nu. Poate că acum, că ştiu, ceva urmează să se întâmple.

Acum vă las, mâine trebuie să mă trezesc de dimineaţă, am ziare de vândut.

About The Author

5 thoughts on “Piticul

  1. Multumesc hazardului ca am intalnit atatea bloguri minunate scrise de persoane minunate (Zaza, Lulu si Vlad)care devin in fiece zi ziarele virtuale pe care le citesc…

  2. Multumesc hazardului ca am intalnit atatea bloguri minunate scrise de persoane minunate (Zaza, Lulu si Vlad)care devin in fiece zi ziarele virtuale pe care le citesc…

    LE hasard fait bien des choses. Multumiri, si alăturarea de Zaza şi Lulu mă onorează. (Oare ar trebui să-mi zic Vlavla? (-: )

  3. Eu am avut in liceu un coleg poreclit „Piticul” care era geniu la matematica, dar era un adevarat psihopat. Mi-a fost intotdeauna frica de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.