Azi noapte, târziu. Tocmai plecaseră nişte prieteni cu care făcusem o raclette stropită cu vin dulce licoros. Eu insumi reciteam rezumatul la “Approach to Almotasim”, şi, reentuziasmat, i-l povesteam.
După ce terminai, rămase pe gânduri, apoi începu:
– Am citit o poveste când eram mică, nu mai ţin minte mare lucru, nici cum se numea, nici cine a scris-o, şi n-am înţeles niciodată ce vrea să zică.
– Despre ce era?
– Mâine, că mi-e somn.
– Te rooooooog.
– Bine. O prinţesă, care se plictisea, găseşte în grădina tatălui ei un măr cu mere de aur. Culege unul, dar îl scapă pe jos şi se rostogoleşte. Porneşte în urmărirea lui, şi ajunge la o scară foarte înaltă. Scara se sprijinea pe spatele unui uriaş. Prinţesa urcă pe scară, şi ajunge la o mică uşiţă în spatele uriaşului. O deschide şi intră în uriaş. Acolo, era o lume întreagă, doar că, în loc de oameni, erau oi care behăiau, guvernate autoritar de nişte cai, parcă. Prinţesa vrea să se întoarcă, însă nu mai găseşte drumul spre uşiţă. Îl caută, disperată, foarte mult timp, nu se ştie exact cât, apoi se resemnează, trec ani şi ani şi ani, şi într-o zi, găseşte din întâmplare portiţa. Cu lacrimi de bucurie în ochi, o deschide şi coboară scăriţa, către lumea oamenilor. Care, însă, nu mai arăta cum o ştia ea. Aleargă încolo şi încoace, întreabă oamenii dacă o mai cunosc, sau dacă îi cunosc pe părinţii ei, regele şi regina, dar oamenii nu o ascultă, nu o înţeleg, trec pe lângă ea şi o lasă plângând. La un moment dar, găseşte un râu, şi, privindu-se în el, constată că era şi ea o oiţă, care behăia.
– Foarte frumos. Pot să o public pe blog?
– Nu. E posibil să fie altfel decât am povestit-o, nu mai ţin minte bine.
– Dar mie îmi place aşa. Te rooog
– Bine.
About The Author
Sal’tare
Am o joaca (cred eu destul de isteata), sub forma de leapsa cu opt intrebari aici. Daca nu ai chef, nu raspunde ! Insa am vaga impresie ca iti vor placea !
Andrei… 😉
KIP IN TACI
Da… parca mi-ar aduce aminte de ceva… Este mai mult o impresie nelamurita din strafunduri mnezice, asemeni peisajului lombard invaluit in ceata din “Baudolino” sau “Flacara reginei Loana”… Am citit multe basme cand eram mic, dar aproape toate erau dupa acelasi tipar destul de monoton (analizat, partial, de Heinrich Zimmer in “Regele si cadavrul”) pe care il cunoastem cu totii prea bine. A existat insa si o exceptie: “Basme” de Vladimir Colin (cu un peste desenat pe coperta). Toate povestile din cartea asta mi-au lasat o impresie de stranietate care dureaza pana azi, la varsta adulta. Sa fie oare asta cartea care se sustrage reamintirii?
Ehei, şi citisem cartea aia de basme de o făcusem ferfeniţă. Mi-aduc aminte de Iani Palicarul, care avea un chiup,
Doua comentarii, ca am chef de palavre:
1) ce viata saraca trebuie ca am, de vreme ce pentru a descrie ceata ma raportez la carti, si nu la trairi! Desi, sigur, unii probabil ca ar vedea aici intertextualism sau postmodernism…
2) kitab-ul misterios ar putea fi si vol. 25 din “Povesti nemuritoare”, desi nu prea cred.
A., mulţumesc pentru kitab. O să verific, mai mult din rigurozitate ştiinţifică automată, povestea o să răm
E o editie mica de la Wordsworth Classics care se cheama Irish Folktales, cu unele dintre cele mai ciudate basme de mi-a auzit urechea cand eram mica cat o nuca.
Apoi Povesti Tiganesti… Una cu o luna pe coperta cu un tigan si mireasa sa calare pe ea… De o bogatie de nepus in tipare care parca canta pe foaie(nimic prin apropierea lui Vladimir Propp, nicidecum). Si cel mai important tiganestile nu seamana intre ele. :d
Un comentariu: nu sunt de acord cu prietena/sotia ta cand spune “Am citit o poveste […] şi n-am
Scuze, am uitat sa adaug: mai voi interesa si eu printre prieteni despre byblos-ul eluziv. Te rog, insa, daca afli ceva, sa-mi dai de stire, ca de cand citii postul asta nu reusesc sa ma eliberez de el si sa ma gandesc la altceva!
Posibil, dar deja vorbim despre altă poveste. Şi eu crez p
@Stroescu: te citez “nu mai ştiu exact dacă a zis sau nu asta, poate am zis-o eu.”
Ach, splendid!
este tare povestea dar mi-e imi trebuie de vladimir colin. 🙂