Duminică, în zori, căile tortuoase ale poveştii vieţii mele mă aduceau iar în tramvaiul gol. De la un cap la altul, în el hălădiua vânzătorul de ziare, cu Băsescu răcnindu-i din braţe. Cu puţin timp în urmă, scrisesem un post în care povesteam metoda vânzătorului de ziare de a citi gândurile oamenilor. Desigur, era o minciună sfruntată şi nici măcar n-am pretins altfel vreodată.
Totuşi, privind faţa de sfinx (are mereu aceeaşi expresie) a omuleţului cu fes şi traistă, acest frate al meu fără de duminică, (pentru că amândoi suntem aborigenii purgatoriului), m-am întrebat dacă era într-adevăr o minciună, scrierea mea. Dacă sunt oare în stare să mint, cum am încercat atunci, sau nu fac altceva decât să spun lucruri adevărate, la fel de adevărate precum rufele şi muşcatele atârnate în balconul de vis-à-vis. Probabil că aşa e. Probabil că singura minciună mi-o spun mie, mă mint că aş minţi, tot aşa cum mă mint că aş exista, când de fapt, să fim serioşi, am consistenţa unei ferestre fără geam, prin care poţi să priveşti şi chiar să întinzi mâna şi să atingi oamenii de pe stradă.
Mai târziu în acea zi, la pique-nique pe malul lacului, ne întâlnirăm cu o turmă de capre. Întrebând dacă le putem mângâia, ciobanul, care se adăpa, alături de supusele lui, din apa galbenă şi cu mormoloci, ca să-i treacă arsurile de la o ţuică ceva cam rea, ne răspunse că putem, dar caprele nu vor sta. Desigur, la urma urmelor afecţiunea nu se primeşte aşa, cu una, cu două. Am încercat totuşi, şi într-adevăr, caprele fugiră toate. Toate, mai puţin una singură, una din câteva zeci, care s-a apropiat, timidă, şi a întins botul aspru spre palma omenească. Am fotografiat-o (pun poza alături de cea a căţelului care nu se sfia să-şi ofere disponibilitatea de a primi afecţiune cui vroia, şi de a pontonului care era destul de indiferent):
Mi-am adus aminte de o poezie a lui Prévert pe care am citit-o prin şcoala generală, în care un copil sărac cerşea păsărilor să vină să-i mănânce din palmă. Foarte siropos.
Frumoase pozele. Cea cu capra e HDR?? Cum ai facut-o?
Toti cretani s
Clarisa, capra a venit sa o mang
Porecl
Mulţumesc, c
La fel, c
vreau si eu la iarba verde. si as mangaia si o capra. va invidiez
“Foarte siropos.”
Pfft! 🙂
🙂
Buna ziua! Unii din cititori ma cunosc, sunt un comentator recent pe blogul d-lui Stroescu (nu-l mai pot numi Vlad dupa marsavia asta). Pe scurt: lucrez in cadrul unei asociatii de protectie a demnitatii animalelor. Noi militam impotriva portretizarii acestora in materiale publice fara a li se fi cerut in prealabil acordul. De aceea, d-le Stroescu, va intreb: inainte de a publica aceste materiale pe web, ati obtinut consimtamantul scris al caprei si al cainelui (i.e. semnatura precedata de nota manuscrisa “Lu et approuve”)? Daca nu, va rugam respectuos a binevoi sa aplicati un efect de blur celor doua zoopersoane, asa incat figurile lor sa nu mai poata fi distinse. Daca nu veti solutiona favorabil petitia noastra, vom sesiza justitia.
Binevoiti a primi, d-le doctor, asigurarea distinselor noastre sentimente.
Haaa, dar vă