Nimic de povestit

În Mahalaua Universalis, în care puteţi să vă delectaţi cu poezie nordică, v-am promis în treacăt că o să vă povestesc despre strămătuşa mea, Ortansa, moartă de tânără de tuberculoză prin anii ’30.

Adevărul e că nu prea am ce să vă povestesc, dar, dacă v-am promis, v-am promis. Străbunica mea a avut o fată şi trei băieţi. Fata, Ortansa, de-abia a apucat să meargă la gimnaziu şi să îmbobocească niţel, că a şi murit de TBC. Au rămas în urma ei nişte scrisori pe care le trimitea acasă de la internat. “Dragă mamă şi tată, eu sunt bine, sănătoasă, vă rog, trimiteţi-mi 3 lei că trebuie să îmi cumpăr o carte.”

Primul dintre băieţi a murit pe front împotriva ruşilor. L-a decorat regele post-mortem, am şi acum decoraţia, nu ştiu cum a scăpat, că, atunci când au venit ruşii, mantia şi sabia au fost rupte şi îngropate. Avea o nevastă tare frumoasă, boieroaică, cu care apucase să fie căsătorit un an. Am vizitat-o acum mai bine de 10 ani prima şi ultima dată, o doamnă bătrână şi demnă, într-o casă uriaşă, mi-a spus că semăn mult cu străunchiul şi mi-a dăruit nişte cărţi vechi şi un toc.

Al doilea băiat a murit tot pe front, locotenent, în linia întâi, în Cehoslovacia, unde s-a dus de bunăvoie. A scris acasă zilnic, până în preziua morţii. Scrisori vesele, în care ne povestea că are doi ţigani în pluton care cântă la vioară de îţi rup inima, şi ce Crăciun frumos a avut cu ei şi cu soldaţii, speră să nu moară, că sunt oameni de treabă. Cînd a auzit de moartea lui, străbunica mea, femeie foarte credincioasă, a luat icoana de perete şi a dat-o de pământ. Apoi a luat-o de pe jos, a sărutat-o, şi-a cerut iertare, şi s-a pus să spere că poate al doilea băiat n-a murit. Nu mai ştiu exact dacă mai trăia străbunică-mea când s-a aflat în sfârşit satul slovac în care e îngropat străunchiul meu. Dar oricum, când a murit străbunică-mea, a fost pusă în biserică, precum oamenii cei mai cuvioşi, şi a plâns-o tot oraşul, nimeni nu s-a îndoit că va ajunge o sfântă.
Ei bine, mai rămăsese doar bunică-miu. El n-a murit pe front. L-au arestat prin 50 şi ceva, şi l-au condamnat la 25 de ani de închisoare, nu mai spun ce s-a întâmplat cu copii lui, copii de deţinut politic. A ieşit mai repede, dar n-a mai trăit mult.

Doar biata Ortansa n-a avut parte de o moarte cât de cât glorioasă. A murit de TBC când încă era o fragedă copilă, şi nu mai trăieşte nimeni care să o fi ştiut, iar eu n-am acuma ce să vă povestesc, deşi v-am promis. În locul caselor străbunicii mele e acum o benzinărie. Eu însumi n-am trăit nimic din toate astea, mi-au fost spuse şi mie sau am citit singur scrisori găsite pe dulap şi în pod, acuma există antibiotice şi fetele palide din gimnaziu nu mai mor de TBC.

About The Author

2 thoughts on “Nimic de povestit

  1. Minunat blog, minatat talentul asta al tau intr-ale scrisului. De foarte mult timp n-am mai stat sa citesc cap coada un blog…felicitari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.