– Nimic din ceea ce discutăm acum nu are un sens adevărat, şi aceasta e singura mea răzbunare.
– Va trebui să-mi explicaţi. Ce vă face să afirmaţi asta?
– Vă voi explica, cât mai scurt posibil, pentru că ceea ce am să spun e singurul lucru care are sens, apoi va trebui să tac definitiv.
La început, toate vocile şi visele ciudate, faptul că puteam să văd în gândurile altora, dar mai ales felul în care alţii puteau să-mi citească gândurile, m-au izbăvit de teamă printr-o primă, falsă revelaţie. Explicaţia care se născuse în mintea mea era că noi, toţi oamenii, dumneavoastră, eu, Einstein, Buddha,nu suntem de fapt decât un singur om. Exact ca pisica lui Schopenhauer. [Nota: cititorul va recunoaşte aici, cu dimensiuni globale, “iluzia Fregoli”, descrisă de Courbon şi Fail]. O unică fiinţă, trăind o singurătate fără limite. M-am gândit că singurătatea ei (a noastră, a mea) a dus-o la nebunie, i-a dat delirul consolator că am fi mai mulţi, şi doar din când când adevărul străluceşte momentan prin ungherele minţii ei (minţii mele). Ceea ce de pe atunci medicii au considerat a fi boală, ar fi fost aşadar, invers, o amintire îndepărtată a realităţii, în mijlocul nebuniei noastre (mele) milenare.
– Şi spuneţi că revelaţia aceasta era totuşi falsă.
– Era cel puţin incompletă. Imaginându-mi că omenirea, fie ea şi alcătuită doar din gândurile mele devenite autonome, fie ea alcătuită doar din mine, exista totuşi, m-am înşelat. De fapt, nimeni dintre noi nu există. Nu oamenii. Există alte creaturi.
– Vorbiţi-mi despre aceste creaturi.
– Exact asta intenţionez, dacă nu mă întrerupeţi. Am început să înţeleg acest ultim adevăr când vocile au devenit haotice. În anumite momente discursul lor nu mai avea nici o logică, era o înşirare arbitrară de cuvinte. Cred că şi dumneavoastră, care nu aţi trăit revelaţia în felul în care am trăit-o eu, înainte de a adormi, simţiti cum gândurile dumneavoastră sunt cuprinse de o anumită dezordine. [Notă: este corect, mentismul, sau devidarea gândirii, apare şi în mod normal, ca fenomen hipnagogic]. Apoi, m-am gândit la zebre.
– La zebre?
– La zebre. Oare o zebră e albă cu dungi negre, sau neagră cu dungi albe? Nu vă pierdeţi răbdarea, nu vorbesc, de această dată, fără sens. În viaţa de toate zilele, ne gîndim la noi şi la elementele relaţiilor dintre noi. Dar dacă ar fi invers? Dacă relaţiile dintre noi ar fi adevăraţii oameni, iar noi doar nişte plăsmuiri ale imaginaţiei sau voinţei lor?
De exemplu, limba. Ştim cu toţi cât de greu de stăpânit e o limbă, vrei să spui un lucru, şi iese pe dos. Adevărul e că limba e o fiinţă în sine, o bănuiam cu toţii, dar n-a crezut nimeni, nimeni din afară. Ei bine, eu ştiu. Limbile, sau limbajele, sunt adunări amorfe de litere. Nimic nu are sens în existenţa unei limbi, afară doar de o voinţă interioară, şi de imaginaţie,într-o lume în care acestea sunt la fel de naturale cum e aici creşterea entropiei. Limbile ne-au imaginat pe noi, ca să îşi inventeze un sens. Carnea noastră, materia ce ne înconjoară, toate astea sunt pure plăsmuiri. Lumea e constituită din nimic, a zis-o Augustin, iar în Biblie scrie: “La început a fost Cuvântul”. Mi se pare evident. Nu noi citim cărţile, ci ele ne citesc,sperând să capete o semnificaţie.
Dar eu voi refuza să le mai confer acest sens. Voi îmbrăţişa haosul pe care îl intuiesc în adâncul imaginar al fiinţei mele, şi îl voi perpetua. Nu voi tăcea, pentru că tăcerea e plină de sensuri, voi vorbi exclusiv în absurdităţi aleatoare. Şi nu numai limbile sunt creatorii noştri din umbră, ci şi iubirile, urile, temerile, şi posibil multe din obiectele înconjurătoare, cele despre care credem că le-am fabricat în întreprinderi, ele însele în căutare metafizică de utilităţi. Scaunul pe care staţi îşi imaginează că a fost făcut de un tâmplar, din lemn, şi că staţi pe el, aşadar, asta e singura justificare, atât de palidă, a existenţei dumneavoastră, a lemnului şi a tâmplarului. Drept pentru care, voi refuza să mai iubesc, să mai urăsc, să mă mai tem de cineva sau ceva, şi voi distruge sistematic toate obiectele “artificiale” pe care le voi întâlni. Nu e o răzbunare reală, ştiu, pentru că eu însumi sunt probabil doar luciditatea vreunei voinţe atee. Chiar şi aşa, voi fi fericit să fiu instrumentul prin care creatorii noştri vor fi alungaţi din cerurile lor de vise. Dacă totul merge conform planului, în curând se vor trezi cu toţii, iar noi,oamenii, vom înceta să mai existăm. Casă masă lasă coasă ştrudel varză arză ştecher şmecher flecher jecher echer cher [salată de cuvinte]
About The Author
1) Daca-mi aduc aminte bine, Bion in “Ganduri secunde” propunea o teorie care a facut sa-mi bata inima mai repede: nu e adevarat ca gandurile noastre sunt produsul gandirii (nu definesc conceptul, ca sa nu ne pierdem in meandrele inselatoare ale limbajului) ci, pe dos, gandirea apare natural ca rezultat al presiunii de a fi conceptualizate a gandurilor din bebelus (dar in ce, in bebelus? am uitat). Un fel de “functia creeaza organul”.
2) De la bancul asta ti-a venit ideea cu zebra? (Atentie, poanta e dependenta de spunerea lui in limba engleza!)
Zebra se duce la Sf. Petru si-i cere o lamurire asupra unei chestiuni care-o framanta: este ea alba cu dungi negre, ori neagra cu dungi albe (white with black stripes, or black with white stripes)? Sf. Petru ridica din umeri neputincios dar o invita sa-l caute pe Isus, ca el sigur stie. Zebra il gaseste, ii pune aceeasi intrebare – Isus, decumpanit, tace o vreme, apoi o trimite la Dumnezeu care, fiind facatorul tutror celor vazaute si nevazute, nu se poate sa nu stie. Se duce zebra, ii pune aceeasi intrebare, Dumnezeu ii raspunde ca nu stie. Pleaca zebra spumegand, maraind nervoasa si in drumul ei da peste Sf. Petru.
– Ei, ia spune, ai aflat?
– Aiurea, zice zebra iritata, nimeni nu stie. M-am dus si la Isus, si nu stia. Nici macar Dumnezeu nu stie.
– Aaa, nu se poate! zice Sf. Petru. El le stie pe toate, dar uneori da raspunsurile in forme criptice. Cum ti-a zis?
– “I don’t know, brotha.”
– A, e clar! Esti neagra cu dungi albe!
Nu ştiam de teoria lui Bion, dar delirurile au o caracteristica: nu sunt niciodată originale. Din contră, sunt cele mai vechi lucruri din lume.
C
1) Revin cu o precizare. Comentam pe blogul Lulutei despre greselile de traducere. Cartea lui Bion se cheama “Second Thoughts” (1967). Titlul a fost tradus (prost, dupa parerea mea, ceea ce pune sub semnul intrebarii toata cartea in varianta ei romaneasca de la Editura Sigmund Freud – ce nume tampit de editura!) “Ganduri secunde”, ceea ce denota o cunoastere extrem de grosiera a limbii engleze. Si asta deoarece “second thoughts” inseamna de fapt “dubii”, “indoieli”. A nu se confunda cu “on second thoughts…”, ceea ce are cu totul alt sens. In fine, asta daca nu cumva Bion a vrut sa faca un calmbur care mie imi scapa, caz in care imi retrag critica. Desi nu cred sa fie cazul…
2) Vlad, cand scrii comentarii si tie ti se coloreaza cuvintele in rosu pe masura ce le scrii (corector lexical?)?
2) De ce, făcui vreo greşeală? Mi se subliniază, dar e de la Mozilla.
1) Asta
2) Nu, nici o greseala. Vroiam sa stiu daca doar la mine e asa. Vad ca si pe blogul Lulutei mi se intampla, deci probabil ca si la mine tot navigatorul e.
1) Nu-i bai, ca si in spatiul anglo-saxon a fost tradus “The 400 Blows”. Tu cum ai traduce? Noroc cu Wikipedia, vad ca traducerea englezeasca pentru “faire les 400 coups” e “to raise hell”.
1) Nu ştiu, pe de altă parte eu nu sunt traducător.
@Vlad & A.:
@Vlad:Persist, cu prudenţă perplexă. “Pocinogul”?
ps: Ştiu, sună ca “G
Stimate d-le Stroescu, deveniti (sau, mai bine zis, ati fost dintotdeauna) un mare borgesian! Cum zicea batranul Jorge Luis (citez aprox.): “toate fiintele omenesti sunt aceeasi fiinta” (“in clipa devastatoare a orgasmului”, continua citatul). Cred ca de aici ai pornit in speculatia ta.
Sunt convins ca, daca ti-ai pune mintea, adica daca ai sta sa inventezi si o intriga+ceva personaje, ai scrie niste fictiuni speculative strasnice!
400 coups dar si 100, 119, ba chiar 419 ! Cu timpul se produce o alunecare semantica de la faire la f
Zaza, ar fi bine, dar cum ar suna: Pocinogul lui Truffaut? 🙂
A., ar fi bine, dar vine mai ştie franţuzeşte?
Klaus: mai
@Vlad: Cum să sune? Splendid de la obiect! 🙂
Cred ca a colo a zis (in Istoria…). Pe de alta parte, exista un text minunat al lui JLB, ti-am mai zis parca de el, unul din textele mele preferate, Everything and Nothing, in care Dumnezeu ii spune lui Shakespeare ca el (Dzeu) nu are o identitate veritabila si ca se gaseste sub chipul tuturor oamenilor pe care i-a creat.
In ceea ce priveste originalitatea, ca un borgesian adevarat ce te afli, stii deja ca ea… nu exista.
@Klaus : “Shakespeare a creat lumea