Petite cosmogonie

Astăzi, ne-au ajuns la ureche nişte ştiri ciudate cum că a explodat o centrală nucleară din Cecenia care de fapt n-a mai explodat, dar şi-a imaginat că explodează suficient timp ca să ne gândim cu toţii un pic la moarte şi la viaţă (la spital, te întâlneşti cu moartea pe hol da’ n-o bagi în seamă, vai de capul ei, deşi îşi face treaba conştiincios, e ignorată cum ignori un birocrat fără chip care lucrează la alt etaj, deşi munca lui şi a ta sunt legate de organigramă ) .

Desigur că ne gândeam la banalităţile obişnuite: de exemplu, că apropierea morţii noastre ne-ar face să fim mai conştienţi de viaţă. Ceea ce e bine. Ne-am concentra asupra fiecărui pas, să-l facem corect şi să ne bucurăm de el. Sau asupra fiecărei respiraţii. Pianistul s-ar gândi la fiecare notă, înainte să apese clapa. Chiar, în ce putem descompune o notă muzicală? Poate în fiecare fâlfâit al timpanului. Încetul cu încetul, am învăţa să lucrăm la perfecţiunea punctului. Fiecare punct de pe linie ar trebui să fie perfect, înainte de a trece la următorul. Desigur, ajunşi aici am fi deja nemuritori, căci am mărunţi timpul într-un infint de clipe, dar nu am realiza acest lucru, având în vedere că n-am mai şti cât e ceasul pentru că nu am mai putea măsura clipe mai mici decât cea care durează cât îi ia unui foton să parcurgă distanţa lui Plank. Desigur că, by that time, vom fi devenit deja inimaginabil de fierbinţi şi de mici. Am fi nişte singularităţi, cred că aşa le zice. Atunci ne vom da pesemne seama că suntem deja dincolo de orice pericol. Nu ne vom mai strădui să ne concentrăm aşa de mult. Ceea ce va duce, însă, inevitabil, la inversarea procesului, la expansiune. Vom prinde a ne umfla ca nişte baloane, şi în acelaşi timp ne vom răci, iar gândurile noastre se vor lăbărţa până când ne va lua o eternitate să ne gândim chiar şi un gând mic, cum ar fi “mi-e foame”. Ne vom transforma în galaxii cu stele şi planete, iar pe unele planete nişte oameni vor inventa centrale nucleare care vor exploda sau se vor face că vor exploda, şi oamenii ăia se vor gândi la moarte şi la o modalitate de a-şi trăi mai intens viaţa, şi o să înceapă să se concentreze asupra fiecărui pas.