Sincronicitate

Poate că sunteţi familiari cu conceptul jungian de sincronicitate. Aia cu pacienta care vorbea de un cărăbuş pe care îl visase azi noapte, şi în momentul ăla, pac! un cărăbuş s-a pocnit de geamul lui Jung. Haaa, ce coincidenţă, domnule! Iar cărăbuşul cică înseamnă, arhetipal, renaştere. (Mie unuia cărăbuşii îmi aduc aminte de cumplitele poeme pentru copii ale Elenei Farago, dar asta e altă poveste).

Azi am păţit şi io o sincronicitate din aia: de dimineaţă, am aflat mai întâi că un ziarist de la Gândul m-a făcut traficant de droguri. (Mă rog, nu chiar, dar pe aproape). Ceea ce tare m-am mai râs, dar m-am şi speriat niţel. Pe la prânz, m-am certat niţel cu o fată frumoasă. Iar seara, am văzut un foarte frumos film de dragoste în care, la un moment dat, se aude replica, pe care el i-o dă ei, (acum să vă ţineţi bine, aşezaţi-vă pe jos, vreau să spun chiar pe jos, că de pe scaun se poate cădea): “Mă urăşti pentru că sunt un traficant de droguri!”. Menţionez că, în mod straniu, în film nu era vorba despre nici un traficant de droguri, nici măcar în vreun rol episodic, era singura referinţă, la un traficant de droguri din tot filmul. Foarte straniu. Evident că sincronicitatea e singurul lucru care poate să explice şi absurditatea reporterului, şi incongruenţa din film. Universul, aflat într-un continuum cu propria mea minte, încearcă, în felul lui stângaci cu care deja ne-am obişnuit, să-mi transmită ceva. Dar ce? De cărăbuşul mai semnifică ceva, ce-o fi semnificând, arhetipal, traficantul de droguri?

Orişicum, m-am simţit apropiat de băiatul din film, chit că el era nefericit în dragoste, dar asta e până la urmă o chestiune de baftă. Un milimetru mai la stânga, într-o anumită epocă, şi aş fi fost şi eu la fel.