Cobaiul: Înainte să devin primul om teleportat, îmi puteţi explica, pe scurt, profesore, principiul invenţiei dumneavoastră?
Profesorul: Este foarte simplu. Mai întâi, un calculator puternic memorează structura şi raporturile fiecărei molecule care vă compune, la momentul teleportării. În acest fel, se creează un duplicat virtual al dumneavoastră, în detalii infinitesimale. Apoi, corpul dumneavoastră este distrus prin incinerare ultra-rapidă, la 2000 de grade Celsius. Simultan, calculatorul transmite informaţia completă despre dumneavoastră unui al doilea calculator, aflat la distanţă, în locul în care vreţi să vă teleportaţi. Acest al doilea calculator este conectat la un Restructurator de Materie (TM) care foloseşte materie primă organică pentru a reconstitui întocmai fiecare moleculă din dumneavoastră, în poziţia originală. Astfel, sunteţi reconstituit integral la locul dorit, şi vă puteţi considera teleportat.
C: Staţi niţel. Din ceea ce îmi spuneţi dumneavoastră, nu reiese că m-aş teleporta, ci că aş fi omorât aici, în timp ce în altă parte ar fi construită o copie perfectă a mea.
P: Întocmai. Dar, în virtutea determinismului fizico-psihic, vă asigur de perfecţiunea copiei, inclusiv la nivel temporal: copia va avea exact aceleaşi amintiri şi gânduri ca dumneavoastră cu o clipă înainte de incinerare. Identitatea va fi absolută, în sensul pur al cuvântului. Aşadar, distrugându-vă pe dumneavoastră aici, copia va căpăta şi ultimul atribut pe care îl aveaţi înainte de teleportare: unicitatea. Pentru toată lumea, inclusiv pentru copie, dacă vreţi să-i spuneţi astfel, replica va fi chiar dumneavoastră, din moment ce nimic nu o poate distinge de dumneavoastră.
C: Da, dar eu voi fi mort. Conştiinţa mea nu va mai exista, va exista una identică cu a mea, dar care nu va fi a mea.
P: Păi, din moment ce e identică, sub toate aspectele, ce vă deranjează? Dacă din contră, nu v-am distruge şi am avea două conştiinţe identice, atunci da, am avea o problemă, dar aşa… Pentru toţi prietenii dumneavoastră, pentru soţie, copii, veţi fi tot dumneavoastră. Chiar dacă nu avem de-a face cu o teleportare în sensul propriu, sincer, nu văd nici o diferenţă.
C: Dar mă veţi ucide!
P: Moartea înseamnă o pierdere, ori, nimic nu se pierde din dumneavoastră. Nu v-am spus că vă reconstituim exact aşa cum eraţi?
C: Dar, omule, nu voi fi eu însumi, eu însumi voi fi mort, de câte ori să spun?
P: Nu vă enervaţi, ci mai bine definiţi ce înseamnă “eu însumi”. E o combinaţie unică de atribute diverse (dintre care nici unul nu e unic). Dacă repetăm combinaţia şi o facem şi unică, pentru tot restul lumii veţi fi tot dumneavoastră.
C: Dar nu şi pentru mine!
P: Păi dumneavoastră veţi fi mort, asta tot încerc să vă spun, ceea ce înseamnă că nu veţi fi mort, din moment ce nimic nu se pierde, iar unicul martor al morţii dumneavoastră (adică dumneavoastră) e mort. Am impresia că refuzaţi să vă folosiţi raţiunea. Vă rog să vă pregătiţi de teleportare.
C: NUUUUU!
( O mare flacără izbucneşte în compartimentul 1, în timp ce în compartimentul doi apare şi devine din ce în ce mai clară o figură umană.)
P: Gata, vedeţi, a durut?
C: …nu.
P: Şi sunteţi tot dumneavoastră?
C: Păi, da, adică aşa cred, deşi nu am cum să fiu sigur, dar nu contează.
P: Vedeţi? Vă felicit, aţi intrat în istorie. Acum vă rog să plecaţi, am de lucru.
(Cobaiul iese, pipăindu-şi braţele.)
P: Auzi, conştiinţă. Dacă această conştiinţă e ceva ce există doar pentru un om, iar pentru tot restul nu, atunci eu zic că e prin definiţie doar o minciună.
Se intampla ceva ciudat, iti zic!
Am cerut cuiva care chiar se pricepe sa inventeze teleportarea mai repede si mi-a spus ca sunt dificultati legate de teleportarea sufletului: diagrama de faza, compresibilitatea sociala, etc. Acum tu vorbesti de constiinta.
Am citit cartea Laurei si visul ei 4 m-a lovit in plex cumva.
Am citit si blogul Lulutzei azi si-am gasit si pe acolo niste chestii trestii care-mi trec mie prin cap, ca trenul prin gara sau glontul prin cartonul-tinta…
Cineva imi comenta pe blog ca pe “locurile mele de ascuns cartea” credea ca are exclusivitate cumva. Na ca nu!
E drept ca tu ne-ai mai spus de nenumarate ori ca nimic nu e nou sau original, dar orisicatusi…
am recitit visul 4, credeam ca n-am sa mai recitesc nimic de-acolo. Cu toate astea, se pare ca ne invartim in aceleasi locuri, intre aceleasi sentimente. Ma intreb ce o sa ramana cu noi pana la sfarsit si mai ales in “acel” moment. Si mi-e groaza ca o sa taram dincolo iluziile si visele si ele vor fi mai grele decat realitatea.
Daca mica fabula tâmpită pe care am scris-o are o morală, e că singurul lucru care ne face unici şi care ne e închisoare, conştiinţa de sine, s-ar putea să nu existe. Că dacă există atuncea avem o paradoxă. iar dacă nu există, atunci, totul se explică, n-are rost să ne mai minunăm de ce nu e nimica nou şi ne gândim la aceleaşi lucruri.
iti recomand o carte de care mi-a amintit “mica ta fabula tampita” (care nu e deloc asa! lasa modestia pentru altii…). “Marele portret” de Dino Buzzati. nu e o banala proza science-fiction, ci merge pana la analiza legaturii dintre suflet-corp si face o radiografie subtila a sentimentelor. E o lectura usoara, vaporoasa, o carte chiar subtirica, dar in care este tesut (cu mana, nu cu masina :P) un mesaj destul de puternic si rascolitor. Merita. Asta daca te atrag si astfel de cartulii 🙂
Mulţumesc, uite, chiar o să o citesc. Datorită cetitorilor blogului am cetit multe cărţi. (De la hiacint am aflat de Isabel Allende şi tare bună a fost de cetit în port cu picioarele în apă…)
Vlad, mica ta fantezie este, ca mai toate Gedankenexperiment-ele, atacabila. In primul rand, ea are la baza ipoteza tacita materialist-stiintifica 🙂 ca constiinta este codata in raporturile reciproce dintre atomi.
In al doilea rand, daca inlocuiesti peste tot “constiinta” cu “psihic” (si nu vad de ce nu s-ar putea), ajungi intr-o situatie delicata daca-ti iei in serios argumentarea: cum te mai definesti ca psihiatru?
Pe de alta parte, unde vezi tu un paradox (cum spui 3 comentarii mai sus)?
A., de la coadă la cap: mă referam (cam eliptic) la clasicul paradox care arată circularitatea definiţiei conştiinţei de sine.
Ca psihiatru nu ma definesc in nici un fel. Primo, nici macar nu sunt psihiatru, ci doar un biet rezident la psihiatrie.
Si fabula nu are premise materialist ştiinţifice, din contra, daca are o premisa, e aceea ca constiinta are un alt suport decât cel fizic, altfel nu s-ar mai fi numit “O crima perfecta”, ci “Nicio crima perfecta”.