Marian Pompe Funebre Spălătorie Auto SRL

Povestea acestei poveşti v-am mai zis-o. Am scris-o, apoi am şters-o, apoi m-am răzgândit, dar era prea târziu, apoi Magda mi-a făcut-o cadou, îi mulţumesc mult, iar o redau mai jos.

La o anumită oră a după amiezii, morţii de la Marian Pompe Funebre Spălătorie Auto SRL ies pe terasă şi beau cafele sau nişte alcool. Nu sunt numai morţii de la Marian, mai vin şi de la pompele funebre din vecinătate, că Marian e băiat de treabă şi localul lui e primitor. Mai mult, nu vin numai morţi, ci şi vii, că zicala aia cu viii cu viii şi morţii cu morţii nu se pune întotdeauna, ci de fapt aproape niciodată nu se pune. Nea Jean şoferul de camion ani de zile şi-a băut aici cafeaua înainte să intre în tură, şi după ce a ieşit la pensie venea zilnic, şi acuma tot pe aici stă, deşi a murit de şapte ani şi ăştia mai tineri de la Chirigii nici nu mai ştiu cine a fost nea Jean şi câte a văzut el. Moartea lui nea Jean nu a schimbat mare lucru, întrucât oricum el era mereu plecat, aşa încât chiar când nu era plecat ştiai că o să plece şi atunci era ca şi plecat, şi îl aşteptai deja să se întoarcă cu relatări despre locurile şi mai ales femeile pe care le-a cunoscut, că nea Jean transporta cu camionul băuturi spirtoase din depozitele de la Chirigii cam prin toată ţara şi era un mare pasionat de frumuseţile patriei, iar frumuseţile şi ele mureau de dragul lui.

Când Victoria a început să vină în localul lui Marian la acea oră a după amiezii când morţii ies pe terasă, nea Jean a observat-o imediat. Victoria încă trăia, era pensionară, văduvă şi locuia singură într-un apartament cu două camere în care dădea cafele prietenelor, mai puţin vara când era prea cald şi atunci ieşeau în parc, până când au descoperit cafeaua turcească a lui Marian, care scoală şi morţii şi te vindecă de bătrâneţe. Fusese o femeie cumplit de frumoasă şi cândva foarte bogată, răpită de la părinţi de fiul brunet al unui croitor, cu care a trăit un an de dragoste fierbinte înainte ca războiul să-l ia de tot, că dacă nu-l lua războiul, sigur îl omora vreunul dintre numeroşii bărbaţi care îşi pierduseră minţile după frumuseţea Victoriei. Sigur că după ce fiul croitorului a murit, Victoria, după vechea modă, a jurat că nu va mai avea alt bărbat cât o trăi, şi a trăit mult de tot, departe de lumea în care se născuse şi care oricum dispăruse după o scurtă agonie la numai câţiva ani după război, lucrând la biblioteca din cartier unde se ascunsese de nebunia bărbaţilor, de care nici bătrâneţea nu o scăpase în întregime, căci ceva în păcura ochilor şi în răguşeala vocii anunţa că frumuseţea ei nu avea să moară niciodată de tot.

Jean s-a mulţumit o vreme să o privească de la distanţă pe Victoria şi pe prietenele ei, dar după câteva zile s-a dus la masă la ele şi s-a băgat în vorbă, răsucindu-şi mustaţa, şi, din una, din alta, s-a apucat să le povestească tot felul de minuni şi de glume, şi, la un moment dat, Victoria a început să vină fără prietenele ei şi să stea cu Jean până seara târziu la povestit. Desigur că jurământul nu şi l-a încălcat, şi nici nu a fost nevoie, că la un moment dat tot a murit şi ea, şi atunci a putut să se dăruiască lui Jean cum se cuvine, răsuflând uşurată de povara căldurii care îi fripsese inima atâta amar de vreme, că doar era şi ea om, nu stană de piatră, şi la dracu cu biblioteca unde se îngropase de vie şi cu băiatul croitorului care a lăsat-o singură şi săracă acu cincizeci de ani.

Eu am auzit de Jean şi Victoria de la o vecină în vârstă care merge după amiaza la Marian, cică şi acum se iubesc şi fac mişto de noi ăştia tinerii, că parcă noi am fi umbrele şi stafiile, nu ei, că numai adevăraţi nu suntem şi trăim prin peşteri ţinându-ne de jurăminte de proşti. Este într-adevăr o poveste siropoasă şi nu prea palpitantă, dar m-am gândit să v-o zic fiindcă are o morală, anume aceea că aşa e domle, foarte des viii se-ngropă şi-s mai morţi ca morţii, în timp ce morţii -s vii indiferent dacă îi ţinem sau nu minte, şi când te uiţi la vreo gagică necunoscută pe stradă nici nu gândeşti că nu gagica, ci semnele clare al unui mare amor invizibil ţi-au întors capul. Ceau, v-am pupat.