Un personaj extraordinar, pe care l-am cunoscut în rezidenţiat, profesorul Aurel Romila, şi-a făcut blog! Iniţial, mă gândisem să-i fac o introducere apologetică, dar ar fi chiar îngâmfare din partea mea să cred că prof. Romila are nevoie de aşa ceva din partea mea. O să spun doar, pentru cititorii mei non-psihiatri, că profesorul Aurel Romila este unul dintre marii psihiatri, filozofi, antropologi şi oameni pe care îi mai are ţara asta. Le-a cunoscut pe toate, persecuţii comuniste şi postcomuniste. Nu are o imagine publică aşa de proeminentă precum intelectualii la modă în ultima decadă, dar se ridică cu mult deasupra lor. Spre deosebire de ei, imensa cultură nu e dublată de o imensă vanitate, ba chiar a folosit la ceva şi va lăsa o urmă în posteritate.
Eu unul, dorm cu tratatul dumnealui la capul patului. Tot dumnealui mi-a deschis ochii către Henri Ey, şi este singurul care m-a făcut să văd puţină lumină în psihiatrie, într-o vreme în care prea multele ei mistere îmi produceau o intensă angoasă.
Mă grăbesc să îl adaug la blogroll.
Nu stiam ca esti psihiatru. Foarte frumos din partea ta ca te ocupi si de spirit. Lucru absolut firesc dealtfel insa… tot tu ai spus intr-un articol anterior cum sta treaba 🙂
Si eu am citit tratatul sau acum 10-12 ani si mi-a placut.
Dar am o nedumerire. Doctorul Cucu (actual pensionar) are “O carte neagra a psihiatriei in romania” E postata pe forumul ziarului cotidianul. Nu are o parere prea buna despre Romila. Nu stiu ce sa zic. El mi-a spus ca de fapt Romila ar fi fost unul dintre profitori, unul dintre tortionarii sistemului si ca persecutiile asupra lui sunt povesti. Vreau sa stiu si parerea ta!
@baldovin: nu sunt psihiatru, sunt rezident la psihiatrie. Oficial, o sa fiu psihiatru peste 2 ani. Daca ma mai tine.
Cât despre profesorul Romila, când am ajuns eu la spital, era deja la pensie. Tot ce stiu, stiu din auzite. Stiu ca, atunci când cu afacerea Meditatia Transcendentala, lui Romila doar bine nu i-a fost, si de abia dupa 1989 a fost reabilitat, medical si universitar.
O singura certitudine, cladita de-a lungul anilor, am: ca niciodata nu trebuie sa iei de bun ce zice un medic despre un alt medic.
Apropo de psihiatrie si alte meserii, cred ca este mai indicat sa continuam aici discutia de pe postul “Secretul”, pornind de la o intrebare sugerata mie de Costin: Psihoterapeutii, din cite ii cunosc eu de la distanta de bonton, sunt de doua feluri, psihologi si medici. Ei fac acelasi lucru pina la urma, terapia adica, dar perspectivele sunt de multe ori diferite, spun gurile rele. Cum ne aflam aici in compania cea mai aleasa, vreau sa va intreb, doamnelor si domnilor, care este diferenta? Cum ajunge un medic, cum ajunge un psiholog sa practice terapia? Daca drumurile sunt diferite (si trebuie sa fie diferite, din moment ce punctul de plecare este diferit), se reflecta oare acest lucru in vreun fel in rezultat?
Pai, formarea in psihoterapie e separata. Adica, indiferent ce scoala ai facut inainte, medicina sau psihologia, trebuie sa urmezi, alti câtiva ani de zile, o formare intr-o scoala de psihoterapie. Formarea include cel mai frecvent propria analiza.Totul pe banii tai, nu putini, normal. La noi, rezidentiatul de psihiatrie e alta socoteala, si nu furnizeaza nici o pregatire in acest sens.
Prin alte tari, si altii pot face formare in psihoterapie: teologi, filosofi, etc.
Desigur, Costin Patrascu stie mult mai bine lucrurile astea. Linkul catre blogul domniei sale e la mine in blogroll. Tot el administreaza si un site, psihogen.ro, unde de asemenea se gasesc lamuriri.
Daca formarea initiala se reflecta in practica psihoterapica, e un subiect interesant de discutie… Insa eu, care nu am inceput nici o formare in nici o psihoterapie, nici nu ma psihoterapizeaza nimenea, n-as putea decât sa-mi dau cu presupusul.
Da, tocmai asta era intrebarea… daca punctul de pornire (medicina vs. psihologie) nu influenteaza orientarea terapeutului. Adica daca terapeutul medic nu recurge mai usor si mai repede la medicamente decit terapeutul psiholog, de exemplu. Asta ar fi, din cite am observat, scepticismul general, caruia ii dau glas si eu aici, in Mahala.
Iar intrebarea asta mi se pare mie, in alta ordine de idei, ceva mai interesanta decit trecutul domnului Romila sau al oricarui specialist cunoscut din generatia lui. Desi, student fiind pe vremea transcendentilor, am auzit multe si am si cunoscut mai multi afectati de represaliile respective. Sunt chestii pe care prefer sa le incadrez in categoria lui Adenauer “Geschwätz von gestern” [scuze celor care nu inteleg germana, dar asta e o expresie care se poate traduce numai cu mari pierderi de sens] si sa pun capacul.
nu e vorba de diferenta intre psihologie clinica si psihiatrie? A doua este ramura a medicinii, prima a psihologiei. Diferenta de baza fiind ca psihiatrii pot presdrie medicamente, psihologii clinici nu
.. iar diferentele mai subtile fiind alea de perspectiva, da, psihiatrul functioneaza aproape exclusiv inauntrul unui “medical view” pe cand psihologul (clinic) are alte views.
e si wikipedia, of course.
http://en.wikipedia.org/wiki/Clinical_psychology
Hum, hum 🙂 Raspuns simplu, dar convingator. Intr-adevar, diferenta dintre psihologie clinica si psihiatrie. Care, as adauga, nu este atit de vizibila pentru un outsider. Merci! (Inclusiv pentru trimiterea la tanti Wiki 😉
tanti wiki e prietena mea buna, atat ca e tare periculoasa, cand te prinde nu te mai lasa, pierzi ore la sânul ei.
Da, din afara diferentele nu sunt foarte vizibile, dar diferente sunt. Eu sunt mult mai atras de psihologia clinica decat de psihiatrie (motivul major fiind ca “medical model” a fost treaba care m-a nemultumit si de aia am ajuns aici). Ma tenteaza foarte serios ideea sa iau un degree si in clinical psych (rather than a residency in psychiatry).
Daca v-ati uitat la secventa din “The Last Unicorn” de pe blogul meu, acolo sta Schmendrick la sânul unei salcii (?) care inviase si se indragostise de el plina de gelozie, cind el vroise numai sa isi dezlege fringhiile cu care haiducii il legasera, si gresise formula magica. Ce sa-i faci, se intimpla. Cam asa si cu tanti Wiki. Desi problema nu este ca te tine legat ore in sir intre opulentele ei forme. Problema este ca dumneaei se prezinta, ca orice cucoana bine, ca si cind alta mai grozava n-ar mai fi pe lume. In realitate, ea nu este decit “my magic crystall ball” a diversilor vorbareti de pe Internet, asa ca mine, ca tine, ca noi.
Nu am inteles care este acel “aici” la care ai ajuns si care te nemultumeste, informatiile de context imi lipsesc. Dar, prin asociatie de idei, am gasit un posibil raspuns la o vehce intrebare a mea din categoria “cum ar fi fost daca”. Ei bine, *daca* as fi ramas in Romania acum aproape 18 ani, *atunci* as fi continuat sa invat anatomia de’a XIa si sa dau admitere la proaspat reinfiintata facultate de psihologie. Nu stiu cum as fi trecut prin ea (nu este de loc usor sa aduni iarasi cadrele universitare corespunzatoare, majoritatea celor de calitate matrasite sistematic cu citiva ani inainte; drept care studiul si cercetarea de psihologie in Romania sunt si azi asa cum sunt), dar probabil ca as fi ajuns in final tot la psihologia clinica, unde pare-se ca duc toate drumurile…
Urmind modelul “Vizuinii Tapirului” si al “Mansardei lui Vlad”, cred ca ar trebui sa infiintez si eu “Canapeaua domnului Inginer”. Canapeaua ar fi aia albastra, “Madam’ de Recamier intr-un cot”, pe care il invitam pe Costin si care (canapeaua, zic) are in felul ei o anumita unicitate. In rest, multiplicitatea in floare: Pe canapea s-ar intinde domnu’ Inginer sa ne spuna povesti si tot el ar sta in acelasi timp la capatii si ar asculta dind din cap. Apoi nu s-ar sti nici de data asta de care domn Inginer ar fi vorba, adica domnul Inginer e domnu’ Inginer sau e Pinocchi0? Sau altcineva? Cine?
off topic: imi puteti da o consultatie on line, va rog frumos ? Depresia si Anxietatea sunt boli psihice care nu stiu daca sunt ereditare sau apar pe parcursul vietii , ele pot fi tratate definitiv sau doar pot fi ameliorate prin medicamentatie si sedinte de psihoterapie ? Multumesc mult!
Nicole, mi-e cam greu sa-ti raspunz. In primul rând, as vrea sa subliniez faptul ca sunt doar un biet rezident si in principiu consultatii dau la spital, unde ma pot sfatui cu oameni mai destepti decât mine. Apoi, mai la obiect. Daca, prin ceea ce numesti depresie si anxietate, ne referim la tulburarile codificate de DSM, si diagnosticate de psihiatri, lucrurile stau in felul urmator. Mai intai, sunt foarte multe tulburari de genul asta, si nu stiu exact la care te referi. De exemplu, atât atacul de panica, cât si tulburarea obsesiv compulsiva, sunt tulburari din spectrul anxietatii, dar diferenta dintre ele e foarte mare. Si cu depresia tot cam asa stau lucrurile. Oricum, tulburarile afective (ca asta e marea galeata in care stau toate) NU sunt ereditare. Adica, nu exista o transmitere genetica, de la parinte la copil, desi exista o oarecare agregare familiala. Tratamentul, de asemenea, e foarte variat in substanta si rezultat.
Pâna la urma, cred ca raspunsul cel mai potrivit ar fi urmatorul: nu exista boli, ci bolnavi. Desi, in cazul asta, nu putem vorbi de “bolnavi” in sensul cel mai medical al cuvântului. Pâna la urma, astea sunt etichete care nu definesc omul. Nu putem spune dinainte daca cineva se va “vindeca” de depresie, sau va mai avea episoade depresive pe parcursul vietii. Ar putea fi ori una, ori alta. Pâna la urma, toata viata e imprevizibila, si, mie unuia, imi place asa.
Presupun ca nu te-am lamurit deloc 🙂
“Aici” este doctorat in Human Development and Family Sciences. Ma nemultumeste pentru ca are o viziune cam opusa aleai medicale – “contextual view” – dupa ei cam tot human developmentul e deterinat de factorii de mediu. Ma rog.
Wikipedia nu este numai o cucoana care pretinde ca e ce nu e. Nu stiu daca stii, dar revista “Nature” a efectuat un studiu double-blind, lala, in care a comparat wikipedia cu Encyclopedia Britannica. Si a iesit bine din competitie.
Cei care se ocupa de wikipedia nu sunt doar “vorbareti” ca mine si ca tine, sunt oameni (multi dintre ei specialisti in domeniul lor) care dedica timp si suflet pentru creearea unei biblioteci centrale, serioase si autentice. Wikipedia a dezvoltat sisteme din ce in ce mai bune pentru control si colaborare. La inceput toti au crezut ca este sortita dezastrului (orice puţulica poate sterge articole intregi, sau poate falsifica informatii) – s-a dovedit ca nu e asa. Acum a mai ramas doar scepticismul celor care cred ca wikipedia este un produs amator, o “cucoana bine dar cam atat.” Statistic, sunt mult mai multi oameni care stiu informatia corecta decat cei care stiu o anume informatie, incorecta (deci daca eu intru si scriu ca Tapirul e presedintele Romaniei sansele ca altii sa stie ca asta e fals si sa corecteze sunt mult mai mari decat sansele ca nimeni sa nu stie cine e presedintele Romaniai si informatia sa ramana asa). La fel, sansele ca un articol stricat sa fie reparat sunt mult mai mari decat sansele ca un articol stricat sa fie mentinut. Si, corolar, in wikipedia expertii care stiu o informatie corecta si profesionala si stiintifica au sanse mult mai mari sa se faca auziti decat printr-o enciclopedie academica scortoasa cu treispe autori (in loc de treispe mii).
I put all my money on wikipedia.
Si daca m-ai ironizat (subtil) ca imi iau informatiile din wikipedia, I don’t really care.
“nu exista boli, ci bolnavi” – inseamna ca mai am oaresce sanse de vindecare 🙂 10x
Esti sigur ca e blogul lui Romila ?
PS. Hai sa reinviem Mansarda si Vizuina 🙂
Tapire: Nu am avut intentia sa te ironizez — nici subtil, nici altfel. Suntem multi cei care ne luam informatiile de la tanti Wiki, principalul e sa nu ramina singura sursa si sa ne punem in miscare gindirea critica — in relatiile cu tanti Wiki ca si in toate cele. Iar tu nu mi-ai facut nici o clipa impresia ca ti-ar lipsi spiritul critic (dimpotriva) sau ca te-ai limita la informatiile de Wikipedia.
Eu sunt destul de optimist ca sa cred in efectul factorilor de mediu. Pe ceilalti nu ii putem schimba cu adevarat, nu?
Mijto Romila, i-am fost pacient. Adica ii mai sunt. Cand am chef. Voi , psihiatrii, sunteti toti o gasca de nebuni cu acte. Macar Romila , cu batranetea, s-o mai inmuiat. O devenit si el om. Atata doar ca nu intelg de ce e o virtute pentru el sa fie “intelectual, perseverent, curios”…brrrr
Clark Kant, te rog frumos să nu ne stigmatizezi 🙂
O fac cu drag, bre…
Bine, atuncea, te rog, dă-i înainte 🙂
Regret ca multi baieti dastepti cred,sau au impresia ca,Profesorul Aurel Romila,ar fi fost sau nu tortionar!!! mai oameni buni! voinu puteti vedea Himalaya pentru ca o cioara taman a trecut prin fata felinarelor voaste obturate de pseudostiinte si antipsihiatrii!!!!Cand Eminentul psihiatru Romila traducea din D.s.M abecedarul psihiatriei moderne,editat la Oxford…voi cei care il contestati acum unde erarati bre??? Voi ati auzit de ergoterapie,meloterapie,brainstorming? sau cate spitale din Romania au aplicat asa ceva??? puteti voi da un diagnostic privind adanc in ochii unui pacient? sau priviti adanc in buzunarul lui??aha!!! Voi astia care vedeti torionari si carti negre peste tot ,ati face bine sa va consultati la un bun medic psihiatru!! posibila stare de paranoia!!Toti pseudoeroii astia post comunisti vad tortionari peste tot:oh DEUM MEUS QUANDO MORTIS STULTITIA HUMANA!!!!!! x-(
Ati mai invatat ceva din 2007 de cand faceati observatiile de mai sus majoritatea din voi ?
Aici in norvegia, la fel cum mi s-a povestit ca e si la unele spitale din California, USA, psihologii clinicieni (care au studii de 6 ani, bachelor+ master) au voie sa poarte raspunderea intreaga a unui bolnav internat in spital (minus medicatia, care este recomandata si prescrisa fie de un stagiar, fie de un rezident psihiatru); in rest ei stau de vorba cu bolnavul, ei descriu examenul psihic, formuleaza diagnosticul, fac planul de tratament, urmaresc mental status si general condition pe timpul internarii si fac si epicriza la sfarsit. Nu e din cauza de lipsa de medici, cum ar fi poate in America, dupa cum mi s-a zis, dar e mai mult o chestie de cultura locala care s-a dezvoltat asa aici dpdv istoric.
Despre Romila nu stiu absolut nimic, eu ma tineam in general dupa aia mai tineri si aveam crush profesional pe VM (IX), care mi se parea as la psihofarmacologie pe atunci. Ma enerva insa ca pe astia mai mici nu ne prea baga in seama si se tinea cu lingaii aia mai mari dupa el, care numai ca nu-l pupau undeva si daca intrai la el in birpou o data cu o trimitere de internare sau ceva trebuia sa le explici alorlalti mai intai ce voiai de la el, rar puteai sa i te adresezi direct, desi , dupa un timp, am reusit si eu sa ma recunoasca din gloata, si chiar mi-a zambit marinimos o data. A propos de el, vezi ca i-am gasit pe net declaratia de avere de acum 2-3 ani si am pus link la ea intr-unul din posturile astea scurte pe care le-am scris aseara. Nu stiam ca e totusi relativ (pt. Romania) instarit in sens de cont de economii in banca in Euro de ordinul zecilor. De unde i-o fi facut habar n-am.