Cum să găsim oameni interesanţi

După unele teorii, oamenii interesanţi s-au dus odată cu zăpezile de altădată. Nu sunt de acord. Dintre toţi oamenii pe care i-am întâlnit la spital, nu a fost unul să nu fie interesant. Ciudat, oamenii pe care îi întâlnesc în afara câmpului meu profesional mi se par mai puţin interesanţi, şi nu e din cauză că n-aş vrea eu să îi cunosc mai bine.

Am stat niţel să mă gândesc de ce e aşa. Cred că am înţeles. La spital, din motive evidente, mă străduiesc să fiu obiectiv. Efortul obiectivităţii este important, pentru că este o specie de altruism. O specie săracă, dar autentică. Nu mă gândesc la mine însumi în discuţia cu un pacient, ci doar la pacient. În timp ce, în timpul liber, când întîlnesc un om, egoismul natural intervine, şi primul fel în care îl consider e în relaţie cu mine însumi.

Cu alte cuvinte, dacă aş căuta oameni interesanţi, i-aş căuta ca să îmi facă mie plăcere, şi acest lucru mă va împiedica definitv să mai fiu interesat de altul, din moment ce sunt de fapt interesat doar de mine însumi. Să cauţi oameni interesanţi e din start sortit eşecului. E ca la principiul incertitudinii, când nu poţi să determini şi poziţia şi energia unei particule, pentru că simpla încercare ar modifica fie poziţia, fie energia particulei. Putem afirma fără să ne înşelăm că există un principiu al incertitudinii umane, conform căruia nici un om nu poate fi cunoscut cu adevărat, în toate aspectele sale.

Aşadar, dragii moşului, atâta timp cât căutaţi oameni interesanţi, nu o să-i găsiţi. Poate doar, dacă aveţi noroc foarte mare, exact acolo unde nu-i căutaţi. Încetaţi să-i nu-i mai căutaţi, ăsta e primul pas. Fără el nu se poate, dar după el sunt mulţi, şi io nu-i ştiu. Ştiu doar că trebuie să îl asculţi pe celălalt, de adevăratelea, şi să simţi ce simte şi celălalt, dar nu punându-te în locul lui, imaginându-te sau asemănându-te lui, fiindcă şi asta e un soi de egoism.

Oamenii sunt nişte marginali. Perspectiva ne face să ne imaginăm în centrul lumii, dar nu suntem acolo, pentru că acolo am vedea mai uşor altceva decât pe noi înşine. E probabil ca fiecare, oricare punct din Univers să fie centrul Universului, cu excepţia punctelor noastre de vedere.

About The Author

10 thoughts on “Cum să găsim oameni interesanţi

  1. Poti oare sa-l asculti pe celalalt de adevaratelea? Sa simti ce simte si el? Poti sa te imaginezi altfel decat singur atunci cand incerci sa vindeci pe cineva?
    Tu, ca psihiatru, ar trebui sa stii ca oamenii se vindeca singuri, ca terapia este o ascultare imaginara, ca pacientul isi vorbeste siesi, ca tu esti acolo pentru ca el nu trebuie sa fie nebun; sansa salvarii sale nu sta in disponibilitatea ta, ci in necredinta lui. “El nu crede ca (nu) crede”, el a ajuns in fata ta pentru ca nu crede de la bun inceput si tot aceasta necredinta este cea care il salveaza. Tot ca psiholog trebuie ca stii ca nu protejezi pe nimeni ascultandu-l, lupta se da intotdeauna in spatele monologului sau dialogului; pentru tine pacientii tai sunt “cazuri”, nimic mai mult; toata fascinatia vine din faptul ca tu ii percepi intr-un anumit fel…
    In centrul lumii sau in margine, nu te vezi in totalitate decat pe tine.
    Postul tau nu este bun in sine, este bun pentru ca ma bucura, pentru ca ma anima.
    Si cu toate ca-mi dau seama de legaturile pe care scrierea lui le creaza, totusi nu pot sa ma dezic de placerea pe care o simt, eu, nimeni altcineva..

  2. Iulia,
    Postul meu e doar un post, câteva vorbe, şi vorbele e nimica. Oamenii nu sunt doar câteva vorbe, nici “cazuri”, şi deja este în cultura populară că oamenii nu trebuie să fie un mijloc, ci un scop (chiar dacă Grundlegung zur Metaphysik der Sitten nu e în cultura populară).
    PSiholog nu sunt, iar ca psihiatru (ceea ce iar nu prea sunt, că-s doar rezident, în fine) precum şi ca om, stiu doar că nu ştiu nimica. Ca psihiatru, am doar ceea ce se bazează pe dovezi, ceea ce e extrem de puţin.

  3. dar de ce crezi ca contactul din prima clipa e hotaritor in verdictul pe care il dai? Un om este placut,respingator sau interesant din prima clipa,apoi rareori aceasta convingere se mai schimba. Despre ce scrutari si analize poate fi vorba in acea prima clipa de reusesti sa-ti formezi ceva greu de schimbat? Si ai cumva o statistica proprie privitoare la aceasta problema? Adica,de cite ori prima impresie a coincis cu viitoarea convingere si de cite ori ai ajuns sa detesti un om aparent interesant?

  4. Păi io nu crez aşa ceva. Primul contactul este hotărâtor doar pentru oamenii cărora le e lene să mai aibă şi un al doilea contact, şi care sunt fie aşa de îngâmfaţi încât au impresia că la o primă privire ştiu tot, fie au o gândire categorială care îi va conduce, mai devreme sau mai târziu, la depresie 🙂

  5. in ceea ce priveste “al doilea contact” vizavi de persoana care te-a impresionat negativ in primul contact, lucrurile se complica in sensul ca acest “al doilea contact” nu mai pleaca din impulsul firesc spre dezbaterea sincera ci dintr-o indelung educata vointa.

  6. “dintr-o gindire categoriala a pornit afirmatia asta?”
    Touché 🙂 Aşa mai merge, cred că începem să ne înţelegem!

  7. …asadar. dragii mosului, deschideti ochii si uitati-va in jurul vostru. Oamenii de linga voi sunt foarte interesanti, daca reusiti sa ii vedeti cu adevarat.

    Altfel spus, oameni buni, nu va fie lene sa aveti si al doilea contact cu cei din jur. Merita!

    Asa-i? Vlad? 🙂

  8. Toti oamenii sunt interesanti, si fiecare are ceva aparte care il face unic.

    Dar da, cred ca daca nu cauti nimic interesant… tot ceea ce gasesti sau observi la cei din jur o sa ti se pare atragator ptr ca e ceva nou.

  9. Aşa fain e conceptul de om, încât uneori, “interesant” poate fi chiar sărac in descriere. Încă nu am avut de a face mai “pe larg” cu partea patologică a “interesantului”, dar la anu’ voi avea stagiul de psihiatrie şi poate imaginea se va mai intregi. Însă, în ceea ce priveşte “normalul” ăsta relativ, sunt absolut fascinată. Într-adevăr, reuşim să vedem mai multe în cei din jur doar când ne lăsăm pe noi la o parte. Ce bine ar fi să se întâmple cât mai des…
    Uneori îmi vine să merg undeva să cumpăr mai multe cuvinte ca să descriu ce gândesc, dar pâna una-alta, merg să cumpar nişte cărţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.