Azi dimineata am avut o conversatie interesanta la birou. Cineva re(vazuse) filmul Satra, nostalgizat de melodiile mele tiganesti pe care i le daruiem cu cateva zile inainte. O sa mi-l re(aduca) si mie sa-l re(vad). Mi-am adus aminte cum voiam sa fug eu la satrele de pe maluri cu cranguri, candva, in alta viata…

Pana inventeaza cei mai destepti decat mine teleportul, nu-mi ramane decat sa astept primavara si sa inverzesc aici pe o canapea oranj intr-un oras gri dar cu Leprechauns pe mai toate strazile – thank God! :)

Mai scrie-ne din cand in cand.

Cind m-am hotarit sa plec din tara (asta a fost prin 86, cind am parasit paradisul academic si am dat prima data cu nasul prin lumea de afara), aveam o lista de motive “de ce”. Si trebuie sa spun ca pesonajele despre care e vorba aici ocupau un loc de frunte pe lista aia, la concurenta cu cutremurele periodice si cu posibilitatile materiale, profesionale si democratice pe care le intrevedeam atunci. De la distanta, in spiritul teoriilor paradisului enuntate de noi intr-o discutie anterioara, Crangasiul ar fi trebuit sa capete cu timpul o culoare mai idilica in memoria mea. N-a capatat.

Dar: sa nu uitam nicicind sa iubim trandafirii. Vlad are motivatia lui, si nu este cazul sa i-o stricam ;-)