Strada Distincţiei

by Vlad

Am primit leapşa de la Pinocchio
, să aflu şi să povestesc cum a fost botezată strada Distincţiei. O să încep să spun că de fapt că povestea cu adevărat frumoasă e pe blogul dumisale. Dar, dacă aţi nimerit aicea, o să mă străduiesc. Se ştie că în Bucureşti numele străzilor sunt adesea ciudate şi de neînţeles (mi-aduc aminte că eu însumi am scris, în tinereţe, o poezea a cărei acţiune se petrecea pe strada Simetriei, se mai află undeva pe google). Celor care încă mai cred că Bucureştiul este un fel de festival al băşcăliei le dă mâna să se amuze pe seama acestor nume. Am auzit pe unul o dată râzând de strada Ioan Cucuzel. Cred că gluma era ceva de genul: “ce cucuzelul meu”. L-am provocat la duel, căci nimeni nu-şi poate bate joc de acest sfânt al muzicii bizantine de acum şapte sute de ani, şi mai târziu i-am arborat capul despărţit de trup pe strada Veseliei, ca să se veselească acolo cât vrea.

Căci da, cetitoriule, o cumplită întâmplare stă la fundamentul numelui străzii Distincţiei. Eu însumi, după obişnuitul săpat prin arhive, am aflat-o doar mergând chiar acolo, unde lumea, după optzeci de ani, nu a putut să o uite.

Distincţia Păsăroiu era feciorelnica fiică de doar şaisprezece ani a negustorului Prudenţiu Păsăroiu. Cum adesea se întâmplă, s-a îndrăgostit nebuneşte de Kalimeru, fantele local, căruia nu i-a trebuit mult să sucească capul fetişcanei, cu trucuri de vechi don juan. Sub o lună palidă, pe malul lacului Morii, şi-au jurat iubire veşnică în ciuda tuturor vicisitudinilor. Apoi Kalimeru a luat-o în secret de nevastă la o biserică din cartier, pentru că altfel Distincţia nu ar fi acceptat să-şi ofere trupul feciorelnic. (Nota: popa, pentru un litru de ţuică, ar fi însurat şi o pisică cu ea însăşi.) Apoi Distincţia i-a oferit fantelui trupul său feciorelnic, sub o lună palidă, pe malul lacului Morii. Rămânănd ea grea, a trebuit să-i mărturisească totul tatălui său. Bogatul negustor Prudenţiu, care mai avea cinci băeţi şi şase fete, nu a pregetat să o arunce afară din casă, fără zestre, pe Distincţia. Ei însă nu-i păsa, căci îl avea pe Kalimeru. Pe care, chiar în aceeaşi zi, l-a găsit în pat cu alt trup feciorelnic. Rănită de moarte în suflet, Distincţia a scos un mic revolver, singurul lucru pe care îl luase din casa părintească (nu ştiu exact de ce), şi l-a împuşcat pe Kalimeru şi pe amanta lui. Apoi a ieşit în stradă, puşcând în aer, şi cu scandal mare s-a dus la tatăl său, pe care l-a împuşcat, laolaltă cu cei cinci băeţi şi şase fete ale sale, deopotrivă cu bucătăreasa. Nemaiavând gloanţe, a luat cuţitul bucătăresei, şi, dintr-o singură mişcare a mâinii, şi-a tăiat gâtul.

Din fericire, nu a atins nici un vas de sânge mai important, şi doctorii au operat-o şi au scăpat-o, doar cu o uşoară voce dublă, dacă nu cumva vorbea simultan cu ea însuşi dracu. La închisoare, dinainte să fie judecată, s-a sinucis totuşi înghiţind gămăliile de la o cutie întreagă de chibrite. Acelaşi gardian care îi dăduse ţigările şi chibritele a găsit-o muribundă. Cu vocea din gât îşi cerea iertare familiei, cu cea din gură, îi declara iubirea veşnică răposatului Kalimeru.

Mulţi ani după sângeroasa tredecuplă crimă a Distincţiei Păsăroiu (dacă nu numărăm sinuciderea), lumea se referea la strada tragediei ca la “strada Distincţiei”. Şi aşa a botezat-o şi primăria, când a luat în jurisdicţie cartierul. Şi gata.

Dacă stau să mă gândesc, nu e deloc o poveste bună, m-am plictisit rău scriind-o. Suna mai bine când mi-au zis-o cei trei ţigani care jucau poker (se pare că al patrulea s-a prăpădit săracul, de hidropizie). Mai bine vă mai dau nişte poze, că nu ştiu dacă o mai ţine mult promoroaca asta. În a treia poză, mi s-a părut amuzantă alăturarea ciorilor vii din copaci, cu cele de bronz de pe monoment. Ultima poză e din delicata Rahova.

P.S.: Pasez leapşa oricui mai ştie străzi cu nume misterioase.








About The Author

22 thoughts on “Strada Distincţiei”

  1. Drumul Nimicului (Ingentingsvägen) si Strada Nimicului (Ingentingsgatan), AMBELE pe undeva prin mahalaua mea.
    Iata si povestea lor:
    …………………………….

    Fascinant, asa-i?

  2. Ma scuzati, dar nu ma pot abtine:
    Skitåsen (Creasta C#catului)
    Rumpåsen (Creasta Fundului)
    Kattrumpan (Fundul Pisicii)

    Sunt absolut reale, raspandite prin diverse mahalale suedeze. Povestile lor le las respectuos pe seama imaginatiei dumneavoastra.

  3. Domnu’ Doctor, multam fain de povestire, tocmai eram intr-o criza de disperare nevrotica sau nevroza disperata (matale stii mai bine nomenclaturili aistea) cand cu citirile de dom’ doctor Oprescu si scrierile sale stiintifice in revistele vremii si cei paispe kilometri deja gauriti de autostrada pe 2007. Si tocmai ce scriam noros unui pretin cum ca noi romanii trecem printr-o noua epoca fanariota. Si noroc cu povestirea matale, care a convins si ochiul stang sa rada.

  6. Domnu’ Doctor revin cu niste stiri de spaima. Cineva mi-a semnalat ca Lacul Morii nu era acu’ 80 de ani. Acel cineva, a crescut in Crangasi (mai pretinde ca l-a cunoscut si pe adevaratul Kalimeru, nu intru in amanunte). Acum, eu m-am interesat pe Gugal si Gugal mi-a spus ca lacul Morii a fost facut in 1985-1987, deci acu fo 20 de anisori si nu 80.
    Si ca in locul lacului Morii ar fi fost un cimitir (de ciumati dupa unii; altii vorbesc de oase care se ridica la suprafata apei si de blesteme). Acum, daca Distinctia si-a jurat iubire vesnica cu Kalimeru la Lacul Morii, nu putea fi decat in cimitir. Luna palida cred ca este ok. Asa ca poate de aici vine si versul acela de profunda simtire: “cand te-am vazut printre morminte eu te-am iubit”. Sau poate ca nu, poate ca totul este o confuziune.

    Totusi, pisica insurata de popa cel betiv ce a facut?

  7. pe mine ma emotioneaza mereu Intrarea Detectorului, intr-o curba serpuita pe Matei Voievod. Desigur trebuie sa fie vorba de un detector de minciuni, dintre primele modele, caci pe vremea adevaratilor comunisti ilegalisti nu se umbla cu detectorul de radar, ca acuma.

    @wandering elf, pisica e bine, prinde pui de iepuri, de nebuna, am vazut-o eu pe iutiub, uite http://www.youtube.com/watch?v=4HFjoadjTLo

  8. ultima poza, ca intr-un crepuscul, nu recunosc unde-ar fi facuta. restu’ m-am prins. deci unde-i pe-acolo?

  9. Livia, raspunsul se afla in insemnare. Adicatealea acolo unde scrie “Ultima poză e din delicata Rahova.”

    W.E.: Lacul Morii şi Kalimeru sunt personaje fictive, orice asemanare cu realitatea e pur intâmplatoare,

  10. Deci cu alte cuvinte, am scris un morman de tâmpenii, dar credeam ca va obisnuiserati cu asta pâna acum. Sarumâna pentru corecturi!

  11. ah, da… probabil n-am fost in punctul ala.
    siiii daca Rahova e delicata, alte parti ale B-ului cum sunt? mai zi

  12. Multumesc frumos, Vlade; pozele tale mi-au alinat dorul de orasul copilariei mele. Pe vremuri bateam si eu Bucurestiul pe bicicleta sau pe jos purtat de fluidul misterios din adancul strazilor, bulevardelor sau maidanelor. Pe atunci nu-mi puteam imagina ca exista orase care pur si simplu nu pot fi petrecute la pas de la un capat la altul.
    Sunt cu totul de acord cu tine cand evoci “delicata Rahova”; si eu port duioase amintiri legate de Berceni-ul primilor mei pasi, taram al candorii si al castanilor batrani -vestiti ca prind viata si glas in pragul serilor de vara.

  13. Pai sigur, lacul Morii si-a facut aparitia publica in anii 80, odata cu canalizarea Dimbovitei; din cauza cimitirului si a povestii cu oasele i se spunea si lacul Mortii. Dar, pentru ca tot ne-am specializat in onomastici si etimologii: Lacul Morii nu e un nume care sa fi fost scornit atunci, altfel s-ar fi chemat lacul Victoria Socialismului sau mai stiu eu cum. Apoi, numele asta a aparut si s-a raspindit la vremea respectiva foarte repede, prea repede ca sa fi fost nou. (Si nu era nici un Jürgen Grossvogel care sa-l sopteasca indragostitilor la ureche. Dar cine stie.) Lacul a existat de mult, numa s-a umflat cind au pus baraj la Dimbovita si a intrat in constiinta bucurestenilor odata cu cimitirul inundat. Daca ma gindesc bine, am pe acasa o carte cu o harta a Bucurestiului vechi, am sa ma uit. Cind Bucurestiul era o mâna de sate si maidane, mai erau si o gramada de râuri, lacuri si mlastini disparute azi.

  14. Ah da, strada Circumvalatiunii, asta m-a intrigat intotdeauna. Nici nu sunt foarte sigur cum se scrie corect. monsoux povestea odata de niste sudamericani care au facut ochii mari cind au vazut numele asta pe o hirtie, nu mai tin minte exact povestea.

  15. Pinocchio, sărumâna că mi-ai reperat onoarea.
    Draga Livia, tu esti o parte de Bucuresti? Daca da, zi-ne cum eşti tu.
    Titir, şi Aleea Castanilor, la al cărei capăt nu a ajuns nimeni vreodată.

  16. Vlad, sa cresti mare, da’ drept sa spun nu am gasit nimic in cartea aia, toate hartile se rezuma la centru, nici una nu arata vreo mahala. Trebuie sa fi fost din alta parte. Aveam odata o harta topografica a Bucurestiului de prin anii 30, de cind se ocupa bunica’meu cu asa ceva. Dar cine stie pe unde o fi ajuns acum…

  17. draga Vlad, da, sunt o parte din Bucuresti… cel mai mult la Bucuresti imi place ca e intim, mereu sunt unghere de descoperit. si mai mi se pare si foarte romantic. si trist. si hai-hui asa. si plin de oameni nebuni pe strazi. apoi plin de oameni naturali. si el asa… are viata-n el. si cred ca-ti cere pasiune, ca multe lucruri de pe lumea asta, de fapt. uite spre exemplu new york-ul este un oras groaznic. numai cand ma gandesc si ma iau fiori reci brrrr
    si mai mi se pare mie in multe feluri Bucurestiul…
    Bucurestiul e o pasiune pt tine, Vlad?

  18. draga Livia, cum am mai spus-o undeva pe aici, Bucurestiul nu e o pasiune de-a mea. Bucureştiul sunt eu.

    Pinocchio, Elf, dacă Lacul Morii într-adevăr nu a apărut decât mult mai târziu, asta adăugă istoriei străzii o notă stranie, crudă şi insolită. (Hai că m-am scos.)

  19. ah, draga Vlad… si… e intr-atat de lipit de tine incat nu-l mai vezi? sau deja devine superfluu sa-l definesti, asta vrei sa zici?
    dar ce stabil esti tu, draga Vlad. o sa meditez la asta la modul in care iubim/ nu si ne integram/ nu Bucurestiul in noi insine.

  21. da, sunt o parte din Bucuresti. sunt nascuta in Bucuresti si traita tot in Bucuresti. asta e raspunsul pe care-l asteptai, Vlad?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.