După aproape un an de locuit într-un ţinut străin şi ciudat şi totuşi atât de familiar, an în care am adunat minuţios date în aceste jurnale, ieri am avut revelaţia cartierului Rahova. Până acum, nu făcusem decât să mă minunez de tramvaiul atât de dramatic, de piaţa plină de catarge, de fluvii şi de astronomia spectaculoasă a locului. De abia ieri, după o discuţie întâmplătoare şi tragică cu un indigen, am înţeles ce înseamnă toate acestea.
Rahova e locul celor îndrăgostiţi de ducă, dar care nu par să plece. Nu pentru că ceva anume i-ar împiedica. Marea şi cerul sunt aproape de poţi să întinzi mâna după ele. Dar indigenii se urcă în corăbii pe uscat, pânzele şi le întind pe sârmele de rufe, apoi îşi construiesc maşini de zbor grele, cu care se aruncă de la balcoane şi se fac pilaf pe trotuar, apoi o iau de la început, fără odihnă, nici măcar la bătrâneţe. Fiecare pensionar de aici e un lup de mare. Parcă fiecare ar ridica ancora mâine, nu există noapte liniştită, un branle-bas continuu, mâine plec, departe, foarte departe, dar vine a doua zi şi tot aici sunt. Ca nişte pinguini care au înnebunit şi refuză să mai înoate, dar dau din aripi cu încredere, şi tot nu decolează, dar nu se lasă.
Dacă nu cumva vântul care suflă în rufele de pe balcon împinge tot Pământul, şi zburăm prin spaţiu în căutarea de noi vieţi şi noi civilizaţii, extraterestre.
Unii raman datorita dorului de duca, altii pleaca pentru ca vor sa scape de dorul de duca si sa ramana undeva. Pipa are gust de alge, dar contine un drog puternic… La unii drogul acesta distruge inspiratia. Pe altii, dimpotriva, ii inspira minunat – poate ca de aici vine blogul tau, Vlad.
Asta e ca intrebarea aceea cu ´voi ce daemon aveti?´ (la care vad ca nu indrazneste nimeni sa raspunda, nici macar eu, deocamdata). Voi ce fel de drog folositi? Al meu e productie finlandeza, tre sa ma duc sa-l inhalez putin, ca vad ca nu pot sa scriu 🙂
misto, tare misto…
Ca de obicei, esti plin de poezie. Daca as fi fost acolo nu m-ar fi mangaiat asa de tare insa de aici totul imi pare mult mai cald si mai frumos.
Varianta asta a turnului Babel n-am cunoscut-o niciodata. Si nici nu cred ca o voi cunoaste. Face parte din locurile apropiate si inaccesibile. Exista o fotografie cu o rezolutie mai mare – mi-ar place un asa wallpaper, pentru serile scurte de vara. Lipseste totusi un factor uman, o Safta. Dar mi-o(l) închpui lânga fiecare frigider sau soba, chestie de sezon.
mhm… nu s’ ce sa spun. m-a intristat putin si nu stiu ce.