Nu poci să dansez

by Vlad

Cei care mă cunosc de prin alte părţi ştiu asta, că m-am lamentat peste tot. E ca şi cum mi-ar lipsi centrii nervoşi ai dansului, dar asta ar fi o explicaţie facilă. Dacă încerc să dansez, nu contează unde, de unul singur, de unii singuri, sau într-o sală plină de oameni, nu poci, e ca un fel de împiedicare. Mă ridic, încerc să dau o comandă oarecare picoarelor mele, să se mişte ritmic, dar nu se întâmplă nimic, şi dintr-o dată mă simt groaznic şi vreau să intru în pământ. Nu sunt singurul, ştiu, dar fac parte din micul subgrup al celor care nu se pot obişnui cu ideea. Alţii sunt foarte împăcaţi cu ei înşişi, gagicile le cunosc moftul şi îi lasă în pace să stea la masă şi să fumeze. Eu în schimb mor de ciudă. Adică de ce alţii poate?

E ca şi cum mi s-ar refuza unul dintre accesele la viaţă. Ca şi cum, îi ziceam lui Madelin, aş fi despărţit de restul lumii de un perete de sticlă. Acuma, ştiu, cu toţii, dansatori sau nu, avem peretele nostru de sticlă, de dimensiuni şi transparenţe diverse. Nu există excepţii. Mai ştiu şi că, tocmai peretele de sticlă ne îngăduie să trăim cu adevărat, e tributul adus conştiinţei, iar tânjirea e felul nostru de a exista. De asta, în mod aparent paradoxal, viaţa ne pare mult mai vie atunci când ridicăm alte paravane, false, atunci când o privim într-un tablou sau când o citim. Când nu vom mai fi tânjit şi vom fi început să devenim una cu Universul şi cu primăvara, înseamnă că am încetat să mai trăim şi am început să înapoiem împrumutul.

Chiar şi aşa, nu mă pot împiedica să urăsc peretele de sticlă. Ştiu că n-am nici o şansă să îl dobor cu ciocanul. O să încerc să sap la el cu linguriţa.

About The Author

34 thoughts on “Nu poci să dansez”

  1. Nu este un singur perete, sunt mai multi, si depasirea fiecaruia din ele este un pas in devenire.

    Apoi, nu este un singur mod de a dansa, sunt mai multe, unele conventionale, altele nu. Va aduceti aminte de “Blow Up” al lui Antonioni? Acolo e o scena in care fotograful o pune pe frumoasa necunoscuta sa se miste pe muzica, adica sa danseze, dar nu in ritmul muzicii. Rezultatul este atit de covarsitor, incit pe biata Vanessa Redgrave o apuca gastrita si vrea sa plece acasa.

    Si, ca sa vezi, in timpul acelei scene, frumoasa statea pe canapea si fuma. Cine stie, poate ca e preferabil?

  4. creca Pinocchio are dreptate, e 4 pereti. da ma-ntreb daca e sau nu vreun tavan. o vreme am crezut ca nu e, si-am inceput sa joc baschet ca sa-mi creasca detenta. si-n vremea aia puneam muzica in sala si driblam si dansam si treceam mingea printre picioarele adversarilor si dupa aia se auzea un fluier si cadeam inapoi in cusca si, ca un facut, toti incepea sa se uite la mine si iar nu mai puteam sa dansez. si-ntre timp, din fericire, m-am obisnuit cu ideea. da am sa caut o solutie, il trimit pe Pisicu la Shiva sa-l intrebe, ca nu putem sa lasam problema asa.

  6. People behind glasses, cu asta am adormit, cu asta m-am trezit…
    Ar trebui sa ne iubim peretii de sticla? Adica sa nu-i depasim, ca doar in ei ne e speranta neimbatranirii? Numai sa nu devina opaci. Abia astept sa vaz ce zice Shiva.

    Adevaru-i ca tanjirea dupe tanjire e mai amarnica decat tanjirea…

    Mi-am adus aminte acum de un film romanesc, cu George Mihaita?, cum era el crescut intr-o racheta, in spatiu, de o roboata… There is life out there… dincolo de ecran.

    Si uite asa a (re) navalit (si) Gotan Project peste (ne) linistea mea…
    http://www.youtube.com/watch?v=qL9aWuIRWTw

    Eu ma oftic ca nu pot desena nici macar un mar, desi mental imaginez neste coloraturi de mama-mama…

    Saptamana ce vine cre’ca ma duc sa-mi cumpar pantofi de dans! Rosii?

  7. In alta ordine de idei voiu sa te votez la Blog the Theatre dar cred ca sunt cam bleaga ca n’am inteles cum: chestie cu conturi, activari, ipuri si alte marafeturi moderne. Si nici n-am inteles daca poci sa te votez si pe tine si pe gavagai si pe inozza si pe gogukaizer si pe departe, in aceasta ordine a numerelor de pe tricou.
    Te duci la Icoanei? 😉
    Da’ noroc ca mai e roblogfestu’ 😛

  8. Madelin, mi-ai adus aminte de o intrebare mai veche, pe care mi-a pus-o Diotima odata, si de atunci nu’mi da pace: Cind ajungem sa fim maturi? Spui: Doar in ei (in peretii de sticla, adica) ne e speranta neimbatrinirii.

    Am mai spus cindva povestea lui Schmendrick, cel putin o parte din ea. Era un magician lipsit de talent, cel putin la prima vedere. Nu-i ieseau nici macar trucurile cele mai simple. Nikos, maestrul lui, unul din cei mai mari vrajitori ai tuturor timpurilor, i-a spus: In tine zace o mare putere, mai mare decit tot ce cunosc eu insumi si decit tot ce am vazut vreodata. Dar nu pot sa te ajut, trebuie sa o gasesti singur. Tot ce pot sa fac pentru tine, este sa opresc timpul. Nu vei imbatrini. Vei avea tot timpul sa o cauti. Pina o vei gasi, vei fi nemuritor. Abia din momentul in care o vei gasi, timpul va trece din nou pentru tine, si vei incepe sa imbatrinesti.

  9. problema este ca inainte de-a inapoia imprumutul te pune intotdeauna dracu’ sa faci pe desteptu’.

  10. Pinocchio, aşa e, eu mă refer la un anume perete, ăla care nu mă lasă să dansez.
    Gavagai, lu Şiva îi e simplu, că cu cele 4 mâini, e mereu centrul atenţiei la discotecă.
    Tapire, cre că groaza. Embriologic, cred că s-a dezvoltat din ectoderm înaintea picioarelor.
    Madelin: la mine e un caz special, nici bătrâneţea nu mă mai salvează. N-am fost la Icoanei, fiindcă aveam belete la Ateneu, foarte frumos, Bach cu carne de iepure şi limonadă, poate povestecs mâine.De votat, poţi să-i votezi pe toţi. Eu l-am votat pe Gavagai.
    Cathleen, mulţumim frumos şi bine ai venit.
    Doru, mulţumim frumos şi bine ai venit.

  11. e,nu te deranja,eram in trecere,si intotdeauna ceea ce auzi in trecere intra in sansa de a-ti revela fals dar definitoriu viata de zi cu zi.

  12. “Tim erra dans la rue et réfléchit. « Comment faire pour ne plus être si bien élevé ? ». Et le fauve dans la cage de verre lui répondit simplement : « Très simplement et très bêtement, mon petit. Tu n’as qu’à faire comme si toute ton éducation n’existait pas. Attention, je ne te parle pas de devenir un boulet de première sans aucun savoir vivre ! Tu as posé tout seul ces barrières, oublie-les simplement et laisse s’exprimer ton vrai MOI. »”
    🙂 🙂
    Le tout chez http://www.frenchtouchseduction.com/articles/tim-le-garcon-trop-bien-eleve_27.html

  13. Grea dilema pentru Schmendrick. Ce ati alege in locul lui? Eu m-am hotarat: ori prost si repede ori destept din prima. Stiu, cautarea e esenta, insa mai vreau si asa, by default…

    ‘Ton vrai MOI'(unde?unde?), ‘inlaturarea barierelor'(cum?cum?), ‘la cage de verre disparu d’elle-même'(ie-te asa!ca in magiile lui Nikos!), ‘savoir vivre’, pare simplu…
    Oare bien élevé se traduce bine cu “sunt un mare bleg”? Si ce, a fi bleg (bleaga, na!) nu are savoarea sa?

  14. Madelin, parafrazind invataturile lui Vlad catre fiul sau, Schmendrick nu a ales el insusi, ci a lasat Magia sa aleaga. Si atunci: a intilnit Ultima Licorna, au pornit impreuna la drum (si cu Molly Grue), au mers la castelul regelui Haggard si au salvat toti impreuna toate licornele, gonite de Taurul Stacojiu si tinute prizoniere de Haggard. In toata aceasta poveste, a gasit Magia, si, ne spune epilogul, a ajuns cindva un magician inca si mai mare decit Marele Nikos. Iar licornele au fost din nou in lume, cu tot ce inseamna asta, pentru ca licorna inseamna foarte mult, si foarte multe.

    Unul din pasajele mele preferate: “Magie, fa ce vrei tu!”, spune, si se prabuseste la pamint. Cind isi revine, spune: *Cred* ca am facut _ceva_, ma intreb numai ce anume. Se uita imprejur, si…

  16. Pinocchio, my bad. Asta era a treia varianta. Mi-ar placea si mie sa ma trezesc (la realitate), sa ma uit cu uimire in jur si sa ma intreb ca ce-oi fi facut, ca de facut sigur am facut eu ceva, nu se poate… Si, dintr-o data, sa…
    Ziceam ce as alege daca mi-ar sta in putinta, altminteri bineinteles ca Magia alege.
    Bune invataturi, multumesc. Dupe ce vizionez busola de aur, o sa caut prin vecini si inorogul… Ce-mi place acest nume: Molly Grue! Poate m-oi apuca si sa scriu (cat inca suntem in secolul asta), fantasia pe care am facut pariu cu fi’miu ca sunt in stare, ca doara n-o fi Rowlinga aia mai cu motz.

  17. Yeap, cam asta zicea si un nene acu vreo 2600 de ani. Numai ca folosea limbajul sau propriu: Maya, Karma et al. Si cica trebuie muuulte vieti ca sa spargi toti peretii astia de sticla (sau sa sapi cu lingurita).
    Io stiu ca in una din vietile mele anterioare un perete de sticla era setea. Simpla sete din desert.

    Philip Pullman pune Autoritatea Suprema intr-o cusca de sticla, tocmai pentru a nu dispare “dust in the wind”.

    Poate ca intr-una din vietile mele viitoare o sa invat sa dansez si eu tango…

  18. Madelin, filmu ăla cu busola de aur e uimitor, cum au reuşit să facă. cenzurând şi cosmetizând de zor, un film de Crăciun dintr-o carte virulent antireligioasă.

  20. Pentru unii oameni peretele de sticla e mai fumuriu decat pentru altii. Sau mai reflectorizant, cred ca aceste doua caracteristici se completeaza, adica mai fumuriu e mai reflectorizant. Poate de aia devine greu sa dai cu ciocanul. Pe mine ma hipnotizeaza propria reflexie. Vai de noi daca ne pravalim singuri oglinzile. Iubiti-va peretii de sticla. Mai bine sa va pictati mustati pe imaginile reflectate…

  21. In alta ordine de idei trebuie sa retrag comentariul cu mustata. Mai bine ochi albastri…

  22. @Vlad
    Am cumparat ieri si cartea lui Pullman cu aurorele boreale. Asa ca o sa vad si cartea si o sa citesc si filmul.
    @wandering elf
    Dupa ce ca a aparut peretele de sticla to begin with, apoi au fost patru pereti, apoi au fost mai multi, acuma imi darami iluziile si cu multele vieti de care e nevoie. Eu as vrea sa invat dansurile in aceasta viata insa nu am cu cine sa ma duc la cursuri. Esti din Ploiesti? 🙂
    @गांधी
    Inorogul se cheama Chunguito si tocmai ce invata sa danseze flammenco 🙂
    @nusitatu
    Ba da, ba da, mustati!

  23. Lunatico era calul de curse al lui Carlos Gardel, de unde si numele albumului (ultimul ?) GoTan Project 🙂

  25. Madelin, Molly Grue era un personaj tare trist. Era iubita unui haiduc, si toata ceata de haiduci suferea cumplit in codru, ca erau cu totii numai un fel de copie palida a lui Robin Hood si a tovarasilor lui, si nu aveau sa faca niciodata vreo fapta cu adevarat eroica. Seful haiducilor (la naiba, am uitat cum il chema, dar e vina lui la urma urmei) l-a prins pe Schmendrick (ca nu se stie niciodata la ce foloseste un magician, chiar daca bani nu are), l-a legat de un copac si l-a pus sa asculte balada populara pe care o compusese el despre propriile lui fapte vitejesti. Era o balada interminabil de lunga, plicticoasa si ingrozitor de prost scrisa.

    A fost prima data cind Schmendrick a gasit Magia si i-a spus sa faca ce vrea ea. Si Magia i-a facut pe Robin Hood si pe ai lui sa treaca pe acolo, prin padure, prin fata celor adunati in jurul focului si al ceaunului cu o zeama lunga si cam rea la gust. Toti au alergat dupa ei, la naiba cu haiducul asta fanfaron care isi scrie propriile balade si nici macar nu e in stare sa le scrie ca lumea… dar Robin Hood a disparut apoi tot asa cum aparuse, iar ei s-au risipit prin padure. Schmendrick a plecat si el mai departe, cu Licorna impreuna. S-a intilnit cu Molly Grue. Iar Molly a vazut Licorna si a certat-o ca pe o vita ratacita: Unde ai fost pina acum? Cum indraznesti sa mi te arati acum, cind eu nu mai sunt decit [arata cu un gest deznadajduit inspre pielea ofilita, parul cenusiu si putin, hainele zdrentuite]: asta. Ar fi trebuit sa fiu o fecioara nevinovata cu parul auriu si tu sa dormi cu capul in poala mea. Unde ai fost acum douazeci de ani? Unde ai fost acum zece ani? Acum cinci ani?

    Sunt aici, a raspuns Licorna.

    (De cite ori imi amintesc de scena asta cred ca seman putin cu oamenii care plânge.)

  27. Mi-a placut videoclipul dar sa stii ca mai mult, mult mai mult, povestirea ta.
    ‘But now I’m here’… cuvintele magice. Ca si ‘I forgive you’. Asta imi suna ca un dialog sau un imaginar ce se va intampla peste douazeci de ani sau nu.
    Unul dintre comentariile la videoclip: “It is rather like meeting ‘Prince Charming’ on his white horse once you’re a dumpy middle aged housewife with a couple of kids. Not really possible to ride off on the white horse anymore”. Orice asemanare cu persoane reale este neintentionata, pur intamplatoare si fara nici o baza reala 🙂 .
    Ramane dansul. Si plansul in acord minor.

  28. Nu poci sa cint la flaut. (Dar ma straduiesc cu consecventa.) Telemann, fantazia pentru flaut solo nr. 10 in fa diez minor. In partea a doua, apare de mai multe ori un mic motiv ca un raspuns pe vocea a doua la intrebarea vocii intii. Extrem de simplu, trei note la interval de cite un ton, in coborire. Suna ca si cind ar plinge, sau cel putin asa le interpretez eu, cu riscul ca Agata sa ma maimutareasca si sa imi spuna ca nu asa. (De obicei, cind face asta ma apuca risul si imi trebuie o vreme ca sa imi recapat embouchura.) Si dupa ce vocea a doua plinge, revine tema principala, hotarita si demna, care, nu stiu de ce, imi aminteste de tema uneia din Rapsodiile Romane si de dansul lui Celibidache dirijind-o.

    Si eu mi-as dori sa intilnesc o licorna, chiar asa middle aged housewife with a couplie of kids cum sunt. Nu stiu daca as tine neaparat sa doarma cu capul in poala mea, poate si asta. Dar in primul rind i-as cinta la flaut.

  29. Si o amintire proustiana, trezita de batutul din picior al micai si pantofii de dans ai Madelinei:

    Prin 92 sau 93, cred, a fost la Centre Pompidou o foarte mare expozitie Brancusi, chiar de Pasti. M-am cocotat in tren (aveam o cuseta la cucurigu) si m-am infiintat pentru vreo trei zile la Alexandre Cali, la Fontainebleau. Vrajitorul ungur deghizat in negustor de pietre semipretioase iesit la pensie nu era acasa, iar eu am innoptat ilegal in podul lui, plin cu tot felul de minerale bizare.

    Drept multumire pentru invitatie, l-am invitat si eu pe Alexandre Cali sa mincam in Montmartre. Am ales un restaurant care avea citeva mese afara, linga care cinta la scripca un irlandez lung si desirat, cu manusi fara degete (batea un vânticel suptire) si bineinteles cu parul rosu ca morcovul. Am cumparat si o caseta de la el, se cheama “Whisky for Breakfast”, si cintecul meu preferat era “Johhny Broke the Prison Door”. Intr-un tirziu i-au inghetat degetele atit de tare, incit si-a strins vioara si a plecat, iar noi ne-am luat farfuriile si ne-am mutat inauntru, la caldura.

    Vreo 5-6 ani mai tirziu, cind nenea Misha ma convinsese sa revin totusi in Romania si sa organizez impreuna cu el o conferinta care a fost, cel putin din punctul meu de vedere, un mare succes cinci ani la rind si pe care am incheiat-o cu o carte publicata la o editura americana, care imi place si in ziua de azi foarte tare, aveam sa fac cunostinta cu Sue, buna mea prietena englezoaica. (Asa se face, pentru ca totul se leaga si nimic nu este intimplator, ca Prinzessa locuieste in ziua de azi in Anglia, in vecinatatea spirituala a lui Jane Austen.) Si aveam sa conduc o masina imprumutata, cu Sue pe bancheta din spate, pe la Bran sa le arat castelul, pe la Rucar in jos, teleleu prin Arges, apoi sa o taiem prin Baragan spre Bucuresti si sa intram de-a dreptul in Piata Victoriei fara sa vad semnele de prioritate. Da, si sa ascult “Whisky for Breakfast” si “Johnny Broke the Prison Door” la casetofonul din masina. (Intre timp, banda se cam mototolise si scripca scârtâia si sughita de ti-era mai mare dragu’.)

    Sue mi-a spus ca asta e genul de muzica pe care o asculti sau o cinti numai batind din picior.

    Uite’asa, mica draga.

    Iar Madelin: Pantofii sa nu fie rosii, mai bine violeti si de la Prada, ca ai lui Papa Razzi.

    😉

  30. Da, da’ tu nu esti dumpy :-). Insa eu am ochii verzi :-P. Salvatorii.
    Pentru pantofi ce cere un linc, ceva, purple prada shoes nu mi-a dat prea multe sperante. Iar de papa razzi ce sa zic, ignoranta totala.
    Se gasesc si la Leonardo? 😉

  32. Livia, multumesc, am incercat si mi-a iesit. Nice shoes (eu sunt o afoana incurabila la chestiile astea). Pana la urma am ajuns din linc in linc tot la forumul “desprecopii” :-). Dar acuma vreau Prada purple dance, asta e, incapatanata rau, mie imi zici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.