About The Author

14 thoughts on “Băchănie”

  1. De ce n-ai pus si linkul la girafa? Ca eu taman azi m-am gasit sa ma duc la dentist…
    Altfel spus, cum e nene, calvados asta? ca visez la el de pe vremea cand citeam Erich Maria.
    Bah, Bucurestii e o chestie foarte mare!

  2. Madelin, nu ştiu cum e Calvados, pentru că l-au pus într-un fel de pateu de foagra.
    În anumite direcţii, Bucureştiul e infinit.

  6. Vlad, as vrea sa fii citit la un moment dat singur undeva si nu asa, la o chestie de blog, ci la o treaba adevarata, de oameni mari :-). Numai gramo a scris despre asta? Nu i-ar strica un randevu cu dumneata si cu A, pentru potolirea orgoliilor…

  7. Lulu, io nu-s un om mare, dar îţi mulţumesc 🙂
    Tapiru, ceva într-un fel spanish o fi, fiindcă se zică că beutura a fost botezată după o corabie a Invincibilei Armade.

  8. Vlade, ie-te cum te-a facut saddler (tipul ala cu control-alt-blog):
    Citat:
    “LATER EDIT: am descoperit si celelalte bloguri interesante: “O crima perfecta” a lui oregonstate (thanks to Gramo)…”.

    Si asa iti ramase numele: oregonstate!!! Am zis!

  10. O, sunt onorat cu o leapsa iar blogul meu in hibernare uita sa ma anunte!? Multumesc si scuze pentru intarziere.
    Ei bine… eu am doua probleme, d-le Mahalagiu. Una este ca mi-a fost intotdeauna foarte greu sa aleg “preferate” si sa fac topuri. Stiu foarte clar daca ceva imi place sau nu-mi place. Si de ce. Mi-a placut dintotdeauna sa dispun de cat mai multe variante de interpretare la indemana – si asta nu ca sa am de unde sa o aleg pe “cea mai”, ci fiindca rareori o interpretare buna epuizeaza potentialul unei piese bune. Am pase, in schimb. Si-mi place sa cred ca barocului i se potriveste comportamentul meu flusturatic. 🙂
    A doua problema e reprezentata de d-ul Johann Sebastian in sine. Now, eu am dezvoltat cu dansul o relatie tensionata, cu tradari si reveniri, momente cand as fi aruncat pe geam Ofranda lui, altele de scurta & intensa posesiune. Dar niciodata fara probleme. Ca detest mitizarile puerile care reusesc mai mult sa-l departeze de noi, e una. Dar dincolo de asta, oricum nu cred ca toate drumurile duc sau pleaca de la el etc. etc. Ii/ne facem un serviciu mai mare daca nu il transformam in monstru, titan, culme, universalie si iarasi etc. etc.
    Ok, am fost off-topic pana acum… Dar mi-a venit sa aberez punctele de mai sus ca sa ma situez, asa, vizavi de tonul tau adorator 🙂 si poate ca explicatie a faptului ca nu scriu (cand mai scriu) nimic despre Bach. Inca. Si at last ca explicatie a faptului ca poate peste o saptamana n-as mai da acelasi raspuns la leapsa ca acum. Raspunsul fiind: o inregistrare veche a lui Harnoncourt de prin anii `60, publicata insa mai de curand. E interpretarea pe care am percutat prima data vizavi de suitele astea, e subtila dar nu eleganta: violoncelul de epoca suna cateodata strident ori gatuit, lucru care se potriveste tocmai bine cu ceea ce apreciez la Harnoncourt: faptul ca nu isi permite sa manuiasca comod sau neutru muzica asta. Problematic, cum spuneam, Bach asta.

  11. Eu sunt onorat ca mi-ai raspuns. Unul dintre lucrurile care îmi plac la blogul dumitale e că nu funcţionează după regula disperată a postării zilnice, regulă care nu face altceva decât să accelereze perisarea scrierii.
    In privinta topurilor in general, îţi dau dreptate. Dar cu lepşele astea, m-am molipsit şi eu.
    Apoi, cu adoraţia lui Bach. Sunt sigur că bach ar fi fost primul care n-ar fi înţeles chestia asta. Dar Bach e mult mai mult decât J.S.Bach, persoana. Mult mai mult decât şi-a putut da seama singur, omeneşte. E o sinteză de gândire occidentală, şi un vârf al ei. Asta cred că nu i-o poate lua nimeni. Occidentul se mândreşte de obicei cu un fel de cinism spiritual, cu o permanentă tendinţă la angoasă şi sobrietate în faţa secătuirii simbolice, şi mamă ce preţios reuşesc iar să scriu. Nu e barocul însuşi, prin definiţie, impregnat de un manierism van? Şi în spatele lui, nu e tot barocul plin de groaza în faţa infinitului? Bach nu e aşa, Bach e infinitul a la portée de tous, e o soluţie la groaza asta, şi mă bucur că îl avem. Ca om occidental, sunt şi eu gâdilat de terorile mele nocturne, şi nu sunt dispus să-l dau pe Bach din mână aşa uşor.
    Însă nici eu nu poci fi de acord cu cultul personalităţii. Reacţia dumitale mi se pare sănătoasă.

    Mulţumesc frumos pt. răspuns. Mă duc să caut interpretarea lui Harnoncourt.

  12. Dupa cum se vede treaba, infinitul nu poate fi separat nici de Bach, nici de Bucuresti.

    Offtopic: Vlad, regula disperata? 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.