Veţi înţelege imediat calamburul cam slab.
Am aflat de la Gramo că la Bulandra s-a citit şi un text de pe blogul ăsta. E vorba despre O crimă perfectă, l-au ales probabil fiindcă era în genul dramatic, adică aşa un fel de schiţă. Sunt foarte flatat, dar îmi pare rău că a lipsit Gavagai, mi se pare un scandal.
Eu din păcate n-am fost. Aveam belete la Ateneu, unde Marc Coppey ne-a cântat toatele cele şase suite pentru violoncel singur, de Bach, în organizarea Institutului Francez, Ambasadei Franţei şi a Filarmonicii George Enescu, şi nu-mi vine să crez că am pus atâtea linkuri într-un singur post. A fost un concert foarte burghez. Desigur, să asculţi liniştit pe un scaun TOATE cele 6 suite pentru violoncel singur poate fi intolerabil pentru omul obişnuit care se uită la televizor, stă pe net sau joacă zuma delux, aşa că au grupat suitele câte două, şi între aceste trei mini concerte au fost pauze foarte mari, în care s-au servit chestii. În prima pauză, s-a servit limonadă şi madeleine. În a doua, mult mai spectaculos, s-au servit: terrine de porc du Sud Ouest au foie gras de canard, rillettes de maquereau et sardines, terrine de pindate aux pommes et au calvados, ballotine de lapin aux herbes provençales, boulettes de girafes aux dents cariées. Totul stropit cu Bordeaux de regiune superior Dourthe No. 1, şi de Sancerre les Tuilleries. Prin amabilitatea unei noi băcănii care s-a deschis pe Câmpineanu, şi acum se vede de unde am făcut eu calamburul din titlu. Dacă Villa-Lobos a compus Bachianas Brasilerias, la noi a mers foarte bine Băchănii Bucureştene.
Acuma de ce să fiu rău, a fost chiar drăguţ. M-au amuzat comentariile din program. Fiecare suită avea comentariul ei, parcă desprins de pe o sticlă de Bordeaux: “Cette suite est jubilation, exaltation de la grandeur, de forte architecture”, etc. La suita no. 1 au băgat un comentariu din ăla cu infinitul, care merge bine la absolut orice lucrare de Bach: “…comme s’il fallait déjà entendre, et attendre la fin”. Iar la suita a 2-a citesc şi o gogomănie: “…sombre, presque funèbre”. Unde nenicule?? Probabi autorul a zis asta din cauza tonalităţii minore şi fiindcă rămăsese fără atribute culinare.
Eu am un fel de veneraţie aproape religioasă faţă de Bach, şi mai am convingerea că arta adevărată nu e divertisment, şi nu trebuie consumată la sfârşitul zilei ca pe o narghilea care te relaxează de stresul serviciului. Cu toate astea, recunosc ruşinat că m-am simţit bine. Interpretarea? Care interpretare? Aa, muzica, a fost şi din aia. Păi să ştiţi că n-a fost rău. Punctul de vârf a fost suita a 5-a, în stil francez, pe care într-adevăr a scos-o la capăt destul de bine. Suita a 2-a, aia sumbră şi funebră, era deja impregnată de aburii de Bordeaux, şi a fost presărată de note false, dar publicul a aplaudat frenetic Bordeaux-ul.
Şi în final, am o leapşă pentru Ballet des Nations, şi pentru cine mai vrea. Care e interpretarea dumneavoastră favorită, a suitelor pentru violoncel singur? Mie, peste cea a lui Casals, peste cea a lui Yo-Yo Ma, de departe cea mai bună mi se pare cea a lui Rostropovici.
Tapiru, ceva într-un fel spanish o fi, fiindcă se zică că beutura a fost botezată după o corabie a Invincibilei Armade.
