Nu le studiem la facultate, din păcate.

in ignoranta mea.
Adrian

PS Unde studiati voi materiile astea interesante la facultate?

Acum, ce mi se pare mie tare interesant dar nestudiat inca (sau nu stiu eu) este cum invatatul se imprima in structura genetica transmisibila. Adicatelea, daca cinci generatii invata intensiv pianul, 12 ore pe zi toata viata, se vor reimprima chestiile astea, cumva, in genom? Eu cred ca da, procesul e bidirectional, pana acum a fost studiat dpdv evolutionar (adica, o chestie invatata, o influenta din mediu, e incorporata in genom in sute mii de generatii), dar cred ca e plauzibil sa gandim ca se poate intampla si in rastimp mai scurt.

Cântăreţii de operă nu au ureche absolută. Fenomenul ăsta e rarisim la adult şi printre muzicieni. Cât despre compararea tonalităţilor, asta o poate face oricine. Tocmai, că asta o putem face, dar pentru asta trebuie să auzim tonalităţile într-un interval scurt de timp, altfe eroarea va fi prea mare. Dacă eu îţi cânt o notă, de exemplu mi, şi îţi zic că e mi, apoi îţi cânt imediat alta, să zicem si, vei recunoaşte că e si. Dar dacă îţi cânt si-ul ăla peste o oră, izolat, nu-l vei mai recunoaşte. De fapt, e posibil să nu nimereşti nici octava. În primul caz, nu ai recunoscut de fapt nota, ci intervalul (în cazul nostru, o cvintă). Nu pot să-mi imaginez cum sună muzica pentru urechile absolute: nimeni nu poate. D’apăi limbajul, În acel “tapirul”, informaţia pentru urechea absolută va fi foarte multă, mult mai multă decât cea utilă. Nu spun că e imposibil să o diferenţiezi de cea inutilă, există totuşi adulţi normali cu ureche absolută. Dar poate că nu orice copil reuşeşte.

Atenţie, nu aş merge până acolo încât să afirm că urechea absolută e o cauză majoră de autism. Asta ar fi o gogomănie, chiar şi după standardele mele.

Acum, nici cu teoria ca urechea absoluta ne-ar face comunicarea imposibila nu sunt total de acord. Pana la urma, cand zici “tapirul” cu voce subtire si groasa, sunt perfect constient ca e spus cu tonalitati diferite, deci sunt capabil sa disting diferenta dar, in acelasi timp, sunt capabil sa prelucrez informatia si sa decid ca, lingvistic, cele doua sunete inseamna, pana la un punct, acelasi lucru. Mai mult, cantaretii de opera pot canta asa superb nu pentru ca au corzi vocale nemaipomenite ci pentru ca, dintr-un motiv sau altul (sunt destructurati in straturile recente?) si-au pastrat acea ureche perfecta (sau mai aproape de “perfecta” decat a noastra, cestorlalti) si pot distinge tonalitati care pentru noi sunt identice. Totusi, nu au probleme cu comunicarea.
De ce ne specializam urechile, nu pot pentru ca sa spun. Se incadreaza in trendul general din natura, totusi, la fel cum arii ale creierului se specializeaza, apendice ale organismului, si tot asa. Lui Dumnezeu ii plac specialistii.

De ce ai luat, nene, asa nota mica la purtare?

http://www.myspace.com/rannou

nu ma mai satur de….vibratiile ei….

O idee ca aia ma atrage si pe mine foarte tare vlad. Eu sunt de fapt.. cum le zice astora… satiric… (he, asta e din Toma Caragiu, Fabula). Eu caut explicatiuni evolutioniste. Boala psihica ca regresie antropologica, trebuie sa ma convinga pe mine ca, dpdv evolutionar, in trecut oamenii aveau nevoie te trasaturilea alea anume. Uite nu reusesc sa vad de ce trasaturile autiste ar fi necesare neandertalienilor, si asta dupa milioane de ani de evolutie. Neandertalienii erau fiinte sociale, nu singuratice ca ursii. Un urs autist inteleg, da’ un neandertalian nu prea. Sau, de ce ne-ar fi trebuit trasaturi bipolare candva in trecut?
Zic si eu