Despre o sabie, nişte monştri şi alte câteva lucruri

Tocmai am terminat efortul meu susţinut de a citi Beowulf în anglosaxonă, având alături, bineînţeles, traducerea englezească (cea a lui Seamus Heaney).

Dintre chestiile care mi-au plăcut, sau mi-au atras atenţia:

– Genealogia monştrilor: Grendel şi mama lui sunt de fapt tot oameni, descendenţi din Cain. Am mai întâlnit la gnostici ideea unei seminţii a lui Cain, sortită pieirii. Nu ştiu care e originea unei asemenea idei.

– Grendel şi mama lui locuiesc sub apă. Asta ar explica de ce familia lor a scăpat nevătămată la potop.

– Orice monstru, dragon sau altceva, îşi are sălaşul lângă o comoară, de care nu trebuie să te atingi (chiar dacă ai omorât mosntrul)

– Seminţia lui Cain este invulnerabilă la săbiile obişnuite. Pot fi însă ucişi de săbii inumane, cum este cea a lorzilor antediluvieni ai războiului, uriaşii. Ne referim aici exact la uriaşii semiangelici din cartea lui Enoch, despre care am mai discutat pe acest blog. Beowulf găseşte o astfel de sabie formidabilă chiar în sălaşul subacvatic al mamei lui Grendel. Sângele ei topeşte lama sabiei, însă rămâne mânerul, pe care sunt încrustate vechi istorii de război ale uriaşilor.

– Beowulf nu e deloc un erou îngâmfat. De fapt, e incredibil de modest. Din pricina asta, până să i se dea şansa să se afirme, toată lumea crede că e un laş. Spre deosebire de alţi eroi scandinavi, nu îi pasă nici de glorie, nici de comori. Straniu. Probabil reinterpretare creştină.

– Referitor la faptul că danezii suliţei se închinau zeilor păgâni, ca să îi scape de Grendel, poetul zice:
“[…]Swylc wæs þeaw hyra,
hæþenra hyht; helle gemundon
in mod sefan […]”
“Aşa le era felul, nădejdea păgână. În adâncul inimii, îşi aminteau de iad”. Îşi aminteau de iad!

– Ceva ciudat în comportamentul lui Grendel şi al canibalei sale mame. De ce violenţa gratuită? Şi mai ales, de ce păstrează în sălaşul lor singurele arme care îi pot ucide? E ca şi cum ar vrea să fie ucişi, ca şi cum toată moartea cruntă pe care o răspândesc în jur e o implorare pentru propria lor moarte.

– În sfârşit, melancolia în care e scufundat tot poemul. Când Hrothgar, regele danez, îşi ia rămas bun de la Beowulf, ştie că n-o să-l mai revadă. Când Beowulf, cincizeci de ani mai târziu, moare ucigând un dragon, ai lui îl plâng, întrebându-se cum o să facă faţă vitregiilor soartei fără regele lor. Am avut impresia clară că poetul însuşi îşi ia rămas bun de la Beowulf, şi prin el de la toţi eroii invincibili ai vremilor de demult, că fără ei, pământul nostru e îngrozitor de singur şi oropsit. M-am simţit şi eu la fel.

About The Author

9 thoughts on “Despre o sabie, nişte monştri şi alte câteva lucruri

  1. Vlad, cele povestite de tine pare sa consoneze cu mitologia pe care (eu, cel putin) o cunosc pina acum. Mai putin ideea ca “Orice monstru, dragon sau altceva, îşi are sălaşul lângă o comoară, de care nu trebuie să te atingi (chiar dacă ai omorât monstrul)”. Curios, de ce nu trebuie sa te atingi de comoara? In general, monstrul este omorit tocmai pentru a lua in stapinire comoara (care trebuie inteleasa in plan spiritual, monstrul corespunzind trupului care trebuie invins pentru a ajunge la cunoasterea superioara).

  2. Incercind (prea tirziu) sa corectez dezacordul din prima propozitie, am primit urmatorul mesaj:

    You are posting comments too quickly. Slow down.

    Inca mai slow decit in ultimele saptamini?! Heh.

  3. Păi nu ştiu. Ar putea fi tot o interpretare creştină, dar nu crez. Beowulf nu se atinge de comoara fabuloasă din sălaşul mamei lui Grendel. Iar mai târziu, dragonul pe care Beowulf îl ucide, la bătrâneţe, cu preţul propriei vieţi, se trezeşte din somnul milenar tocmai fiindcă cineva ia din comoara pe care dormea.
    Să nu uităm la ce dezastre a dus comoara Nibelungilor.

  4. Daca ma gindesc bine, lucrurile sunt coerente: Cunoasterea are natura dubla, benefica si malefica, in functie de cine ajunge la ea si cum o foloseste. Nu vrei sa ne dai ceva mai multe informatii? O imagine ceva mai completa?

  5. Interpretari crestine ! Interpretari crestine ? Si ce ziceti de asta poveste “fermecatoare” în zisele zazesti: Conservatorul unui muzeu renascentist, mare specialist în imaginea Sfintei Fecioare, autor a numeroase monografii în tema – moare. La usa raiului, Saint Pierre nu face nici-o dificultate. Ba chiar, ca recunostinta a serviciilor aduse propune realizarea unei dorinte. Prompt – sa fie primit de catre cea careia i-a dedicat munca de o viata. Carnetul neocupat, secretariat amabil – se împlineste. Comunicare prielnica, multumiri de o parte si de alta. La sfârsit, distinsul om de arta, cu inima în dinti, îndrazneste – Sfânta Fecioara – în toate desenele, picturile, gravurile pe care le-am vazut pe Pamânt, aveti un aer trist. De ce ? Oh, acum ca vei ramâne aici cu noi, pot sa-ti spun – Joseph si cu mine ne-am fi dorit o fata !

  6. Sau poate e astfel: Nu există acces către comoară fără eliberarea premergătoare a monstrului. Şi poate că înfângerea monstrului e adevărata comoară.

  7. Interpretare nu numai crestina ba chiar biblica (posibil si coranica, n-am verificat :-P). Intr-un roman istorico-politist al lui Richard Zimler un maestru cabalist ii desluseste nepotului sau de cativa anisori interpretarea scenei biblice in care Dumnezeu ii cere lui Avraam sa isi sacrifice fiul, pe Isaac. Tora vorbind metaforic (caracter care se desprinde, spune cabalistul, din traducerea numelui Isaac ce inseamna “el a râs”), Isaac “nu e fiul lui Avraam din lumea asta” ci copilul sufletului lui Avraam, personificarea gandurilor lui intime, a bunurilor lui “cele mai dragi”, asadar Dumnezeu ii cere de fapt sa deschida (prin renuntare) o poarta in sine prin care sa poata intra. Monstrul din preajma comorii (daca vrem sa intindem straturile metaforei) este sinele cu dorintele lui nemarturisite. Renuntarea elibereaza. Din cauza asta infrangerea monstrului e intr-adevar comoara.

  8. Pentru interpretari psihologice ale unor scene biblice poate pe cativa din voi ii va interesa Neville Goddard. Necunoscut probabil in Romania eu cred ca este unul din misticii autentici ai secolului 20 care nu ne scuteste de responsabilitatea pt. cum arata viata noastra si lumea noastra.

    “When man sees the Bible as a great psychological drama with all of its characters and actors as the personified qualities and attributes of his own consciousness, then—and then only—will the Bible reveal to him the light of its symbology.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.