io fac vorbire asa, daca totu vine din exterior inseamna ca nu exista interior, ceea ce inseamna ca nici exterior nu exista (care exista prin raportare la interior) recte … ce chestie, am uitat ce voiam sa zic (asta e dintr-un the page cannot be found d’ala, ca de exemplu aici http://oregonstate.edu/~dogaruc/) … deci, da, cine sunt eu domne?

Cum ca se defineste un ordin al automatelor depinzind de numarul de bucle de feedback pe care le inchide Dumnezeul circuitelor digitale. La ordinul zero, deci fara feedback, gasim circuitele combinationale, la care iesirea depinde numai de intrarea la acelasi moment. La ordinul unu, apare memoria. La ordinul doi, bucla de feedback fiind si ea inchisa nu asa direct, ci printr-o memorie read-only, avem automatul elementar. La orinul trei, a treia bucla inchizindu-se printr-o memorie read-write, apar automatele programabile, iar programul, ati ghicit, sta tocmai in memoria aia RAM.

Ei, si acum e acum: Bucla a patra se inchide prin informatie, si atunci ordinul automatului scapa de sub control. Incercarile ulterioare de structurare ori nu au mai dat nici un rezultat, ori au ajuns eventual in domeniul structurilor sociale, ceea ce este alta mincare de peste. Domnul Stefan a intonat acordul final, si-a luat ghitara de git si si-a pus-o pe umar, uite-asa, cu cutia de rezonanta in sus, si a pornit mai departe fredonind pe coridoarele intunecoase si reci din Polizu.

Sau poate era Tudor Opris pe coridoarele intunecoase si reci ale Licevului Lazar? Stefan era un tip mare si flegmatic cu voce vibranta de bariton; Opris era mic (isi cumpara hainele de obicei de la Romarta Copiilor), sangvin (nici una din fetele mai dragute nu scapa de curtea lui) si cu voce dulce de tenor; si vedeti, suntem aici intr-o zona de nedeterminare.

(Pinocchio isi pune flautul pe umar si pleaca fredonind.)