În ultima vreme, se spune că lumea s-a micşorat foarte mult. Nu cred că e adevărat, nu s-a micşorat, ci s-a efilat. S-a micşorat suprafaţa, dar adâncimea şi înălţimea sunt în continuare incomensurabile. Acum putem să parcurgem distanţa parcursă de Marco Polo într-o zi, şi asta nu ne face neapărat călători. Viceversa, putem să nu părăsim toată viaţa scaunul bine înfipt într-un sol, undeva, sau coliba din deşert, şi totuşi să ne pierdem urma în depărtări, sau, dacă avem noroc, să ne întoarcem bronzaţi şi cu ochii înecaţi de culoarea oceanului.
Însă, prietene, e adevărat că nu vei fi prea departe. Acum, că ţi-ai rotit privirea peste străzile în care ai fost prinţ, ca şi mine, în ultimii ani, şi pe care te pregăteşti ca, mâine, la răsărit,să le părăseşti de tot, nu-ţi lua rămas bun. Nu-ţi spun asta pentru că ai lua cu tine o bucată din Rahova care să-ţi aducă aminte de noi. Ci dimpotrivă, alungă repede nostalgiile astea şi îmbrăţişează cât mai repede viitorul fără să te mai uiţi înapoi. De când te ştiu ai fost călător: această plecare nu schimbă nimica. Mica tristeţe pe care poate o mai simţi prin bagaje e doar un vestigiu preistoric nefundamentat. Vom fi mereu la doi paşi, şi ascultă vorbele mele că sunt mai bătrân cu ohooo vreo 2 ani: ăsta e doar începutul. Poate o să mă consideri arogant şi pretenţios, dar de undeva, din adâncurile în care minciunile şi hazardul nu mai există, ceva îmi spune că prietenia noastră nu va face decât să înflorească şi să-şi înfigă mai bine rădăcinile, pregătindu-se ca, într-o zi, să-şi facă auzit glasul peste toată mica suprafaţă a lumii.
Dacă nu ar fi fost aşa, ţi-aş fi spus că a fost o onoare şi o plăcere să te cunosc, dar păstrez păstrez asta pentru îndepărtatul sfârşit.
Complimentele mele Penelopei,
Ci aşa am zis io, Vlad Stroescu, astăzi, în a treia zi a lui Iulie, anu doo mii opt, să se audă din Băneasa până în Ferentari.
Salam aleikum!
Ba s-a auzitara si pana in Ploesti. Desi cred ca anul de gratie e doomiiopt, nu? 🙂
Draga Nusitatu, ti-as darui io tie acum un cuib de vrabii cu tot cu vrabii nemuritoare prin ele, si un pocal cu praf magic (cand il pui pe buricele degetelor aratatoare sa inceapa sa ti se coloreze aripile in roz), si chiar si o aripa dintr-un zbor de randunele, sa-ti zboare vorbele maiestre dincolo de curcubeu. Stiu io ce zic cand va tot zic ca va iubex, na, ca acuma m-am pus pe detoxificat natural (nu ma luati in seama ca stiti ca io plang foarte usor), ca uite cum m-as duce io sa-l petrec la plecare pe un tanar prieten dar sunt prea departe si uite cum n-am apucatara sa bem si noi o cashasa d’aia cu narghilea la capetala. Dar iti trimit cadou special, de facut sac!sac! la toate barierele fizice, picaturile refrenului de jazz cantat de pianistul barului hotelului din Grecia, intr-o dupaamiaza fara de nume, eram doar io si el in toata rotonda barului, el isi tot aranja botoanele de pe la orga si basi iar eu abuream paharul de caiphirinia cu gandurile incolacite printre aerienele petale rosii cocotzate in plopi. Si inca un cado, amintirea unui impuls brusc in autocarul care se intorcea din Grecia, ajuns in Bucuresti, cand am vazut indicatoarele cu Cartier Rahova si Cartier Ferentari si mi-a venit sa ma dau jos repede repejor, sa va caut pe sub tamarinzii aia si sa ne punem la taifas. Rasarise soarele.
Se aude in timisoara, se raspandeste in severin. Imi place enorm tema aceasta a prieteniei. Admir oamenii care stiu ce inseamna aceasta relatie.Eu afirm cu mandrie k am cel mai bun prieten, ma simt privilegiata.
Dupa mine, Dumas, cu Cei trei muschetari, a scris biblia prieteniei.
Aici parerea mea despre prietenie: http://ddunia.wordpress.com/2008/02/29/fata-diplomat/
Ba da, doomiiopt, am corectat, sĂrumÂna.
Eu am numarat gaurile rotunde din pretenia noastra a celor de aici si mi-au iesit sase. Culmea e ca daca pui pe ele destele cele cu praf magic sau fara si sufli tare si te gandesti la greeri, oriunde ai fi te trezesti in mahala, sub tamarinzi, cu ochii uzi, si de jur imprejur numa curcubee si aripi de fluture si cantece si uite-l pe Vlad, cu Juan Vicente pe umar si uite-o si pe Madelin, uite-l pe Pinocchio, si de jur imprejur toata lumea cu pahare de cachasa si au trecut milenii da tot petale de flori sunt toti, tot umbra deasa e in mahala si toate corabiile sunt ancorate frumos la chei si palariile sunt pline de pene si cizmele stralucesc de ti-e mai mare dragu si ne punem asa pe indelete pe povestit ca seara e lunga si caldura mare si nu ne arde de somn…
Ai dreptate Vlad, cum sa ne luam la revedere cand de fapt nici unul din noi nu pleaca nicaieri. Sigur, ne duc pasii prin ulite straine la cheremul sortilor, da la sfarsitul zilei trecem cu totii pe aici sa ne bem paharul. si mi-l aduc aminte pe marele Claus care a scris undeva ca “Distantele nu conteaza”. Da’ mie tot mi s-a spalat caneala din mustata cand am citit ce-ai scris mai sus. Si cand am primit si cadourile de la Madelin s-au stins si taciunii din vatra de atata furtuna emotionala, doamne nu e nimic mai patetic decat un tigan batran cu genele ude…
Da acu, daca tot sunt caii odihniti, caruta incarcata, rasaritu aproape, nu mai am ce face decat sa plec. Insa inainte de plecare am inchis intr-un saculet punctele cardinale si le-am ascuns in san. Asa ca daca simtiti miros de sare in nari si vant bun in panze lasati-va busolele sa va aduca la mine. O sa gasiti o mahala oriunde o sa fiu, sau mai bine zis o sa stau numa prin mahalale. Si numa la voi o sa ma gandesc in fiecare seara cand se domoleste caldura si canta greerii si broastele prin paduri rare langa cai ferate napadite de buruieni.
Madelin, eu picaturile mi le-am agatat de urechi, ca pe niste cirese, si acu mi se amesteca in auz cu vuietul lumii. Tot timpul rasare soarele in mahala si tot timpul te astept sub tamarinzi, Penelopa inclusa.
Prietenia noastra am pus-o si pe ea sub limba si am sa o las sa infloreasca si sa isi scuture semintele peste tot locu, sa umple lumea cum zici tu Vlad. Si va iubex tare mult pe toti da asta e deja refren ca am mai zis-o pe aici. Sarumana de incurajari. Cand ne-o fi mai rau cica asa sa ne fie, sa ne avem pe aici pe aproape.
This is anything BUT goodbye.
S-a auzit si mai departe… Ascult ecoul.
Pentru ca nu-i place sa-si ia adio si pentru ca a venit timpul cursurilor de pregatire si formare continua, Pinocchio s-a ascuns pentru doua zile in turnul cu bufnita, la un etaj trei care face cit sapte de-alea mai normale. Alearga, gifiie, intirzie la eveniment, si cinta cit il tine gura, pentru ca asta e adevarul, in urma carutei care dispare la orizont printre norii de praf:
http://youtube.com/watch?v=V_hJySxuaxY&feature=related
un cantec pentru Vlad & U2, “Kite”
Who’s to say where the wind will take you
I don’t know which way the wind will blow
(I know that this is not goodbye)