În ultima vreme, se spune că lumea s-a micşorat foarte mult. Nu cred că e adevărat, nu s-a micşorat, ci s-a efilat. S-a micşorat suprafaţa, dar adâncimea şi înălţimea sunt în continuare incomensurabile. Acum putem să parcurgem distanţa parcursă de Marco Polo într-o zi, şi asta nu ne face neapărat călători. Viceversa, putem să nu părăsim toată viaţa scaunul bine înfipt într-un sol, undeva, sau coliba din deşert, şi totuşi să ne pierdem urma în depărtări, sau, dacă avem noroc, să ne întoarcem bronzaţi şi cu ochii înecaţi de culoarea oceanului.
Însă, prietene, e adevărat că nu vei fi prea departe. Acum, că ţi-ai rotit privirea peste străzile în care ai fost prinţ, ca şi mine, în ultimii ani, şi pe care te pregăteşti ca, mâine, la răsărit,să le părăseşti de tot, nu-ţi lua rămas bun. Nu-ţi spun asta pentru că ai lua cu tine o bucată din Rahova care să-ţi aducă aminte de noi. Ci dimpotrivă, alungă repede nostalgiile astea şi îmbrăţişează cât mai repede viitorul fără să te mai uiţi înapoi. De când te ştiu ai fost călător: această plecare nu schimbă nimica. Mica tristeţe pe care poate o mai simţi prin bagaje e doar un vestigiu preistoric nefundamentat. Vom fi mereu la doi paşi, şi ascultă vorbele mele că sunt mai bătrân cu ohooo vreo 2 ani: ăsta e doar începutul. Poate o să mă consideri arogant şi pretenţios, dar de undeva, din adâncurile în care minciunile şi hazardul nu mai există, ceva îmi spune că prietenia noastră nu va face decât să înflorească şi să-şi înfigă mai bine rădăcinile, pregătindu-se ca, într-o zi, să-şi facă auzit glasul peste toată mica suprafaţă a lumii.
Dacă nu ar fi fost aşa, ţi-aş fi spus că a fost o onoare şi o plăcere să te cunosc, dar păstrez păstrez asta pentru îndepărtatul sfârşit.
Complimentele mele Penelopei,
Ci aşa am zis io, Vlad Stroescu, astăzi, în a treia zi a lui Iulie, anu doo mii opt, să se audă din Băneasa până în Ferentari.
Salam aleikum!
