În ultimele două săptămâni am locuit în Ferentari, aşadar, fiind mai mahalagiu în veaţa reală, am fost mai puţin aici. De abia m-am întors, o să încerc să enumăr câteva dintre ideile principale care mi-au rămas în cap, aşa, la nimereală.
- În Ferentari e mult mai linişte decât în alte cartiere. E drept, aici copii se joacă pe stadă până la două noaptea, dar nu auzi decât strigătele lor, greierii şi vreun căţel.
- În Ferentari, toată lumea se priveşte în ochi. De exemplu în tramvaiu opt. În alte părţi, nu ştii cum să-ţi ascunzi privirea, te uiţi pe geam la maşini, şi orice uitătură directă e un semn de agresivitate. Nu şi în Ferentari. Aici suntem toţi un fel de fraţi, iar tramvaiu opt e o agora unde cetăţenii Ferentariului discută utlimele probleme. De exemplu, moşii în straie de duminică, de Sfânta Maria, discutând aprig chestiunea înmormântărilor (cât mai ia groparu, cât mai costă coşciugele). Doi ţigani se benoclează insistent la o gagică cu fustă scurtă, ceea ce nu jicneşte pe nimenea, şi face loc la o altă dezbatere, în întreg tramvaiul, dacă e mai importantă frumuseţea sau sufletul femeii. Toţi sunt de acord că sufletul, până la urmă. De asta nici nu e o jicnire pt nimenea să te uiţi la o fustă scurtă, că doar nu te benoclezi la sufletul omului.
Altădată, într-o seară, după apus, un moş cam beat întreabă la fiecare staţie dacă acolo e biserica, că la prima după biserică tre să coboare. La biserică, TOT tramvaiul în cor strigă: “Acu e biserica!”, moşul, încurajat, dă să coboare, aşa că tot tramvaiul trebuie să strige: “Stai nene, că mata cobori la următoarea!”
Altădată, mi-am luat un buchet mare de busuioc de la un moş cocoşat de la Unirii. Îl luasem ca să îl ajut să termine marfa mai repede, fiindcă anu trecut îl luaseră poliţiştii la trei păzeşte, nu ştii tataie că n-ai voie să vinzi aicea, hai, valea până nu ne supărăm. În tramvaiul opt, buchetul meu a lansat o mare discuţie despre valenţele busuiocului. Nişte ţigani mi-au spus că sunt deştept, că Dumnezeu o să ţină cu mine, românii în schimb m-au asigurat că dacă-mi fac ceai din buchetul ăla, scap de toate boalele, în timp ce ţigănci şi gagici deopotrivă îmi aruncau căutături galeşe. Doar fiindcă aveam un braţ de busuioc, e drept că mirosea de ziceai că tramvaiu opt a ajuns la staţia Rai.
- bairamele în stradă. Pe astea chiar că nu le mai văzusem până acum. Pur şi simplu, maneliştii, în bermude şi atât, că e căldură mare, îşi scot boxele în stradă şi încep să cânte, şi iese lumea cu mic cu mare, tot în izmene, şi dansează de zor, desculţi pe caldarâm. Am făcut şi poze, le vedeţi mai jos. Manelele astea spontane, de stradă, nu seamănă cu alea de la Taraf TV. Sunt ma curând lungi improvizaţii, în care interpreţii, pe rând, ţin solouri lungi, de tobe, de clape sau melisme vocale, cam ca la jazz.
- pe lângă porumbei (nu e stradă în fără doi-trei crescători de porumbei), în Ferentari creşte şi o specie de limax gigant. Dimineaţa, găseşti pragul plin de dâre labirintice argintii. Nu m-am putut abţine să pun o poză cu doi limacşi, sper că n-aţi mâncat.
Sunt cam hobosit şi sevrat de net, scriu dezlânat şi am un fel de ameţeală plăcută, ca atunci când te-ai întors după un lung concediu, deşi în astea doo săptămâni am mers bine mersi la serviciu, bleah. Vă cer scuze. O să îmi mai amintesc şi o să mai scriu, na.
asa ca ….
