Acesta este un post foarte scurt, în care reamintesc că sensul originar al cuvântului “prost” era de “pur”, “inocent”, “simplu”. Un caz asemănător e cel al cuvântului “silly”, care iniţial însemna “blessed”. În franceză, “malin”, care astăzi înseamă “deştept”, iniţial însemna pur şi simplu “rău”, malign. Iată cum tocirea lingivistică duce nu numai la transformarea consoanelor tari în consoane moi, ci şi la transformarea marilor virtuţi în detestabile defecte, şi viceversa. De fapt, nu e niciun paradox: din vremea lui Adam, adevărata cunoaştere a însemnat pe undeva cunoaşterea răului, pe scurt, o cădere pe un nivel de entropie mai mare. Niciun paradox aici, demonul lui Maxwell nu ne deranjează, e drept că a trebuit să vie secolul XX ca Landauer şi Bennett să demonstreze că nu înregistrarea informaţiei este termodinamic ireversibilă, ci ştergerea ei (putem să fabricăm un calculator care să nu consume niciun pic de energie, cu condiţia să aibă o memorie infinită).
Aşadar, cunoaşterea este rea, pentru că ea implică uitare. Iar cu uitarea, ne recăpătăm inocenţa, prostia. Şi uite aşa, limba, fără să aibe cuvinte în ea pentru asta, ne spune că între genii şi idioţi nu e nicio diferenţă semnificativă.
pi vezi? îţ ziceam io că ăsta e răspunsul la problema nemuririi. Uitatul domne.
Care îmi aduce aminte de cele dooj de porunci ale bărbatului, una fiind “let as ogle, were’ gonna do it anyway. It’s genetic”
Daca’m fi nemuritori nu am înceta sa uităm şi să ne uităm.
Păi da, aveai dreptate.
io, deja am început să cam uit – asta înseamnă că mă pregătesc, nu-i aşa?
ceea ce nu pricep : cunoaşterea răului, o chestie pasionantă şi ofertantă din toate punctele de vedere, cunoaşterea răului e treaba aia care asigură marşul neîntrerupt înainte? (de pildă, marşul cel lung).
un lucru ciudat, legat de entropie : aţi văzut că, în biologie, evoluţia este sinonimă cu elaborarea unor structuri din ce în ce mai întortocheate, de parcă epuizarea resurselor de energie necesită circuite din ce în ce mai elaborate pentru a extrage seva. spun asta pentru că amicul klaus mi-a făcut garda praf, cu una care avea pretamponadă.
pai sa stii. Si de fapt la fel si in sociologie, societatile devin din ce in ce mai intortocheate pe masura ce evolueaza.
Birocratia, side effect al evolutiei.
birocraţia egal side effect al evoluţiei… să fie ăsta semnul indiscutabil al protocronismului românesc?
Sorry pentru garda…
“Daca drumul pe care esti mergi se complica inseamna ca esti pe drumul cel rau” – din intelepciunia mireiasca
Simplu = bun => Complicat = rau
Evolutie = complicat => Evolutie = rau
Fericiti cei…
Deci back la euglena verde.
Sa fii o euglena verde care se indragosteste de o euglena rosie care nu exista, de fapt, decat in imaginatia ei rudimentara, facuta din petice.
PS
Eu imi rasfatz cotoiul spunandu-i “prostanacule”. Mihu se supara pe mine dar io ii tot zic ca e semn de afectiune. Iata ca am avut dreptate: ‘prostanacule’ ierea de bine 🙂
Sa revenim aşadar şi la “ferice de cei săraci cu duhul”
Mad! Am râs enorm de plin la faza cu euglena roşie!
Adevărul despre lucruri complexe poate fi rezumat fascinant de simplu. Pe când neadevărul despre lucruri simple sună enervant de complex.
Ca bine zici, Vlad! Stadiul actual al tehnicii de calcul este ca avem masini care stiu sa invete, dar inca nu a gasit nimeni o metoda controlata prin care sa le faca sa si uite (selectiv, lucrurile pe care le-a invatat gresit sau nu mai sunt relevante). Lucru de altfel valabil si pentru oameni.
In alta ordine de idei, eu ma gindesc citeodata sa-mi uit meseria (ceea ce n-ar fi neaparat pentru prima data, dar uitarea asta este imprefecta) si sa ma apuc sa cultiv capre. Acum vad ca este o idee mult mai buna sa ma fac euglena verde. (Desi, dupa cum au mers lucrurile pina acum, tare ma tem ca n-as reusi sa ma indragostesc de una rosie.)