Optimizarea şpăgii la nivel mediu

În primul rând, vreau să-mi exprim regretul pentru evoluţia din ultimii ani a limbii române. Nu demult, aveam o mie de cuvinte diferite, în jurul conceputului de mită. Astăzi, a rămas doar “şpagă”. Trebuie să notăm că nu orice simplificare e benefică, că uneori atrage după sine o sărăcire. Cum vor înţelege generaţiile viitoare nenumăratele nuanţe de sens ale ciubucului, bacşişului, şperţului, mehtupului, etc, că şi eu le-am uitat?

Rămâne întreagă şi problema etimologiei şi evoluţiei cuvântului: se pare că era răspândit la începutul secolului XX, când vameşii controlau mărfurile împungând sacii cu o şpagă, adică un soi de suliţă, demodându-se treptat. E un mister mai mare de ce cuvântul ăsta a revenit la modă astăzi: să încercăm să oferim o soluţie.

E evident că nu prefecţii, nici primarii, nici judecătorii nu erau cei înarmaţi cu şpăgi destinate împungerii mărfurilor. Aşadar, mita pentru aceste grade superioare nu avea de ce să se numească, logic, “şpagă”. Ar fi fost chiar jignitor. Revenirea la putere a cuvântului ar putea să semnifice faptul că mita se concentrează astăzi în zona “personalului mediu”. Asta nu înseamnă că vlădicile nu mai iau mită. Însă mita la nivel mediu este mult mai răspândită, pentru simplul fapt că permanent avem nevoie de “personalul mediu”, secretare, casieriţe, responsabile de tot felul, nu pentru a obţine foloase necuvenite, ci tocmai, pentru a obţine foloasele la care alminteri am avea dreptul. Ca să dau un exemplu pe care poate nu o să-l credeţi: ca student la facultatea de medicină, nu puteam împrumuta o carte de la bibliotecă fără să dau şpagă. Era vorba de ceva simbolic, o ciocolată sau un pachet de ţigări, dar fără el, nu se putea. Aveai de ales: fie dădeai şpaga şi îţi luai manualele pe care facultatea le asigura, fie nu dădeai şi atunci trebuia să stai la nişte cozi imense, care durau mai multe zile, ca să iei doar un sfert din manuale, şi alea având doar un sfert din paginile iniţiale. Încă de pe atunci, pentru că sunt o persoană mai curând ruşinoasă şi neîndemânatică, a trebuit să suport drumul spinos al celui care nu poate da şpagă.

Şpaga la nivel mediu nu e o noutate. Să zicem, de exemplu, că erai un mare păcătos în Evul Mediu târziu. Ar fi fost complet nepractic să încerci să dai mită la şeful cel mare, adică la Dumnezeu. Era cu mult mai simplu şpăguieşti personalul mediu, de parexamplu să cumperi nişte indulgenţe de la biserică, şi pac! intrai în Rai. Desigur, nu puteai pur şi simplu să arunci cu banii pe jos şi să laşi chestorii să-i culeagă, nici să-i trimiţi printr-un curier. Fiind vorba de Biserică, trebuia să te şi umileşti niţel, să te târăşti pe burtă, să recunoşti puterea. Şi aşa ajungem aici la subiectul nostru de azi, optmizarea şpăgii la nivel mediu. Deşi toţi spunem despre şpagă că este “simbolică”, mulţi ignoră de fapt simbolisitica ei, ceea ce produce o mare risipă de resurse şi frustrări inutile.  Nu contează aşa de mult valoarea bănească a şpăgii. Când vorbim de foloase cuvenite, adesea  o cafeluţă, nişte bombonele, o cartuşel de ţigărici, un parfumeluţic sunt suficiente. Totul este să le oferi cu smerenia şi umilinţa cuvenite. NU cu impertinenţă şi nervi. Pentru că şpaga pentru foloase cuvenite are drept semnificaţie RECUNOAŞTEREA PUTERII. Oferind cafeluţa, cu o plecăciune adâncă şi formula rituală “primiţi această modestă atenţie, simbol nevrednic al recunoştinţei şi preţuirii pe care v-o port”, spui de fapt: “Da, aici, la secretara registraţiunii biroului de contabilitate al administraţiei aprobărilor pentru veceuri de curte, la secretara asta cu imensa ei coafura de culoara lividităţii cadaverice, cu aurul otoman la gât, mâini şi picioare, cu sulimanul impenetrabil în de zece ori câte zece straturi zugrăvit pe chip, emanând balsamul a zece mii de parfumeluţici, aici zace toată puterea şi slava! O recunosc şi mă închin dinaintea ei!”

Şi gata, problema ţi s-a rezovat.

Acum mă scuzaţi, mă duc să vomit dracului şi restul de maţe din mine.

About The Author

14 thoughts on “Optimizarea şpăgii la nivel mediu

  1. *LOL*
    Pai nu degeaba suntem la portile Orientului, nu? Si sa nu uitam ca turcii au ajuns pina la Viena in “acele timpuri”, iar in timpurile prezente inca mult mai departe.

    Iar lucrurile pot sa arate si asa…

    Dupa ce ne-am mutat, a ramas de reparat pe cheltuiala administratiei garnitura care etanseaza usa apartamentului. Ne-am mutat, cum spuneam, prin august, iar garnitura a venit pe la inceput de octombrie, cam cu un sfert de ora inaintea timpului programat de comun acord. Astepta in fata intrarii. Sunteti domnul …? m-a intrebat pronuntind numele domnului Inginer. Aproape, i-am raspuns.

    Personajul fiind foarte amabil, am fost si eu la fel de amabil si m-am informat daca pot sa ii ofer ceva… o surubelnita, un ciocan, stiu eu? Limbajul mi-a scapat insa din mina, pentru ca germana mea are inca momentele ei de indaratnicie, si l-am intrebat de fapt: Pot sa va servesc cu ceva?

    Acea privire din acel moment ar fi trebuit analizata cu multa atentie. Cred ca partea ciudata a ei a fost scurtimea ezitarii, in contrast cu expresia de surpriza. Raspunsul a venit sub forma unei intrebari galante: O cafelutza? I-am facut o cafelutza la ibric, turceasca, iar el a baut-o cu multa savoare, montind la usa o garnitura care precis ca va tine o mie de ani de zile.

  2. Cuvantul “ambidextru” vine de la juratii care pe la 1600-1700 luau spaga, mita sau pesches si de la aparare si de la acuzare. Asta in Anglia. Erau pedepsiti cu plata a de 10 ori suma luata. Ce vremuri.

  3. cum ne intelegem sa fac si eu rost de stii tu? Uite, iti intind pe sub mana un comentariu, ne intelegem noi

  4. Uite, fin’ca sunt pe blog de doctor o sa spun ca si eu am avut sfieli cand am dat spaga la o doctorita pt un concediu medical dupa hepatita copilului, pt ca in naivitatea mea credeam ca nu e nevoie de asa ceva. Sfiala nu mi-a trecut nici acum, dupa o lunga experienta prin spitale in care cadrele medii chiar se laudau cu ce s-au ales ele din spaga. De aceea am mare respect pt chimioterapeutul (Alzheimerul e de vina ca nu-mi amintesc acu numele) care cu greu primea spaga, avea un fel de depozit cu lucrurile primite de la pacientii pe care nu reusea sa-i convinga de faptul ca el isi face doar meseria.

  5. Nu pricep nici dupa o zi de gandire de ce cafeaua lui Pinocchio a fost deplasata.
    E drept ca io mai mult de niste pahare cu apa n-am dat (erau 40 grade afara si mult mai multe in mansarda mea, bietii cablisti asudau ca porcii), da` asta ca sa nu se interpreteze, dac-ar fi fost femei nu m-as fi jenat. Asta in tarile calde.
    In tara de bastina mi-a fost ciuda ca n-am avut o bere in frigider pt omul de la gaze care mi-a zis ca nu costa nimic, nimic pe loc si nimic adaugat la factura (cum sunt reparatiile uzuale), ca urgentele sunt gratuite. Dar in orice caz ar fi fost ciubuc, nu spaga.

    Cand e vorba de spaga incerc sa fac pe proasta si nu stiu de ce, dar imi iese foarte natural.

  6. yep, asta e mesajul spagii: ma inclin in fatza ta, tu ai puterea, eu sunt mic si neputincios/ neputincioasa.

    in cazul celor foarte abili, cu un ego supradimensionat, se poate transforma intr-un show-off “faptul ca-ti dau spaga te ridica in ochii tuturor – pentru ca EU te consider destul de bun/ important/ ca sa-ti ofer prilejul sa ma ajuti”.

    vei fi doctor? cum crezi ca o sa reactionezi cand o sa ti se ofere spaga? si nu rar, ci zilnic? just wondering, nu e intrebare agresiva.

  7. Mih, nu consider că e agresivă întrebarea, din contră, e binevenită. Io unul, lucrez de patru ani în spital, şi refuz constant şpaga. Consider că indiferent cum ar fi dată, e tot un fel de condiţionare. De fapt, adesea refuzul meu e interpretat ca un refuz de a mă îngriji cum trebuie de pacient, ceea ce e groaznic. Sincer, mă gândesc să mă apuc să fac foarte urât, să răcnesc de câteva ori, ca să îmi creez o reputaţie şi să nu mi se mai ofere (se spune că dr. Setlacek îl lua la şuturi pe oricine îndrăznea să-i facă oferte). Şpaga în domeniul sanitar merită o discuţie amplă, pentru că prezintă multe subtilităţi.
    Găsisem mai demult un excelent post, scris de un coleg, despre asta.

  8. Pe cuvantul meu ca asa am auzit despre doctorul celebru de hepatite, cand am fost io internata la Colentina. Avea reputatia ca te si plezneste daca ii dai spaga. Asa ca nici n-am incercat.
    Si inca un mod de a-ti face reclama de antispagar. Un medic ginecolog din Judeteanul de Ploiesti care opereaza cezariene pe toate homlesele cu boli venerice. Si nu numai ca le opereaza gratuit, ci, oroare, le mai face si vizitele la salon si de cate 2 ori pe zi. Se zice ca ie un fel de martir si deaia.
    Altminteri puteti sa va puneti neste insigne “Sunt in greva. Azi nu iau spaga”

  9. Vlad, ai dreptate ca pacientul caruia i se refuza spaga se si vede pe nasalie, mai am un ex de un doctor care mi-a refuzat spaga, poate ca din mila, am ajuns la el mai mult moarta decat vie, atat eram de anemica, dar in acelasi spital cadrele medii n-au avut greturi la ce li se baga in buzunar (intre timp sfielile s-au mai retras din cand in cand) dar eu cred ca la cat castiga doctoriii care primesc salariu numai din buget nu e nici o rusine ca pacientii sa-si arate un pic de recunostinta, eu asa l-am convins pe dr Dutzulescu sa accepte (cu greu) un Petit Larouse.

  10. Razi tu,razi Harap Alb, da’ nici nu stii cat s-a bucurat omu’ cand l-a primit si io nici acu’ n-am in dotare Larouse, nic mic, nici mare, noroc ca am copii buni si am primit cado’ (fara sa fiu medic) un Oxford English Dictionary, da’ nu e tot aia, nu-i asa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.