Măşti şi ochelari de soare

Îmi plac foarte mult ochelarii mei de soare, sunt perfect rotunzi, verzi, şi am dat pe ei şase euroi, pe cheiu Senei. Îmi plac ochelarii de soare în general, sticla fumurie între mine şi lume îmi dă o senzaţie de siguranţă, de observator independent al lumii. Îi port mult zilele astea pentru că am rămas fără aparat de pozat pentru vreo săptămână şi sunt în sindrom de sevraj. Aparatul de pozat e un drog mult mai puternic, îţi promite longevitatea clipei. Dar preţul e mare. Mi se pare că frumuseţea străzilor în ceaţă, trecerea mea prin lume, e degeaba dacă n-o pot poza. Sevrajul nu e singura problemă a fotografilor. Mi-aduc aminte de un domn care poza tigri pentru Discovery Channel. La un moment dat, un tigru l-a văzut şi s-a apropiat de el. Fotograful nu realiza pericolul: poza în continuare, crezându-se în siguranţă în spatele camerei. Camera îţi răpeşte viaţa şi te exilează într-o lume fără obiecte, pentru care nu există decât exterior.

Citesc la visătoarea atentă: “blogul e ca o umbra care ma urmareste mereu. rareori cand nu scriu nu ma gandesc la ce as scrie.” Mă întreb dacă jurnalul, blogul, scrisul în general, nu comportă acelaşi pericol ca aparatul de pozat. Dacă nu cumva scrisul vampirizează viaţa reală. Sigur, rezultatul este o altă viaţă, una poate mai durabilă, dar care nu mai e a scriitorului. Aceasta este o abominaţie. Cum să ne protejăm împotriva ei? Există o soluţie: nu scriem despre realitate. Chiar atunci când scriem lucruri adevărate, o facem ca şi când nu ar fi realitate. Inventăm personaje. Ne ascundem pe jumătate. Ne învăluim în figuri de stil. Ne punem măşti şi ne dedublăm.

E larg răspândită ideea că muzica, la originile ei, avea scopuri magice. Un etnolog, pe nume Curt Sachs, a susţinut că ornamentica muzicală, atunci când a apărut, avea rolul de a ascunde, de a proteja vrăjitorul muzicant. Era masca lui sonoră. Cred că avea dreptate. Doar pentru că magia pare să fi dispărut cu totul de pe Pământul de Mijloc, nu înseamnă că vrăjitorii moderni nu mai au nevoie de protecţie. Figurile de stil  nu înfrumuseţează opera, ci ascund scriitorul. Şi având în vedere că fiecare în parte dintre noi e un scriitor, sau un fotograf poate, nu mai e niciunul dintre noi fără mască. Afară doar de sfinţi, dar ei renunţă la viaţa lor încă din stadii timpurii.

About The Author

58 thoughts on “Măşti şi ochelari de soare

  1. În general, sprite, nu are rost să ne referim la oameni care nu sunt de faţă, şi care oricum nu citesc ce scriem noi pe aici. După cum vezi, pot apărea neînţelegeri. Noroc că nusitatu e un om tare bun. 🙂

  2. Ba citeste, ba citeste…cred ca Vlad voia sa zica de oamenii aia rai ca nu citesc. Io aici sunt geamanul bun, multumesc de aprecieri Vlad…;-)

  3. ba citesc si oamenii rai, dar ei nu cred ca scriu in mahala. isi fac domniile lor bloguri speciale unde se dau mari in impresii: scuzati directa, dar dezbraca un individ necunoscut pana la suflet si cand dau de suflet il toaca marunt.
    si nu tre sa fie naivitate in treaba asta, da ma rog, vorba mamei:” nu toti sunt ca tine”. odata prins, scapi cu plecatu peste granita, ca in tara asta nu se mai poate parca de atata rautate!

    si nu vorbesc acum doar de mine, ca nu sunt centrul universului, dar asa, dupa parerea mea, in virtual nu vezi neaparat perfectiunea generala a uni om, ii vezi perfectiunea rautatii. si mai e si riscu sa te inspire, macar in defensiva. Machiaveli nu a trait el in secolul potrivit ca sa vada el conceptul de republica unde a ajuns! si uite asa, picata de pe planeta vampirului m-am trezit in mahala; dar, parca de aici sar mai usor dincolo, in viata cotidiana. d-asta nu accept nicio tenta de caterinca. la unii oameni nu e voie caterinca! 😛

    doh, vlad! ce ne-am sincronizat! 🙂 nici eu nu stau pe mess cu oricine, dar e-mail scriu numa puterii; daca nu ai aflat, o sa afli. pai, nu se mai putea sa tac, eu, care am ce spune mereu= ce zici, un diagnostic ceva? 😀

    bine atunci, oameni buni si cu intentii bune, sa aveti un weekend frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.