Coborând de la metrou la Piaţa Sudului, am remarcat că pe unul din scaunele roşii stătea un om decapitat. Mi s-a tăiat răsuflarea şi aproape că mi-a venit să ţip. Asta doar pentru o oribilă jumătate de secundă. Apoi mi-am dat seama că omul nu era decapitat, ci doar îşi vârâse capul înăuntrul gecii şi trăsese fermoarul până sus. Astfel fortificat împotriva realităţii, se bucura probabil de un vis dulce sau de somnul vecin cu moartea pe care ţi-l dăruieşte uneori alcoolul.
Ceva mai târziu în cursul zilei, într-o staţie de tramvai de pe Şoseaua Olteniţei, de la geamul unui apartament de bloc, deasupra căruia scria “Miracolul Înfrumuseţării Salon Cosmetic”, mă priveau îndelung trei tinere femei. Le-am zâmbit, cum o fac de obicei, cu colţul stâng al gurii. Asta doar pentru o dulce jumătate de secundă. Apoi mi-am dat seama că în spatele geamului de bloc nu erau trei femei, ci trei capete ale unor manechine de plastic, separate de trupuri şi coafate cu peruci de diverse culori.
Pe trotuarul din faţa Aleei Castanilor se află un talcioc de gunoaie. Printre altele, îţi poţi cumpăra ochelari, fie cu rama stricată, fie chiar buni, dar care au aparţinut vreunui mort.
hi hi
Sec, telegrafic al naibii de socant.Imi place cum pui viic u mortii si mortii cu vii.
🙂
ma intreb de unde senzatia de macabru cand ne imaginam purtand lucrurile “unui mort”, cand el de fapt era cat se poate de viu cand ii apartineau.
Foarte bine descrise si transmise senzatiile, amestecul de tragic si comic.
socant intr-adevar
Vlad, credeam ca exista numai ghilotina de la Cluj. Daca intrebi la Google de “ghilotina cluj”, primesti chiar pe locul 2 sau 3 raspunsul “Monumentul memorandistilor Cluj-Napoca — Wikipedia”. Cred ca asta e o dovada de inteligenta. Daca intrebi de “ghilotina berceni” iti spune: “Angajam TAIETOR GHILOTINA pentru Tipografie renumita in Bucuresti, zona Berceni”. Cu mentiunea: “Mediul de lucru este placut si modern.”
Asa ca vezi.
Uite si Vlad ! Face ce face si tot pe strada lui ne trage. Si înca cu câta abilitate. Bunul doctor Guillotin îsi facu aparitia gratie tânarului sau confrate tocmai în Berceni. Stiu, stiu, nu el a inventat-o, dar ce sa-i faci, on ne prête qu’aux riches 🙂
băi, eşti o figură :))
Eva, da, şi eu cred uneori că sunt o figură de stil. Comparaţia, metafora, epitetul şi stroescul.
Hihi!
bau! esti o exclamatie!
tare articolul…;)
Foarte adevarata relatarea ta! Si ma bucur ca a mai observat cineva ororile alea 3 de la coafor! Pe mine ma apuca groaza cand le vad caci ma gandesc la cei 3 iezi decapitati! Gizas ce idei stupide au unii pt promovare!