Sesam deschide-te

Zilele trecute, la spital, într-un cabinet de investigaţii, împreună cu nişte asistente. Se deschide uşa şi mai intră o asistentă. Una dintre asistente tresare, apoi vede cine a intrat şi se linişteşte. “Ai deschis uşa aşa de oficial că m-am speriat!”

Da, la spital există multe feluri de a deschide o uşă, în funcţie de rang, de intenţie, de interes. Cred că aş putea publica un articol întreg de entologie: “Modalităţi de deschis uşa şi semnificaţiile lor la tribul spitalicesc”. De exemplu, un doctor niciodată nu va ciocăni înainte de a intra în salon, va deschide uşa larg şi va intra înăuntru ca în sala tronului. Între timp, pacienţii vor sta drepţi, pe cât le permite situaţia sănătăţii. Cel puţin îşi vor îndrepta coloana sub pătură.

După scena din cabinetul de investigaţii, am devenit conştient de felul în care deschid eu uşile la spital. Ciocăn discret, întredeschid, mă scurg în tăcere prin crăpătură, pe lângă perete. Neobservat, dar observând. Ceea ce mult mai interesant e că până acum nu realizasem lucrul ăsta. Mă conformam unui tipar social, fără să o ştiu. Fiinţa mea socială nu are nevoie de conştiinţă, ar putea fi un zombi filozofic. Cei mai experimentaţi însă, precum asistenta despre care vă vorbeam, unii doftori şi unii pacienţi cu vechime ştiu toate lucrurile astea, e un cod pe care îl urmează în mod voluntar şi conştient, şi pe care îl pot folosi spre avantajul lor atunci când e nevoie.