Inimi de cretă

Era din nou azi de dimineaţă, la Pieptănari, făcând să ni se răsucească maţele de dor. Plutea pe deasupra minaretului alb, revărsându-se peste ţigăncile care vindeau ridichi, ceapă verde, mătănii şi cruciuliţe direct pe trotuar, peste mugurii de corcoduş, izbind în poarta încuiată a cimitirului sefard, inundând mormintele eroilor revoluţiei, scăldându-le coşciugele şi ajungând până în tunelul metroului, ruginind automatele de senviciuri şi acoperind peronul cu un strat fin de nisip. La spitalul de plămâni infirmierele închideau geamurile, că nu prinde bine la bolnavi, dar bolnavii le deschideau la loc, trăgând adânc dulcea otravă în piepturile roase pe dinăuntru. Cearşafurile paturilor se umflau ca nişte pânze.
Şi era peste tot, curgând prin toate feresterele şi strecurându-se printre toate zăbrelele, albindu-ne inimile de cretă, uscându-ne ca nişte cochilii pe plajă, topindu-ne cărnurile amare. Şi în cuştile oaselor veniră nişte roiuri de albine şi îşi instalară stupul. Şi mierea ni se adună încet, pe sub piele, umflându-ne la loc feţele scofâlcite.

9 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


seven − 1 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>