Când îmbătrâneşti şi ajungi la un anumit grad de înţelegere a unor lucruri, e vremea să dai mai departe această înţelegere. Ori, în absenţa forţei seducătoare a tinereţii, acest lucru este imposibil.
Aş încerca să clasific oamenii bătrâni şi cu cunoaştere de dat mai departe în două grupuri. Primii, ar vrea să spună tot. Acum. În scurt timp, întrucât atenţia normală slăbeşte după circa 8 minute, devin plicticoşi, audienţa nu mai are răbdare, dar ei tot ar vrea să spună mai mult, dar deja lumea a plecat, ceea ce le produce o frustrare, ceea ce îi va face să fie şi mai debordant de plicticoşi data viitoare.
Cei din al doilea grup, aleg cealaltă cale: să nu spun tot. Să spună chiar foarte puţin. Gândirea lor e aşa de vastă comparativ cu a audienţei, încât trebuie să se limiteze doar la câteva idei principale. Această elipsă însă duce şi ea la neînţelegere. Încercând să urmărească un raţionament extrem de complicat, prezentat sumar, audienţa ajunge la concluzia că domnul profesor s-a ramolit, în sfârşit, de tot. Iar domnul profesor se alege cu un soi de mizantropie, care îl va face să se retragă şi mai mult în tăcere, iar lumea va crede că s-a ramolit şi mai tare.
Aşa se face că 99% din gânditori sunt uitaţi de generaţia următoare. Te întrebi ce fel de cunoaştere e aia care reuşeşte să supravieţuiască. Probabil cunoaşterea pe care vrem neapărat să o auzim, şi nimic mai mult.
păi hei, alo. ăia unu la sută care sunt ăia din al treilea grup care este dezirabil care dealtfel conţine cunoaşterea care reuşeşte să supravieţuiască, deci ăia, de ce nu-i descrii?
Eu as incerca alta perspectiva: nu 99% din savanti, ci 99% din public. Cum ca adica exista 1% din public care intelege ce spune maestrul, si prin ei supravietuieste cunoasterea. Adica acea cunoastere care este cu cel putin 2-3 trepte mai sus decit nivelul maselor. Dar ma tem ca sint prea optimist cu 1%.
Cunoasterea legata de ratiune, ea supravietuieste. La ce ne foloseste o realitate falsa?! Nu spunea Platon ca, din lumea mediocra in care traim nu putem scapa decat prin ratiune si nu prin experienta? Si asta anuleaza risipa. 🙂
Aşa o fi spus Platon, dar eu cred că nu supravieţuieşte. Raţiunea presupune şi ea experienţă. Oricum, cunoaşterea obţinută prin raţiune e o mică parte din cunoaşterea totală. Aşa se face că, după mine 99,999% din cunoaşterea obţinută de o generaţie, se pierde după dispariţia ei. Şi nu rămâne ce e mai preţios sau mai util, decât poate rarisim, din întâmplare.
Ma intrebam daca domnul profesor Norila ar putea face parte din a doua categorie descrisa de tine (pur si siplu mi-a venit in inte blogul lui). Varianta a doua ar fi, in legatura cu acest subiect, ca eu fac parte dintre aia 99,999% care nu inteleg nimic si prin urmare sunt cam tanpita.
Se zice tâNpită, dar ştii bine, Yol, că varianta asta cade.
În rest, ai spirit de observaţie, exact la blogul lui Norilă m-am gândit când am scris postul.
Oare sa reformulez?! Cred ca voi alege doar zambetul: “Adevarul e curb”.