O veche prietenă îmi tot spune că i-ar plăcea să lase totul şi să meargă să trăiască într-un război. Există o dreptate în dorinţa ei: pe lângă vieţile oamenilor din războaie, ale noastre par glume proaste. Problema apare când ne amintim că războiul e ceva rău, foc, moarte şi absurd.
Poate că mai există o cale. O viaţă pe timp de pace, dar nu viaţa tihnită şi burgheză pe care o ştim cu toţii. O viaţă printre rândurile obişnuinţei, cu o curgere inversă. Sunt convins că se poate, şi mai sunt convins că mulţi duc această viaţă. Probabil îi vedem pe stradă, dar asemenea oameni nu ne vor atrage niciodată atenţia, pentru că lumea lor nu poate fi văzută din a noastră.
De ce nu avem odihnă? De ce liniştea ne sperie? Da, vă sperie şi pe voi, mă refer la liniştea totală, imaginaţi-vă într-o cameră în care nu e nicio lumină, niciun sunet, niciun miros, şi nimic nu poate fi pipăit. Nebunie. Şi de ce ne plictisim? De ce avem nevoie disperată, mereu şi mereu, de cu totul altceva decât ce ni se dă?
Închipuiţi-vă o viaţă în care fiecare clipă nu e plictis, ci dar. Se poate, în afara marilor nenorociri?
Nu, nu se poate.
Se poate. Si atunci vine de fapt adevarta viata.
In singuratatea de care scrii tu aici incepi sa te vezi pe tine. Frica de liniste, de simplitate este de fapt frica de sine. O anomalie.
Vlad, poate ca o poti cauta, poate chiar o poti face sa fie “interesanta”, dar cred ca ai osteni. Cred ca omul are nevoie si de liniste si de rutina. Si de echilibrul intelept intre acestea si noutate si aventura. Eu unul cred ca solutia este sa’ti alegi viata dupa propriile calapoduri, nici facuta dupa modelul altora, nici impotriva acelor modele. Poate este singurul mod in care poti scapa de plictiseala.
Apoi, mai e si problema aia cu integrarea in social, cu normele ei care aduc uneori si rutina si plictiseala.
A, dar drumurile gandirii sunt pline de peripetii. Nu cred ca un om cu o minte vie se poate plictisi vreodata, indiferent ca “traieste intr-un razboi” sau in “cea mai tihnita si mai burgheza pace”.
Gramo, tare aş vrea să spun asta despre mine, dar aş da dovadă de îngâmfare. Mintea mea e departe de a fi vie.
penca o iau razna sistemele senzoriale, de aia. nu mai input senzorial, ele incearca sa make up – stii experimentele din tancul cu apa, ca aia incep sa delireze.
stiu, e o esplicatie stiintifica, boring asadar. imi pare rau anticipat:(
anyway, vlade citeste asta!!:
http://www.nytimes.com/2009/07/12/magazine/12whales-t.html
da’ tot-tot! eu sunt bouche bee. tre sa gasesc articolele alea despre grupurile despre care se vorbeste in articol. daca vrei, ti le trimit si tie.
mai tii tu minte ca ziceai ca oamenii sunt singurii care au cultul mortilor, ca isi ingrijesc ranitii. ei bine, subectii din articol pare-se ca isi jelesc mortii si sunt sigur ca incearca sa isi ajute co-specificii cand aceia sunt raniti.
WE, explicaţiile ştiinţifice nu sunt deloc plicticoase. Numai că nu explică nimic, ci constată acelaşi lucru.
Recunosc că atunci când vorbeam despre oameni care sunt singurii care etc., nu mă gândeam la ocean. Marea ne încă interzisă, şi cine ştie ce suflete o locuiesc. Mă gândesc şi la caracatiţe, am auzit că sunt tare deştepte.
bun, pune atunci in ecuatie si sistemul reticulat ascendent. tre sa caut despre (f)MRI si PET cand ai un subiect in deplina izolare – daca exista asemenea studii, nu e domeniul meu. in mod sigur ca apar acele “waves” corticale. gandeste-te cat antrenament le trebuie calugarilor si luptatorilor ca sa stea linistiti. ti-am mai zis si eu de wu-chi. cea mai simpla si grea “miscare”. iti trebuie ani ca sa o stapanesti. tot acest antrenament este realizat-cum? stapanesti senzorialul + “fuga” mintii. control cortical inhibitoriu + reglarea de la centrii respiratori din midbrain-hindbrain spre hipotalamus (deci calmarea HPA axis), toate care in ani remodeleaza niste legaturi la cutiuta. sunt niste studii imagistice pe calugari buddhisti in meditatie – pot sa ma uit pe ele.
caracatitele, da, mai ales ca sunt nevertebrate. e vorba de evolutie paralela, ceea ce duce la rezultate similare. lucru care ar trebui sa ne puna pe ganduri.
pe de alta parte, cimpanzeii wage war. nu stiu ce se intampla cu ranitii. stiu ca aia loviti de polio, parca, nu sunt aruncati din grup. sunt mai la coada, dar nu sunt alungati. Craig Stanford e un nume pe care poti sa il cauti. El e specializat in warfare la verii nostri cei simpatici.
caracatitele au noua creiere. si-o rabdare de inger
Initial m’am gandit la Caragiale… citind mi-am dat seama ca e despre noi, oamenii de azi…
nu am raspuns. evoluam. traim in viteza.
Posted by Ionut on iulie 10, 2009 at 23:51
Mie mi se pare simpatic analfabetul. fara nici o legatura cu nimic … mira-m-as ca ce zice el sa nu fie corect! Acum mai mult timp Zoso avea un concurs cu un ceas sau ceva in genu … si nu erau decat vreo 5 – 10 inscrisi printre care si eu .. ghici ce … nu s-a mai anuntat nici un castigator, iar cand l-am anuntat ca vreau sa stiu cine a castigat m/a banat! Fain nu!? CE PAREREA AVETI DE ATITUDINEA SARLATANULUI DE ZOSO,CARE CERSERSTE LINKU-URI,PT A RAMINE PRIMU.DA-TI TOATE LINK-URILE LUI ZOSO ,POATE ASA ACEST SARLATAN CIBERNETIC NU MAI INSALA NAIVI SI NU SE MAI PRESTEAZA LA ASEMENEA MAGARII, PT A AMINA INEVITABILUL.,ADICA PIERDEREA POZITIEI DE LEDEAR.FELICITAR CABRAL.ESTI UN ADEVARAT LEADER.ASTEPT PAREREA VOSTRA.
daca as stii raspunsul, as fi cu adevarat linistita 🙂
DAR NU CRED CA O VREME DE RAZBOI E ASA SEXI