Pe scurt

O întâlnire de gradul 3, vorba Madelinei. Anume, cu Tapirul. Cred că îl ştiu de circa 8 ani, de când a apărut Imedul. Dar nu-l văzusem. Are ochii verzi ai Madelinei, cu care, se pare, vede lumea mult mai strălucitor. Stat la bere albă, vorbit ca doi prieteni vechi.  Şi-au mai făcut apariţia: Simina, împreună cu Tasha, aceasta din urmă lingându-mă pe nas şi cuminţindu-se doar la cântat din fluier, şi, fulgurant,  Arhitectul, Mira. Ar fi multe de spus, dar nu zic mai mult, pentru că virtualul e cel care trebuie tradus în real şi nu invers.

———/\/\/\_<x>-<X>-<<X>>-<X>-<x>_/\/\/\——–

Am terminat de tradus un roman. Marea frumuseţe a traducerii romanelor, mai ales dacă o faci masiv, zeci de pagini pe zi, e felul în care te afunzi în el. Ajungi să-l visezi, chiar să-l trăieşti, e în sfârşit ceea ce a fost proiectat să fie, adică o lume separată. Îmi imaginez că şi cele mai proaste romane, citite astfel, pot deveni fascinante. Şi îmi mai imaginez şi ce deserviciu facem romanelor bune, citindu-le aşa, à fleur de peau.

^^^~~~~~/\/\/\_<>-<>-<<>>-<>-<>_/\/\/\~~~~~^^^

Prima dimineaţă de sâmbătă în mansardă: un concert de sunete străvechi: ţiganii cumpărând cazane şi fiare vechi, un moş care vinde mături, alte mături foşnind pe trotuar, gugştiuci,nişte puradei răcnind. Când m-am trezit am avut pentru o clipă o răsucire de fericire în burtă: sentiment de vacanţă mare. Apoi mi-am adus aminte că nu mai am vacanţe mari şi că prietenii mei din copilărie au plecat foarte demult, care încotro. Naşpa.

.:..:….:….:…../\/\/\_<o>-<o>-<<o>>-<o>-<o>_/\/\/\.:..:….:….:…..

Am ieşit în mahala în papuci şi a început să plouă tare, şi mi-am putut spăla picioarele la burlan.

=====/\/\/\_<o>-<o>-<<o>>-<o>-<o>_/\/\/\====

Pinocchio a pus punct Jurnalului. Dar am impresia că vom mai auzi de dumnealui.  Nu părăsiţi calculatoarele.

—(oYo)—

Desigur, am scris acest post doar ca să arăt că pot să fac separatoare mai belea decât Fluture. Ha.

About The Author

7 thoughts on “Pe scurt

  1. Vlad, am crezut ca l-ai mai intalnit pe tapir si inainte 🙂 se pare ca prieteniile nu depind asa de mult de realitate 🙂 (dar e placut sa te mai si intalnesti cu prietenii la o bere, macar asa, o data la cativa ani)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.