Se fac în curând 3 ani de când am pornit blogul ăsta. Nu ştiu dacă aţi observat, dar 3 ani, pe internet, înseamnă foarte mult. Deja mă simt un moş. Sunt curios dacă, în viitor, când vieţile noastre se vor muta cu totul pe internet, ele vor părea mult mai lungi. Dar internetul ăsta e doar una dintre nenumăratele lumi virtuale în care ne încapsulăm de la începuturi. Speculez că, demult, când realitatea avea mult mai puţine straturi, viaţa părea mult mai scurtă. Aveai timp doar să ieşi din peşteră, să priveşti o singură dată Luna, şi gata. Ah, dar ce privelişte trebuie să fi fost aia!
Cam tot ce am avut de spus de-a lungul acestor 3 ani poate fi rezumat în rândurile de mai sus. Nu mai ştiu dacă iniţial ştiam sigur că asta vreau să spun. Căutam doar un loc liniştit în care să depun ceea ce-mi stătea pe limbă. Câţiva oameni m-au încurajat, şi am pornit-o la drum. Am primit însă infinit mai mult decât m-am aşteptat, şi nu trebuie să vă spun eu despre ce e vorba. V-am primit pe domniile voastre. De asta nu o să îmi închid niciodată blogul.
Însă nu ştiu prea bine ce să fac în continuare. M-am gândit să scriu şi pe hârtie, dar unde aţi mai fi loc de dumneavoastră? Da, este loc pentru cititor între paginile unei cărţi, dar numai cei mai fericiţi scriitori de cărţi ajung să citească paginile scrise de cititori. În plus, în timp ce pe bloguri merge absolut orice, în cărţi nu e aşa uşor. Hipertrofia (hipertrufia 🙂 ) eului meu se zvântă rapid pe măsură ce îmbătrânesc, şi trebuie să accept că, dacă aş scrie o carte, ea nu ar avea mai mult de un paragraf.
Atunci am luat-o invers. Am început, de câteva zile, un alt blog, unul pe care am băgat reclame, şi în care intenţionam să scriu tot felul de mizilicuri care nu s-ar fi potrivit aici, aşa, ca un fel de revistă de citit în metrou. Noua mea carieră se termină însă rapid, pentru că realizez că nu ştiu absolut nimic despre SEO, marketing şi alte daravele: provin dintr-un lung şir de oameni care habar n-au avut să facă bani. Şi nici nu şi-au dorit prea tare, deşi, recunosc, tare bine mi-ar prinde 5 lei în plus, acum că am ajuns la final de rezidenţiat şi s-ar putea ca foarte curând să cam fiu şomer. (Noi, rezidenţii, ne văicărim foarte mult, cel mai bine e să nu ne băgaţi în seamă). Şi nu cred că voi avea timp şi nerv să scriu suficient de mult ca să poci spera ca blogul ăla să devină vreodată profitabil.
Frunzăresc jurnalul intim al lui Henri-Frédéric Amiel: printre mormanele de hârtii pline de lamentări introspective, există un fel de lumină care încearcă să iasă la suprafaţă. Mă bate gândul trăsnit să încep să ţiu şi eu un jurnal intim, în loc să îndrug verzile şi uscatele pe care le cunoaşteţi. Mă aşez la birou şi îmi dau seama că nu prezint niciun interes pentru mine însumi. Ori, nu pot să scriu dacă mă plictiseşte ceea ce scriu, sunt şi eu om.
Încotro, mes amis?
Vladule, mie tare bine imi pare ca micile incotrouri de pana acum ti-au pus pixelul in varful degetelor si ai scris ce ai scris si pe unde ai scris. Ca sa-ntorc ce ai zis tu mai sus despre domniile noastre, altminterea n-as fi avut cum sa te cunosc si as fi fost muuuult mai saraca, fara clisee sau patetism (nici nu stii…). Si, de fapt, nu i-as fi cunoscut nice pe ceilalti, cei pe care am ajuns sa ii iubex. Caci asa cum Tapirul, in real, este un soi de pol care strange in jurul sau oameni de diverse aspiratii, asa si tu, in virtual, ai coagulat in jurul tau mahalagii si visatori de pretitundeni, si asta nu-i putin lucru.
Am cetit pe undeva, pe aiurea, despre un exercitiu de facut, atuncea cand nu prea mai stii ce si cum. Cica sa iei un pix in mana si sa scrii pe o hartie cam ce ai vrea cu tot dinadinsul (sa faci, sa ai, sa descoperi, sa dai…). Si atuncea cand ajungi sa scrii chestia la care-tz dau lacrimile, cica ala ar fi drumul tau. Asa o fi, asa n-o fi, nustiu, io n-am incercat inca. De lene, bineinteles.
Adevarat graiesc zicalele ca fericit e cel ce face ceea ce-i place ca sa scoata banii zilnici. Mai e o cale. Sa ajunga sa-tz placa ceea ce faci. Pe aci zic ca ar trebui sa se-nvarta incotrourile tuturor. Tot cautand la MARELE incotro o sa sfarsim prin a realiza ca micile incotrouri fac toata dixtractia. Plat, stiu.
Hai bine ai venit de la mare!
Pentru un jurnal scurt cu mizilicuri cica ar merge foarte bine Twitterul. Inclusiv pentru afaceri 😉
si de ce nu dai linkul?
Pentru ca nu mai stiu unde am cetit, mea culpa.
Acu il astept pa Doru sa-m zica iel cum ca da, daca nu-l conosteam pe Vlad, n-as fi avut parte de clisee si patetism 🙂
ce e aia SEO?
cum incotro? inainte, tot inainte.
daca vrei, iti ofer io asistenta seo.
hm, incotro?
poate un imperiu media? de-ar trece criza mai repede.
din cate am vazut, nu prea merita sa-ti faci tabloid in romana. un blog in engleza ar da un randament mult mai mare. (pretul mediu al unui click pe anunturile romanesti e in jur de 5 centi; pretul clikurilor pe anunturile englezesti variaza in functie de nisa, dar poti avea surprize placute – am cunoscut ieri un click de peste 2 dolari).
ps draga Puck, seo inseamna search engine optimization. in romania, se traduce mai degraba prin google spam. in lumea libera, e o activitate onorabila, care presupune cunoasterea algoritmilor folositi de motoarele de cautare in indexarea paginilor web si in generarea paginilor cu rezultatele cautarilor si in implementarea unor tehnici si strategii care sa vina in intampinarea asteptarilor firesti ale robotilor folositi de google.
Haaa, gavagai, mulţumesc mult, dar cred că o să-mi anulez contractul cu Google. Prea complicat pt mine.
atunci asteptam sa treaca criza si vorbim c-o agentie interactiva. momentan bugetele de publicitate sunt infime, iar regiile abia reusesc sa gestioneze siturile pe care le au acum in portofoliu. asta cand nu dau faliment, cum s-a intamplat cu Boom (ma rog, acolo si-au mutat ouale in alte sacose, dar tot o duc rau). publisherii o duc si ei destul de rau de pilda Eveline (Magnetique) a dat faliment de curand, iar imagoo a disparut de pe net. imi vine sa rad cand mi-amintesc cati profeti spuneau ca internetul n-o sa se lase atins de criza.
una peste alta, in internet e supraproductie, produsele sunt de proasta calitate, iar consumatorii lipsiti de discernamant.
Foarte trist. Aşa e, cu supraproducţia. Hm, poate că criza nu e din cauza creditelor la americani, ci din cauză că supraproducem prostii. Un motiv în plus să scriu mai rar.
Madelin, bun exerciţiu, dar n-am curajul să-l fac.
dimpotriva, e un motiv in plus sa scrii mai des. supraproductia si lipsa de discernamant a publicului sunt legate. oamenii trebuie expusi unui continut de calitate pentru a-si forma gusturile. de-asta s-a apucat google sa faca o wikipedia cu editori specialisti. fenomenul e prea complex sa-l pot descrie aici, insa ar merita sa fie dezbatut inainte de a lansa revista (care incepe sa capete niste trasaturi mitice)
Citesc si eu blogul dumitale de mai bine de un an, si gandindu-ma acum retrospectiv la textele de aici, imi iese un singur cuvant: poveste. Acum mai adaug si putina inchipuire, v-am dat in al meu cuget o voce frumoasa, desavarsita in a spune povesti, poate o voce asemenea lui Tudor Gheorghe.
Incontro? Eu zic sa va apucati de povesti, multe povesti! 🙂
cuvintele iau forma lucrului pe care îl numesc, dacă le scuturi…probabil, pe acelaşi principiu al mărului scuturat, căzând mere; le adunăm bătucite, ca pe potecile pe care ne vânturăm neliniştile; muşcăm, ne ostoim pohta…-n dulc(ine)ele de mahala;
încotro? păi, înzăuaţi cu fluturi, cu cerul atârnat pe-o aripă, cu ruinele pe cealaltă, ne-om revedea tot pe-aici şi peste o mie de ani, şi ne-om ţine de urât(departe) până foarte departe…
Ia uite cum nu mă mir că-mi place cum îți răspunde gavagai, iar când spune că „dimpotriva, e un motiv in plus sa scrii mai des. supraproductia si lipsa de discernamant a publicului sunt legate. oamenii trebuie expusi unui continut de calitate pentru a-si forma gusturile” mi se pare că mare dreptate are. Nu vrei tu să deschizi totuși o bătătură în care să ne-ntâlnim să mestecăm tutun, să amestecăm vorbe și să vedem și noi cum e cu revista aia?
Și-mi mai place și cum ți-a scris Almanahe aici, mai sus.
Iară Madelin, nu pentru prima oară, mi-a luat cuvintele din gură: tare mult mă bucur că te-am cunoscut aici. Și dacă tot spui că nu pleci din mahala, om avea timp să vedem noi încotro. La mai mare!
Dom’le, ce să zic, e a nu ştiu câta oară când mă apucă melancolia blegoasă, domniile voastre mă salvaţi. No bine, atunci, înainte, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor!
“Dar internetul ăsta e doar una dintre nenumăratele lumi virtuale în care ne încapsulăm de la începuturi. Speculez că, demult, când realitatea avea mult mai puţine straturi, viaţa părea mult mai scurtă. ” –stii prea bine ca depinde de intensitatea trairii. cand te alerga un mamut infuriat, cred ca nu mai aveai timp sa te si plictisesti.
3 ani, felicitatiuni.
cu blogul cu reclamele, vezi ca sunt multe site-uri cu “how to”. trial and error.
cum iti merge cu rezidenta, ca asta cre’ ca e mai important in viata “reala”? daca esti serios cu antropologia medicala, ai vrea sa vorbesti cu miticii de la “Rainer”? sau ii stii deja? daca te pot ajuta cu ceva, zi si iti spun mai multe pe prive. your call.
Păi rezidenţa se termină în câteva luni.
Cred că mai zisesem pe undeva că frecventez rainerul de aproape 3 ani.
nu, nu am stiut! asta e bine! te pot intreba cu cine lucrezi?
stii…you may think about me being nuts. oi fi:)
voiam sa iti dau un fel de “cadou” pentru astia 3 ani. si ma gandeam ca niste hinturi la Rainer ar fi fost potrivit.
daca ai vreodata (and I mean it) de vreun articol/carte la care nu ai acces atat de rapid, pls. don’t hesitate to email me. anything, ok? sunt destul de rapid cu revistele, caci noi avem acces la multe, electronizate, deci extragerea unor pdf-uri e nothing for me. si cu cartile la fel…
ma bucura tare ca esti serios pe chestia asta care iti place.
Sărumâna. Teoretic, lucrez cu dom\’ profesor CBS. S-ar putea sa profit de oferta dumitale.
anytime
Da, timpul trece foaaaarte repede pe net! Acum 3 ani bloguletul meu aparea si el pe wordpress.com,… Daca vorbesc despre asta e ca si cand m-as gandi la niste intamplari preistorice.
Apropo, tu n-ai o uneori senzatie de oboseala? Sau una de lehamite si de inutilitate, macar la cateva luni o data? Mie asa mi se intampla.
Gramo, bineînţeles că am. Mă bucur că nu sunt singur. Poate ar trebui să facem un club social.
Hop şi eu.
Vlad, tu ştii ce cred. Scrie înainte, numai scrie.
De fapt, Vlad, tu o faci pentru tine sau pentru noi? În cel de-al doilea caz, părerea mea e evidentă, ca a tuturor de altfel, şi nu cred că încăpea dubiu – nu te opri, nu lăsa povestea neterminată, chiar dacă ar fi una fără sfârşit… În primul caz, însă, întrebarea mă cam depăşeşte. Aş prefera să fie retorică, pentru că altfel m-aş teme de răspuns şi de ce-ar putea să aducă el.
Iar pe maestrul arhitect îl susţin cu ograda cu vorbe – io una aş veni chiar numa’ să tac şi să ascult/să citesc.
Acu’ multi ani, sa tot fie vreo 10-12, am cunoscut un alt medicinist. Termina si el rezidentiatul, lucra pe la ceva gen Institutul de Antropologie (nu stiu exact numele), am baut ceva beri impreuna si ne’am delectat cu discutii despre cite in luna si stele. Frumos om! A plecat in Canada. Aici era somer dupa rezidentiat. Da’ alea erau vremuri grele.
Chiar asa de rau e in continuare la noi? Asa de rau incit oamenii care au ceva de dat sa isi puna astfel de intrebari? Recunosc, eu traiesc intr’un mic turn de fildes, mi’am gasit o nisa nesperata si tot am senzatia ca daca iti sare IQul de 85 este imposibil sa nu iti iasa.
P.S. Daca faceti clubul ala (dupa o intrebare de Gramo) ma bag si eu.
LA MULTI ANI,dulce mahala!
LA multi ani mahalagiilor!
La multi ani domn’le mahalagiu!
La multi ani!
MBadragan, păi, mai bine nu e, cel puţin în sănătate.
Lia, mulţumim.
Poate merita, in cazul asta, sa te gindesti la un cabinet de psihiatrie/terapie. Nebuni gasesti, nu trebuie sa importi materia prima. Iar concurenta si acoperirea nisei sint departe de a fi de speriat.
Eventual chiar acolo, in mahala, sa aiba unde sa vina piranda sa se plinga ca nu o mai iubeste barbatu, ca o chinuie puradeii, ca a ajuns la menopauza fara sa fi facut si ea un castel, ceva.
MBadragan, recunosc că un cabinet în mahala ar fi cea mai frumoasă versiune. Oi trăi şi oi vedea eu.
Da’ne de stire daca faci pasul si iti lipsesc clientii. Traiesc intr’o lume de nevrotici 🙂
Keep walking:)
Doamne cum mai trece vremea. Deci se fac trei anosri de cand am inceput sa colind cu tine Rahova si sa stam la obere virtuala in colt cu Ferentariul. Deci de atat de mult timp ne prinde pe noi inoptarea in mijlocul frumusetilor pe care numai noi le stim de prin Zabrauti!
La mai multi ani Vladone si sa iti gasesti o slujba de nenea doctoru’ la o clinica privata iti urez eu! 😉
He,he,he,ce inseamna interneto-bloggeritul! Tu mosh si eu tinerica, ba chiar o copilita!
Pai io cred ca daca te-a piscat microbul asta al scrisului cu feedback slaba nedejde sa te mai vindeci.
Succes in gasirea unui mod de a deschide un cabinet particular, poate asta e raspunsul la problema ta reala, existentiala.
Si mie mi se pare, ca si Madlenei, ca blogul mi-a imbogatit viata, nu prin anunturi, ci prin prieteni, multi aici de fata.
keep rollin’,cum am zis io-ntr-o seara vazand un ad de la johnny walker