În majoritatea timpului, oamenii sunt în două locuri simultan, aici şi acolo, în stare mai mult sau mai puţin concentrată. Uneori însă, nu eşti nici aici, nici acolo. Carevasăzică, eşti nicăieri. Foarte neplăcut. Stai şi te întrebi când şi mai ales unde o să-ţi faci apariţia.
About The Author
Ei, ne mai ratacim si noi, pi ici, pe colo…
Io am in cap un post cu starile de agregare ale omului…
da’ când fac o ciorbă şi mă gândesc la regia unui spectacol unde sunt? da’ când învârt clătita şi mă gândesc la primarul “nu ştiu cărui sat” pe care tre’ să-l sun mâine dimineaţă, de la radio, că-s nemulţumiţi sătenii, că nu li se ridică gunoiu’ decât o dată pe săptămână, unde-s?
da’ când am pus de mămăligă în seara asta şi mi-am dat seama că nu m-am mai urcat pe scenă de vreun an…unde eram?
în bucătărie, fireşte! dar, totuşi, unde? nicăieri, şi totuşi în bucătărie… 😛
cred că o să-mi fac apariţia din debara, da’ mai pe la iarnă, aşa…odată cu (m)urăturile! 😉
adica cateodata nu te gandesti la nimic, asta vrei a spune? ignori mom prezent si-n acelasi timp mintea nu-ti zboara nicaieri. esti absent.
da, intr-adevar, cam naspa, nu te satisface nici “aici” si nici “acolo”.
ai de gand sa fii mai consistent, mai prezent, sau ti-e egal, Vlade?
Ba dimpotriva nu e neplacut sa fii nicaieri. Cred ca e mai degraba interesant.
Sa fii intr-un loc sau altul e ceva obisnuit. Dar nicaieri…
Sigur. Eu, par exemplu, sint acum nicaieri.
Si e taaaaaaaare bine 🙂
si, de multe ori, nu esti nici acum, nici atunci. carevazazica, esti nicicand.
Esti nicaieri, nicicand si …. nicicum.
Nu poci fi de acord. Nu-mi place să fiu nicăieri. E destul de nasol. Aş prefera să fiu undeva.
Pentru mine, sa fiu in acelasi timp si un piculet aici, si un piculet acolo (sau si un pic acolo si alt pic dincolo…) in timp si spatz inseamna ca de fapt sunt nicaieri… insa mai fac si pauze 🙂
Adevarul prozaic este ca esti acolo unde…. este pamantul de sub picioarele tale:P
mi-aduc aminte de un episod din liceu.profa de romana era inflamata de raspunsul unui elev, pe care il intilnise pe coridor intre ore si pe care il intrebase “tu de unde vii?” si ala ii raspunsese “de nicaieri”.
Un elev existenţial.
Ei cum adică, unde?
La Patriarşie Prudî, normal.
Et glop!
Citeodata prezentul e asa de firav ,asa de subtire ,ca mai alunec, ca pe gheata …de cele mai multe ori in trecut …mult mai rar in viitor … anywhere out of this world…la fel cum orasul , pe bulevard ,sub castani , aluneca spre 1900…pe asfaltul devenit subit piatra cubica rasuna copitele cailor de la trasuri si strigatele muscalilor …si pe iarba inspre gardul verde impletit, sub tei,conite cu umbrele alearga dupa viorele si toporasi… e mare curaj sa traiesti in prezent!
În stările de tristeţe, de confuzie, dar, mai ales, în cele de lene ancestrală, e foaaaarte bine să te cufunzi în nicăieri. Felicitări, doctore, ai pus un diagnostic perfect !
Gicu, unde or fi toporasii d’antan?
Si io de ce colectionez oare fotografii de la 1920?
Vladule, e greu da’ sa stii de la mine ca trece si asta, toate trec, uffff…
Firear ea de trecere.
hai bă. depremanţilor. puhoi de oftături, n-am mai văzut aşa. şi nici nu-i septembrie ncă.
hai undeva şi gata.
“Stai şi te întrebi când şi mai ales unde o să-ţi faci apariţia” – încântător, aş spune. Şi adânc, totodată…
Undeva sint eu, altundeva sint gindurile mele, altundeva temerile, altundeva visele, altundeva amintirile – citeodata simt nevoia unei harti pentru a ma (re)gasi:)
cine eşti tu, cu un ochi mai albastru, mai trist
uite Vlade, pentru mahalaua dumitale:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/865456/SENATUL-EVZ-O-amintire/
beeey, alo, pe unde ratacesti, pune mana si scrie.
eu m-am pierdut candva, nu de mult, in Neverwhere…
WE, mulţumesc mult pentru link. Nu sunt un fan al lui Cărtărescu, dar în mod ciudat, trăim în exact acelaşi oraş. Din acest unic motiv, mă simt uneori foarte apropiat de el, ca şi cum am fi copilărit împreună, ceea ce nu mă face să mă simt prea bine. (Să nu creadă careva că mă compar cu Cărtărescu, nu sunt atât de arogant.) Aş vrea să scrie mai des aşa, şi să lase naibii articolele de wellness intelectual din revistele la modă.
Ah, şi am aflat că Adrian Copilul Minune a fost elevul lui Cărtărescu!
Vlad, nu pot sa adaog nimic la ce s-a spus deja despre where, and nowhere si ubicuitate.
In schimb, multzumesc nespus pentru linkul cu Cartarescu.
WE – iti multumesc mai ales tie. Ce idee minunata, sa ne spui, tu – de acolo – noua, aici, ce se scrie si apare LA NOI.
Iar the antispam word, very appropriately, este ‘cataclop’.
da, se cheama ca esti in aer… sau pe alta lume, sau doar un pic… dezorientat…
Daca te simti asa… opreste-te oleaca si admira floarea soarelui de la floraria din colt…
smell the flowers… u know what I mean…
cum mai merge treaba? munca si viitorul luminos?
AfreudA, aş vrea io, da nu mă lasă vremurile astea.
Treaba merge şontâc, şontâc, sărumâna. După 1 noiembrie poate mă mai limpezesc la creeri.