Obiective turistice în Bucureşti

Bucureştii ultimelor vremuri sunt rapid desfiguraţi, ratatinaţi, reformataţi. Peste drum de mine, pe Cometei, s-au demolat 2 case într-o lună, au crescut cancere de sticlă, tablă şi beton. Care nu pot fi demolate, fiindcă sunt monumente istorice, iau foc subit. Foarte curând, nu va mai rămâne nimic din lumea pe care o ştiam, aşa că e de datoria mea să vă semnalez rămăşiţele ei, atâta timp cât supravieţuiesc, inexplicabil, mai mult decât le e dat. Pentru asta, am redeschis categoria “Bucureşti”. Va fi ca o secţiune turistică, dacă o mai exista cineva, vreodată, dispus să exploreze ruinuri şi fosile vii.

Astăzi, magazinul “Podoabe Nasturi Bibelouri”. Situat la confluenţa străzilor Mendeleev, Piaţa Amzei şi Take Ionescu, lângă magazinul de pâine Pajura, el însuşi o relicvă. În acest magazin, găseşti ORICE. E un bazar eftin concentrat în câţiva metri pătraţi. Fie şi firma, rămasă din vremuri imemoriale, şi tot merită vizita.

Al doilea obiectiv, mult mai cunoscut, e terasa cu mici de pe Lipscani. Sigur o ştiţi, o terasă patibulară şi puturoasă, emanând permanent fum şi lăutărie. Nu are nume, dar e un monument. Tot cartierul s-a împânzit de “cluburi” de fitze, butaforii chicioase à la Montmartre, unde tineretul bine îmbrăcat plăteşte sume exorbitante pe o zeamă de şosete cu nume de ceai exotic. Terasa fără nume cu mici de pe Lipscani e ultima cârciumă, ultimul bastion de autenticitate din cadavrul de mahala ambivalentă care e “centrul vechi”. Ar trebui păzită cu puşca.

About The Author

9 thoughts on “Obiective turistice în Bucureşti

  1. Ai dreptate, Bucureştii au fost mutilaţi, vechiul oraş abia mai respiră… Şi eu îmi iubesc “dulcea mahala ” . Ai vreo puşcă în plus ?

  2. 🙁 mda. io sunt sigura ca n-o sa moara de tot, insa. n-are cum, tre’ s mai ramaie ceva, chestie de probabilitate, doar.
    matematica asta face minuni, salveaza tot 🙂 …

  3. Curios lucru. Desi am facut facultatea in Bucuresti, delimitata fiind de spatiul Grozavesti-Regie (un orasel in sine), nu am avut timp sa cunosc afectiv Orasul.
    Acum, desi lucrez in Bucuresti de doar un an, a inceput chiar sa-mi fie drag, asa cum este el si asa cum intrezaresc ca a fost.
    Asa ca te rog io frumos sa continui categoria “Bucuresti”. Poate faci chiar si neste aplicatii practice pe tema asta (blogwalking la cumparat de nasturi) 🙂
    Si iar, si mai curios lucru, orasul natal cand ma exaspereaza cand ma indiferentiaza, nush de ce.

  4. Stiu terasa cu mici. Acolo e si o covrigarie, parca.

    Deci nu sint eu singura care-am zis ca o sumedenie de ruine arata mai interesant decit un hambar nou garnisit cu marmura si termopane. Macar ruinele ne lasa sa ne imaginam ceva, hambarele n-au nici un potential in directia asta.

    Foarte interesanta categoria, eu as merge chiar mai departe cu ea. Sub buruieni se ascund povesti de viata fabuloase.

    Daca ai de gind sa vezi un castel cu porti inchise da-mi de stire.

  5. Mănânci calule ovăz???

    De fapt, rubrica asta există de mult, de la începuturile blogului. Partea proastă e că deja multe dintre obiectivele turistice despre care am vorbit de-a lungul timpului au fost rase de pe faţa pământului.

  6. Bine, dar cumva iese din aria ta de interes. Castelul nu e in Bucuresti. Eu am intrat acolo in mod fraudulos, sarind gardul. Locul e spectaculos, mai ales sala de bal care are o perspectiva de vis. Tot dind tircoale, am gasit o varianta de a vedea despre ce e vorba prin toate cotloanele intrind in mod oficial pe poarta din fata.

  7. Si eu am simtit nevoia asta muzeistica si am facut un grup pe flickr, Bucharest archives.
    Magazinul de bijuterii si fleacuri de la piata Amzei e fantastic si prin patronul sau, care se afla la post de peste un deceniu – din anii 90 cred – mereu protapit la tejgheaua sa din magazin. Pe Lipscani ultimii oameni cu viata in ei sint tiganii. Ma bucur sa-i mai vad traind pe linga terasele impaiate. Cind totul va fi aseptizat si renovat pe acolo o sa ma simt ca intr-un aeroport.

  8. îmi aduc aminte prin ceață că am hotărât într-o zi cu niște prieteni să ne îmbrăcăm în carouri și am ajuns pe lipscani la terasa asta în care am vrut să intrăm pentru că fețele de masă erau în carouri. nu mai știu dacă am intrat sau nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.