Mi-am făcut, acum câtăva vreme, cont Twitter. I-am uitat parola. Şi username-ul. Mi-e tare ruşine, că văd că sunt oameni care chiar mă urmăreau (din când în când primeam emailuri care-mi zicea că mă urmăreşte).

În plus, mi-e teamă că la un moment dat, dacă nu mă updatez, n-o să mai exist pentru restul lumii. Adică o să rămân în urmă, într-o lume a tăcerii. Din an în Paşte, careva o să se întrebe ce s-a întâmplat cu mine, o să dea search pe google cu “vlad stroescu” şi – nimic. Atunci o să creadă că şi-a imaginat sau a visat doar că m-a întâlnit..

About The Author

20 thoughts on “

  1. Ai dreptate, daca nu esti pe net, nu existi 🙂

    Vezi ca e un plugin care iti incarca pe twitter cate un tweet care anunta fiecare new entry de pe blog. Se numeste twitter tools. In felul asta nu o sa-i dezamagesti pe cei care te urmaresc acolo.

    P.S. Eu citesc blogul tau intr-un feed reader, dar, ca sa am update aproape instantaneu la ce scrii, am creat un friendfeed.com un Imaginary Friend cu likul tau de blog. Ai putea spune, asadar, ca esti unul dintre prietenii mei imaginari.

  2. mie mi-e teama de altceva, ca cei care updateaza de o suta de ori pe zi timp de nu stiu cata vreme… chiar ca in realitate nu exista.
    varianta asta precis e mai nasoala decat aia pe care ai descris-o tu 🙂

  3. Lore, să-ţi fiu prieten imaginar este o mare onoare, sper să fiu la înălţime. Cu pluginul, degeaba, chiar am uitat usernameul şi parola.

    Did, depinde care o mai fi realitatea. Că aia pe care o credem noi realitate nu prea mai e, iar cea care înainte e virtuală e din ce în ce mai reală.

  4. E, poate nu aş merge aşa de departe deocamdată. Poate mâine de dimineaţă. 🙂 Dar dacă nu ţii pasul cu noile manifestări ale realităţii, foarte repede cazi din existenţă.

  5. desi nu ma omor dupa statistici, totusi: ~70% din cunostintele mele NU folosesc toate chestiile astea aparute in ultimii ani. nici macar bloguri nu citesc; asta e de-a dreptul revoltator, stiu : ))
    ei bine, sa fiu a naibii daca nu mi se pare ca omii respectivi traiesc niste vieti foarte faine. nu consider ca au pierdut ceva.

    ah, pai probleme cu Universul si diverse lumi posibile am si eu, numai ca ma trezesc la realitate destul de des, si n-as mai putea sa neg adevarul. care e realitatea? raspuns tzaranesc: o sa ma mut in curand si nu cred ca “prietenii virtuali” ma vor ajuta la caratul mobilei. qed.

    asa pot sa spun ca si Eco mi-e prieten, doar notez o chestie pe marginea paginii si culmea, imi si raspunde in urmatoarele, eu iar intreb etc : )
    bine, eu stiu ca tu stii 😀 care e deocamdata realitatea, dar am tinut sa precizez.

  6. vlad, nu crezi ca sti prea multa realitate? nu stiu de unde sti, posibil o barza, ceva.

    te cred ca te preocupa exam de specialist si nu te gandesti cu sobrietate si profunzime la chestii superficiale despre criza mondiala…
    nu ca as avea un facies hippocratic si nu as pricepe ceva, dar…totusi. hai sa ne radem in grup, fara pareri imartite in tabere culturale selective.

    ps. daca promit sa-ti mai citesc blogul, promiti ca primim o reclama si pentru sutiene? 3 sutiene la sa fie prezente, mai creste interesul civilizatiei pentru cultura generala de pe net, care este cultura, nu gluma! poate aflam si eu unde e eldorado.

  7. io una (nu ştiu ăştilalţi) am citit de doo ori mesajul tău, eau, şi nu înţeleg ce comunici.
    poţi să reformulezi şi să fii mai clar, că io aş vrea?

  8. username-ul este Vlad_Stroescu ultimul tau micropost este Arıdır hey benli dilber arıdır cică te urmăresc 19 followers · ești din Bucureşti · și multă vreme a trecut de la ultimul update 11:49 AM Aug 25th

    Mai departe te descurci la http://twitter.com/account/resend_password

    Zboară, puiule, zboară. Adică, hai, există! 🙂

  9. Mai…ce-i bilciul asta cu virtualul? Cultura sau “cultura” mea in directia asta s-a oprit la Y!m si tirita de niste cunostinte mi-am facut ceva pe facebook, dar cam habar n-am sa-l folosesc. Si nici blog nu-mi fac, na! Si cind m-am uitat pe lista de la intretinete existam, da, ce usurare…

  10. Miorlaupufos, eu unul, aş mai fi existat pt tine, dacă nu aveam blog?
    Sigur că, atunci când am scris postul ăsta, nu eram serios. Dar o bună parte a existenţei (it not all) noastre e definită de ceilalţi. De aici până la a spune că, cu cât mai multă lume îţi recunoaşte existenţa, cu atât mai mult exişti, e doar un pas.

    Şi, în timp ce pentru noi, viitoare fosile ale preistoriei internetului, virtualul ăsta e o formă de alienare, pentru generaţiile următoare, poate mult mai devreme decât ne-am aştepta, să nu exişti pe net va fi ca şi când nu ai avea telefon, sau adresă, sau buletin.

  11. Cantitatea de cele mai multe ori nu merge mina-n mina cu calitatea, sint mirata cum de unii isi spun atit de usor “prieteni” si se pupa si-si trimit bezele pe retelele astea virtuale desi nimeni n-a facut nimic ca sa cistige prietenia celuilalt. De-aici si pina la superficialitatea cu care se trateaza unii pe altii nu-i decit un pas, pentru ca stiu ca dupa coltul paginii virtuale ii asteapta inca alte zeci-sute de “prieteni” pentru care n-au nimic de facut, decit sa “existe” pa cablu.

    Cred foarte mult in coincidente si in sincronicitate, asa ca daca era sa dam nas in nas pe undeva, tot dadeam si interactionam cumva, asa ca paginuta asta e doar o varianta.

    Am mai trecut pe-aici in urma cu multa vreme dar discutiile erau atit de filosofice si lumea vorbea in parabole si hiperbole incit m-am retras. Acuma vad ca te-ai mai dat jos din copac si-ai devenit uman.

    Deja fara d einternet nu se mai misca nimic, asa ca identitatea pusa pe cablu e deja o realitate.

  12. mie mai tare mi s-a părut la Ploştina unde, având câteva sute de SMS-uri incluse în reţea (Cosmote, pentru curioşi), ne chemam cu verii (care stau pest drum) la masă cu semeseul. Ba chiar era să ratez sarmalele că vărul Cornel a trimis trei semeseuri că e gata mămăliga (cred că al treilea era cu majuscule, urla vezi Doamne), iar io nu le auzeam. În schimb după aia i-am trimis un semese să aducă vinu’ la fiert la focălăul de la mine din curte. Şi repet, stă peste drum, dacă ieşea în curte nici nu trebuia să strige, doar să vorbească mai tare.
    Şi săraca Maicamare, Dumnezeu să o ierte, când mă striga ca a muls vaca, să vin la băut lapte (CÂRSTINELEEEE!), o auzeam de la Odaie în Muche sau din ce cireşi mai eram cocoţat….

  13. sa-ti spun eu de ce te-ai intors? ca sa descoperi adevaratii oameni de dupa parabole.
    cel putin asa am facut eu. si nu-mi pare rau, intr-un final. :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.