Prima mea amintire e despre soba cu lemne din casa bunicii mele. Copiii mei din viitor nu vor cunoaşte niciodată soba cu lemne. Face parte din moştenirea vastă şi inutilă pe care generaţia mea o va lua cu ea pe tărâmul umbrelor. O fi bine? O fi rău?
About The Author
E o întrebare cu răspuns nedeterminat.
Prima mea amintire e de la 1 an. Stiu sigur, pentru ca era la \”ruptul turtei\” si-mi amintesc foarte clar si firimiturile, si cu ce eram imbracata, si cine erau musafirii. O fi bine? O fi rau?
pai, turte se vor mai rupe si in generatiile viitoare, dar sobe de lemne vor fi numai in muzee si in amintirea bunicilor-ce-vor-fi.
Vreti soba cu lemne = haideti la Plostina.
Vlad, cred ca ai uitat un i important 😀
Altfel, te asigur ca exagerezi. Cunosc destui omi care locuiesc la oras si si-au construit teracote pe lemne. Chiar au avut nervi sa le darame pe alea pe gaz. Sau sa se abtina din a pune centrala… Deci nu e totul ATAT de pierdut. Chiar daca asta e tendinta generala, sa ne descotorosim de ele, nu te tine nimeni sa nu-ti faci asa ceva in casa, fie si intr-o singura camera. Copiii tai vor fi mai fericiti, cred eu 🙂
bine
Eu zic ca e mai mult bine decat rau. Nu tot ce dispare e regretabil.
Hihi, si io tot la Plostina m-am gandit. Si cand n-or sa mai fie lemne, acolo tot foc la soba cu lemne o sa facem. Virtualizam neste lemne, in replicator. Si ardem si tzambrele din vechiul gard, in curte, sub luna plina.
Miorlaupufos, in unele zone se rupe turta sau se ia motzul la varsta de 3 ani.
Vladule, mi-e dor de dumneata!
Cand eram eu mica, bunica si mama mea aveau fuse si torceau lana. Stiam si eu sa torc (tot lana,desigur). Acum, asta a devenit responsabilitatea pisicilor mele de la tara.
si eu ma intrebam: o fi bine, o fi rau ca vin in anglia? hm. pina una & alta, e bine.
tapire, sigur ca vin la plostina, chiar si cu domnu’ inginer. (care s-a facut manager intre timp, heh.) abia astept. e numai o chestiune de organizare, adica de conced. si nunu, nu cu lemne virtuale, ci adevarate. neaparat.
greeting from seaton,
bunicul-ce-este
(sau care este, daca preferati mai bine asa)
ah era sa uit: aici avem o pisica grasana care toarce din rasputeri. si-mi da tircoale cind gatesc. (azi tocmai am avut musaca, mi-a iesit tare buna, si dietetica. pina si lui jonny i-a placut, ca a mai cerut. am gasit la co-operative un merlot de la dealurile dobrogei, vedeti ce ma inspira.)
si io am avut soba cu lemne la bunici la tara imi amintesc, si era de-aia cu cuptor in care facea mamaia paine.
si io am si acum teracota, da cu gaz, da a fost cu lemne cand eram mica si venea masina cu lemne cand cumparam si mama sau tata aduceau seara pentru a doua zi dimineata si io ma uitam cum ardeau dar ei imi spuneau neaparat sa inchid usita ca intra fumul in casa si tzamburusul de la usita frigea.
si dimineata cu noaptea-n cap pe ger ieseau sa dea zapada inalta cu lopata de pe alee pana la poarta ca sa putem mere la scoala noi si ei la serviciu
sau poate am citit toate astea undeva?
hopaaaa,
da ce te-a determinat vlade sa moderezi comentariile?
Aici sobele cu lemne ,i.e. woodburners, sunt foarte la moda. Si cei care nu pot sa aiba o soba cu lemne, fie din motive arhitectonice, fie pentru ca in oras lemnele sunt mai greu de procurat, tot au sobe cu gaz si arzatorul ca un bustean pocnind somnoros in tacerea iernii…Asa ca, nu ai cum stii daca copii tai nu vor avea si ei o soba cu lemne. Ca o fi bine, ca o fi rau…
Nu e bine, nu e rau, dar pierd ceva fundamental, gandurile desprinse langa gura sobei ne le poti niciodata avea in alta parte. Sa adormi cand lemnele trosnesc in teracota, urmarind figurile de pe pereti… eu azi tanjesc!
Did, Ana, nu e acelaşu lucru. De fapt, Ana a pus punctul pe i folosind cuvântul “modă”. Reînvierea sobelor cu lemne e doar un moft, o imagine, nimic adevărat.
Madelin, aşişderea.
Pt moderarea comentariilor, cer scuze tuturor, dar nu am avut încotro.
Vladule, si dumitale ti-e dor de dumneata? De pe vremea Vizuinii, mahalalei si a imedului cel primitiv? Eheeeeiii…
Vlad,
uite eu am invatat totusi la marketing ca “moda” nu e un termen asa rau. e pur si simplu o tendinta a consumatorului de pe o piata de a prefera un product. Si mai are un sens: e o tendinta care revine,dar e de la sine inteles ca pentru fiecare generatie sunt semnificatii noi…
Nostalgic insa : “Mais où sont les poêles d’antan?,” si nostalgic e un post frumos, putin cam trist insa…
Ana. Lăsând la o parte faptul că şi “tendinţă”, “piaţă” şi “conumator” sunt cuvinte foarte rele :), modele venite din trecut nu sunt nici măcar ciorbe reîncălzite.
Aş face însă o paralelă anteresantă. În anii 60 nicio modă nu era retro. Totul era futurist, toată lumea privea sprea anul 2000. Şi fotoliile din case arătau extraterestru. Şi au venit anii 2000. Şi toată lumea priveşte spre trecut: sobe cu lemne, Harry Poker, Lord of the Rings devine mainstream, târguri peste târguri cu Bucureştii de altădată, etc. Nimeni nu mai zice nimic, dar absolut nimic despre viitor. SF-ul nu mai e “la modă”, deşi rezistă în fortăreţe admirabile şi destul de elitiste, nu s-a mai dus nimeni pe lună, ne doare în cot dacă se duce careva pe Marte, până şi mie, dacă o credem pe Madelin, mi-e dor de omul care am fost, etc. Guitz.
Imi place formularea “SF-ul rezistă în fortăreţe admirabile şi destul de elitiste” 🙂 Poate ma insel, dar nostalgia dupa trecut, ca si refugierea intr-un viitor posibil, mi se pare o evitare a unui prezent cenusiu.
LoRE, probabil ai dreptate. Mind you, omul a vrut mereu să evadeze dintr-un prezent cenuşiu. Nu cunosc vreo perioadă în istorie în care să fi fost careva satisfăcut de prezent. Diferenţa e în sec XX a fost o perioadă în care priveam şi spre viitor. Că în rest, doar la zăpezile de altădată şi la Ere de Aur am visat.
Soba cu lemne o sa construim io si Penelopa cand ne lasam de haladuiala.De fapt, soba o facem intai si apoi casa in jurul ei.Si o cocotam in varf de munte intre brazi. O sa ardem apoi sistematic copacii dinspre vale sa ne iasa partie de schi…La Soba noastra, Vlad, poti sa-ti aduci puradeii, numai sa fii atent sa nu se amestece cu ai nostri, sa nu-i mai stim separa la urma.
E interesant cum intotdeauna regretam schimbarea la fata a lumii, e candid felul cum ne iertam propriile greutati trecute, nimeni nu zice cu regret “Copiii mei n-or sa stea la coada pentru lapte” si alte mununatii…Ceea ce vrea sa spuna ca memoria isi face treaba, nene, isi joaca rolul de sita si lasa sa treaca in apa grea a sufletului numai amintirile placute. Celelalte se aduna in gramezi ordonate sub privirile neputincioase ale Ingerului Istoriei, compunand pentru el peisajul dezolant al progresului…Intrebati-l pe Benjamin…
De cand mi-am taiat radacinile mi se distila mai mult decat oricand inainte in memorie lichidul din ce in ce mai gros, mai detaliat, mai concentrat al amintirilor mele de copil. Ies in curte in mijloc de septembrie si desi nu e nici zare de vie in jur mi se umplu narile de miros de struguri si il aud pe bunicul lovind doua bucati de teava sa sperie graurii… Imaginea asta n-or sa o stie niciodata copiii mei din viitor…
Ia te uită, nusitatu, mâncaţi-aş sufletu tău. Aşa e, nostalgia e o mare mincinoasă. Şi când trecutul chiar nu merită amintit, atunci ne inventăm unu, ca să avem la ce să jinduim.
Păi ce, voi vă lăsaţi de hălăduială? Nu prea crez 🙂
Noi nu, poate se lasă hălăduiala de noi…Apropos, vine vacanța, ne hălăduim până în Franța (luați de aici rimă, la un pas de pentametru iambic, mâncavaș), aproape de Compiegne, la nește colegi țigani. Voi când puneți căruța la drum sau corabia la apă? Că noi tot întețim focu și mestecăm în mămăligi (ha) și vă cătăm în zare…