Mori de vânt munţi şi văi

Blogări. Vouă vă citesc blogul persoanele din imediata apropiere? Partener(a), nevast(a), mama tata prieteni vechi fraţi şi surori?

Nici mie. Nici lu Madelin, aparent.

Sigur, sunt sunt şi excepţii, dar asta pare să fie o regulă, pe care o observăm cu toţii. Sau nu? De asta vă întreb.

Şi dacă da, de ce o fi aşa? Explicaţia cea mai simplă e că oamenii aceştia ne au deja. Nemijlocit. Dar, cum Madelin foarte corect zicea, în scrierile noastre e o altă parte din noi, una mai bună şi adesea mult mai frumoasă, şi e enervant uneori că apropiaţii noştri nu par interesaţi de ea. Poate consideră că nu e ceva adevărat, sau semnificativ? Şi uneori apropierea te împiedică să vezi tot tabloul.

Pe de altă parte, faptul că există o depărtare fizică între mine şi cititori îmi dă o anumită libertate în a scrie, deci există şi avantaje.

Voi ce părere aveţi?

About The Author

20 thoughts on “Mori de vânt munţi şi văi

  1. Daca ma gindesc la domnu’ Inginer, departarea a fost de limba. Si totusi citea din cind in cind. (Il trimiteam eu la anumite chestii 🙂

  2. Nope, nici pe mine nu ma citeste forumul familial sau pretenii cei mai vechi. Explicatia – oamenii care ne cunosc in viata cealalta, pe care in limbaj curent o numim generic reala, nu ne gasesc in ceea ce scriem, suntem, pentru ei, niste straini incomozi, niste oglinzi deformate, poate. Asta imi inchipui eu, pentru ca scriu asa cum tac. Ori poate de vina e faptul ca nu le-am spus niciodata ca scriu un blog…

    De Penelopa nu pot vorbi pentru ca, citandu-l pe Pinocchio, departarea e de limba. Ma pune uneori sa-i mai traduc cate ceva…

  3. well, la mine a inceput sa scrie un prieten.
    dar de fapt nu stiu daca citeste careva din familie sau prieteni

    o fi un pic de teama de intimitate. cum sa zic… sa dau un exemplu: cand ma duceam la “sala” si faceam dus, nu mi se parea deloc ciudat sa vad necunoscuti in fundul gol. dar daca ma duceam cu un prieten ma simteam tare stanjenit, nu sa ma vada el pe mine neaparat, ci sa il vad eu pe el. asta o fi si cu blogurile – o stanjeneala ca vei vedea inimitati ale unui cunoscut

    zic si eu

  4. nici pe mine nu ma citeste familionul. Ce sa mai zic de prieteni, carora le mai trimit, din cand in cand, cate-un link…iar ei se multumesc doar cu insemnarea respectiva si nu mai trec prin ograda.
    Dar e mai misto asa, ma simt libera

  5. si eu imi pastrez coltisorul asta departe de familie si de prietenii care nu fac paarte din lumea asta. din motivele enumerate deja mai sus.

    brrr sa ma citeasca fratiorii, mama… cel putin ea nu ar mai dormi noaptea.

  6. La inceput intrau mai multi dintre cunoscuti/familie. Dar atunci eu eram destul de furios pe prostiile pe care ani multi le depitasem catre mase, pe stilul “popular” si pe vremea aia scriam cam pretios. Cineva mi-a si atras atentia ca asa nu o sa am rating. Lucra in PR. Nu din cauza asta scriam.
    Sotia mea ma mai citeste si imi zice de mici scapari de litere.
    In rest e liniste. Lume putina, chiar si cu stilul mai putin pretios.
    Pana la urma, cred ca ai dreptate cand scrii ca ei “consideră că nu e ceva adevărat, sau semnificativ”. Si de ce nu?, e mai comod asa. Si pentru noi/pentru mine si pentru ei.

    Liniste si iluzie! 🙂

  7. Intr-adevar, mi-am adus aminte: Pe vremea cind nu existau bloguri si eu scriam numai scrisori, Colombina a citit citeva din ele inainte sa le trimit, mi-a atras atentia ca scriu atit de complicat incit nu se intelege ce vreau sa spun, si mi-a si corectat odata una din ele. A avut dreptate (desi sustinea de obicei ca nu ascult ce spune, nu tin seama, nu tin minte, nu tin, nu) si chestia asta m-a facut sa folosesc un stil mai simplu si mai clar* de atunci incoace. Bune si nevestele astea la ceva 😉

    * Totul e relativ, heh.

  8. Am intrat la Tapir, şi m-am speriat. Apoi l-am somat pe domnul pe care l-am găsit acolo să spună ce a făcut cu tapirul. Apoi am citit mai bine ce scrie aici. Apoi m-am prins.

    Haaaaa! Ce-ar fi să scriem TOŢI la tapir, şi în felul ăsta se reformează Vizuina Tapirului, prima? Tapire, stai liniştit, pune bâta aia jos, doar glumeam.

  9. Inseamna ca io ies pe plus la recensamant, pe mine ma cetesc fratele si mama (si tata, prin ricoseu). Sotul nu, copiii nu, rudele nu. Bunica m-ar citi dar nu are calculator. Prietenii si amicii (IRL) rar spre deloc, desi le-am trimis cu entuziasm debordant lincuri, cum zice Mira. Pana la urma m-am linistit. Acuma am dezvoltat un soi de superstitii (unele de bine, altele de rau) vis-a-vis de cine, ce, cum, cand, de ce, si mai ales daca ma citeste.
    Ca sa nu mai zic ca se poate intampla ca vreun cineva sa nu te “aibe nemijlocit”, nici pe departe, dar daca nu (ne) citeste inseamna ca are altceva mai bun de facut.

    PS
    O povestioara nostima. Eram la servici si o colega se vaita pe la oficiu ca si-a pierdut linguritza stramba, cea cu care mesteca de obiceiu in ibricul de cafea. Ca sa o consolez i-am zis ca ii scriu o poveste despre linguritza, ceea ce am si facut, pe undeva pe la “Scorneli”. Ei i-am trimis povestea pe email (fara linc la blog), ea a dat forward in toata firma. Prietena mea, Myreya (care stie de blog, etc) zice: uite, soro, ce chestie misto am primit pe email. Uite asa ar trebui sa scrii si tu si sa trimiti la reviste (gen eva or so). q.e.d

  10. Pe-al meu l-a descoperit fratele prin bunavointa messengerului si a dat mai departe, desi i-am zis sa nu. Cand am aflat ca-l citesc parintii, m-am mutat fara sa las adresa. Tata imi spune sa mai pun poze, sa mai vada ce fac, cum mai arat, dar prefer sa le trimit cateva pe mail.
    Am nevoie de locul meu unde sa pot sa-mi amintesc selectiv si sa nu pomenesc pe unul sau altul din curtoazie (mai intai mi s-a facut foarte dor de prieteni, abia mai tarziu de familie, dar cum as fi putut s-o scriu asa pe blog?), sa pot sa fiu furioasa, nemultumita, sa-mi fac planuri de viitor pe care sa le ignor, sa fiu nehotarata, sa pot avea probleme la serviciu sau acasa.
    Noua adresa am dat-o doar unei prietene apropiate; pe ceilalti n-as vrea sa-i dezamagesc 🙂

  11. pe mine nu ma citeste sotul, cred ca ar plange daca l-as ruga sa o faca; i-am trimis link mai demult ca sa nu se supere ca-i ascund una alta, insa a dat click pe el si-a-nchis dupa 3 secunde. prietenei mele bune i-am dat linkul de la primul blog si mi-a zis ca scriu prostii. pana la urma a sfarsit citindu-ma prietenul ei de pe atunci. singurul apropiat care deschide blogul este bunul meu prieten c, dar el citeste orice asa ca nu stiu daca se pune.

    eu sunt mai cinica in privinta motivului, cred ca apropiatii sunt deja plictisiti, ce sa mai reziste sa si citeasca cine stie ce aberatii.

  12. c, io nu-ţi mai pot citi blogul. E acelaşi link precum cel din blogrollul meu? Că îmi apare o pagină ciudată şi atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.