Ezitările legate de preţul suplimentar la bagaj (6 euroi per kilogram) nu durară decât o clipă. O dată hotărârea luată, călătorul se apucă să adauge grăbit în valiza enormă şi neagră şi restul obiectelor de pe listă. Clădirea pătrată şi galbenă, construită în 1935. Cea dărăpănată de pe Cometei, din care se aud răgete ciudate noaptea. Cei doi părinţi şi un bunic. Pisicile din garajul părăsit de vis-à-vis. Teii din curtea bisericii. Biserica însăşi. Parcul Ioanid. Vecinii străvechi, care par să se mişte dar stau pe loc şi se împuţinează. Nişte ciori. Toată stradă Nisipari, cu capătul ei dinspre apus şi cu cel dinspre răsărit. Zidul vechi din fundul curţii, pe care s-au imprimat umbrele noastre de când eram copii. Tot Ferentariul. Sala de tras de fiare. Prieteni vechi şi noi, găsiţi şi pierduţi. Voi toţi, cititori dragi. Şi multe, foarte multe alte lucruri, despre care fu vorba în toate paginile de până acum.
Toate intrară cu de-a sila în valiza enormă şi neagră, pe care apoi călătorul se aşeză, ca să o poată închide. Apoi se duse până la bucătărie, să încingă pe aragaz tăciunii pentru o ultimă lulea. Dar de abia întoarse spatele, că o bubuitură năprasnică răsună. Valiza explodase, şi toate lucrurile şi oamenii fugiseră care încotro, înapoi în dezordinea suverană a mahalalei.
Aşadar, nu va putea să îşi ia cu el lumea. De altfel, se aşteptase. Când pleci, pleci. Strânse puţinul rămas între resturile valizei enorme şi negre, acum distruse, şi îl puse într-o boccea făcută dintr-o batistă. Îşi puse ghetele, îşi aruncă bocceaua în spate, şi porni la drum.
La capătul străzii, se întoarse şi privi cartierul. Îşi întinse braţele lungi şi îl strânse tare de tot la piept, lacrimi izvorându-i nestăvilit din uochi. Într-un târziu, se smulse din îmbrăţişare şi plecă.
Pe drum, destui călători, rebegiţi ca şi el. Cei mai mulţi erau absorbiţi de gânduri, griji şi nădejdi. Câţiva însă îl priviră cu simpatie, şi frăţia lor îi mai încălzi din suflet.
La lăsatul nopţii, la marginea Pădurii, făcu popas. Se aşeză pe pământul îngheţat, şi deschise bocceaua, să-şi ia merinde.
Şi atunci observă că totuşi luase ceva cu el. Pe batistă, se afla o mică lespede. Îşi aduse aminte de o cetate năruită. Şi de un lac întins. Şi dincolo de el, marea, al cărei miros îi umplu pe dată pieptul. Atunci călătorul îşi dădu capul pe spate, şi văzu, deasupra norilor, cerul cu stele şi Luna. Şi îşi aduse aminte de lunga istorie a fiecărei bucăţele din el. Şi îşi simţi pielea acoperită de solzi, şi o coadă grea izbi de pământ. Flăcări îi ţâşniră pe gură, o sete fără seamăn care aştepta de o mie de ani să lumineze noaptea.
Călătorul îşi deschise aripile şi, într-o respiraţie, dispăru dincolo de linia orizontului.
Nu stiu unde-ai plecat, dar sper sa fie mahalale si acolo.
🙁
🙂
io am vrut doar sa zambesc dar a aparut fatza asta galbena urata. drum bun si sa scrii curand.
Vlad, ai o leapşă pe blogul meu.
Am citit lista aceea de bloggeri de premiat, cu leapsa ei cu tot.Si m-am speriat atat de tare, ca am iesit din papucii de cititor tacut. Ce cauti tu, Vlad Stroescu , in compania aceea? Cand ii ai pe Madelin, pe Tapirul, pe Impricinatul,s.c., prin jur si asemeni tie? O comunitate frumoasa, din care nu ma satur sa citesc…Oriunde ai pleca, de pe net nu pleci, ca d-aia ne-am globalizat, ca sa nu conteze locul pe pamant, ci doar cel din suflet. Cartile din raft nu mai au nicio valoare cand exista cartile vii, ca tine si ca ceilalti bloggeri cu har, care se scriu sub ochii nostri. Pentru cititorii tai fascinati si cuminti, ca mine, te rog, nu intra in politica.
Ramas bun, prietene (si pe curand) 🙂
Vlad: N-ai sa crezi, dar chiar asa e. Exact asa. Sint aici.
Salutari din Viena.
cotcodac.
Mahalale sunt peste tot, oriunde te opresti nene. Io vaz asa prin globul de cristal al Penelopei ca in urma ta e o turma. Adica de gheata stanga e agatata o sarma, de sarma aia se balangane o cutie de conserve si in cutia de conserve e o furnica si furnica are in brate un clasor. Un clasor din cele vechi, cu foite subtiri intre cartoane groase si in clasor, puzderie de timbre, gravuri stil, poze de la mare, evenimente sportive, Greuceanu si fata babei, parcul national Retezat si dinozauri si fluturi si pestii aia de la vivariu care pareau pictati cu pensula ca la piata nu vazusem niciodata asa colori pe pesti.
Nici nu apuci sa pui capu obosit pe vreo piatra de hotar ca timbrele iute prind viata, sar din clasor si, razand inca de consternarea furnicii, se reped sa se incalzeasca la ramasitele focului sarac al drumetului, i se lipesc de frunte si de varfurile degetelor si il trag inapoi, intre copacii batrani ai mahalalelor care vin si ele din urma, mai incet, mai pe pitite sa nu se sperie lumea.
Intr-o noapte ai sa te trezesti cu nasul intr-un borcan cu dulceata de caise.
“Când pleci, pleci.”
Asa este.
*tacere*
in sfarsit 😀
mult succes! o sa fie bine! poate o sa fie tarziu bine, dar o sa fie bine 😉
Bonne chance, Vlad. nu stiu unde pleci si cu ce planuri, dar iti doresc o calatorie frumoasa si interesanta. si sa nu ne uiti, sa mai scrii cand vei avea timp, cate ceva pentru noi.
Haida de, tot acolo le-oi gasi! Sa fie intr-un ceas bun!
A murit Claude Levi-Strauss. Si el ducea niste lumi in valize.
tine de echilibrul antropologic 🙂
à propos de valizele lu lévi-strauss, vezi sa nu fii retinut ca spion prin alte mahalale
Devinez de aici ca nu era CHIAR dramatic.
Scriu dintr-un birt, ca n-am net.
Gavagai, good point :)De fapt, chiar sunt spion, intr-o zi o sa public o lucrare despre psihiatrie si o sa bombane toti ca au crescut la san un sarpe 🙂
Lulu, toata lumea, multumesc mult pentru urari, la bienvenue, etc.
Spre deosebire de multi dintre conationalii mei, eu ma agat cu disperare de ideea ca o sa ma intorc, altfel as imploda. Chiar si asa, orice plecare, fie ea si de o zi, are ceva definitiv in ea, si mahalagiul care se va intoarce intr-o zi in ferentariul inimii sale nu va mai fi acelasi, sau poate nu va mai fi niciun un mahalagiu, deloc. Habarnam, dar om trai si om vedea.
Iarta-ma gavagai, dar o sa te citez, pentru ca nimeni nu a zis-o mai bine ca tine: hai va iubesc.
good bye and good luck
Unde esht bre? Kongrats! Nu-tz face griji, nu te intorci decat in vizita.
Înţeleg. Deci de-aia am făcut apnee. Eram în valiza ta, în cală.
Este că ţi-e dor de balcanismul nostru cronic?
Am mai cetit si am pricepit. Frumos akolo, la dumneata. Kongrats again! I hate to say it, but I told you so…Sper sa ai parte de mai multa normalitate.
Ma intorc, nene. E o promisiune.
esti vesela gabi,a-nviat iliescu.
Vladule, mie doar ideea ca intotdeauna acasa ma pot intoarce mi-a fost de ajuns… si m-am intors. Are sa ajute si pe altii, stiu asta deja. Poate si pe voi, mai devreme sau mai tarziu.
Pana atunci, succes si vise implinite, si-un dram de noroc si bucurii multe-multe!
ca sa parafrazez: mourir, c’est partir un peu
Trei ceasuri din noapte trecute erau, abea lasasem in urma gloriosul camin E si nu mai intelegeam unde ma duc, da’ de intors inca nu m-am intors. Astazi imi spuneau si prietenii ca acasa din minte e neschimbat, carevasazica altfel decat fostul acasa care de-a doua zi deja nu mai iashte…
Trei ceasuri din noapte trecute erau, abea lasasem in urma gloriosul camin E si nu mai intelegeam unde ma duc, da’ de intors inca nu m-am intors si-s tot trei: ani trecuti fix. Astazi imi spuneau si prietenii ca “acasa” din minte e neschimbat, carevasazica altfel decat fostul “acasa” care de-a doua zi deja nu mai iashte…
Sa-ti fie bine Vlad! Si asa cum ti-am spus mai de mult … sa nu te simti printre straini, cum ai fi printre spini.