Tocmai am povestit această mică întâmplare pe imed, dar m-am gândit că şi-ar găsi poate locul şi aici, pentru că de Crăciun e bine să stai să te gândeşti la vremurile îndepărtate şi la marile zăpezi ale tinereţii.
Eram mult mai tânăr şi mult mai neliniştit, în iarna lui 1995. Numai când spun numele acestui an defunct mi se taie răsuflarea şi un crivăţ prăfuit şi glacial mă ciufuleşte, semn că am deschis cufărul vremii şi am deranjat strigoii cu speranţa unei noi vieţi. Căci ce e amintirea dacă nu reîncarnarea strigoilor, un dar dumnezeiesc al unei jumătăţi de vieţi? Îl luăm mereu de bun, darul ăsta, ba chiar îl blestemăm pentru că ne îngăduie să ne observăm propria prăbuşire, dar e un dar minunat, şi mă opresc aici cu divagaţia că iar îmi zice lila că vorbesc prostii, şi pe bună dreptate.
Era deci în iarna lui 95. Eram la liceu, cred că v-am mai povestit de liceul meu, cel clădit ca o mânăstire, cu cireşi japonezi în claustru şi fragede motive vegetale pe pereţi, bijuterie a lui Mincu, dar noi pe atunci eram orbi la frumuseţe, dacă nu era nuri de gagică. Eram 6 băieţi şi dooj şi ceva de fete în clasă. Veneau sărbătorile şi ninsese masiv, aşa cum numai în trecut ninge. Aşa că noi, cei 6 băieţi, am chiulit. După ce ne-am bătut cu zăpadă în stil clasic, cu cazemate, tactici, etc., ce ne-am gândit noi?
Ne-am gândit să facem o puţă de zăpadă.
Am rostogolit bulgării mari, i-am urcat unii peste alţii, am corectat imperfecţiunile, şi gata. Era magnifică. Avea cam 2 metri înălţime şi tot ce-i trebuia, anatomic. Am contemplat-o în tăcere. Apoi s-a sunat, şi ne-am retras lângă turnul de cărămidă unde fumam şi cântam, ca să ne lăudăm la restul găştii cu capodopera noastră. Au ieşit în pauză şi ăia micii, de la şcoala generală, care, la vederea falusului, au început să chiuie. A ieşit şi învăţătoarea, s-a luat cu mâinile de cap, şi a ordonoat regimentului de pitici să distrugă puţa de zăpadă. Ceea ce au şi făcut, cu entuziasmul obişnuit cu care copii distrug chestii.
Dar pentru aproape o oră, dăinuise. Şi, graţie memoriei, dăinuie încă. Dincă, Beje, Motane, Stanciule, Răzvane, dacă citiţi asta (nu prea cred) ridicaţi un pahar de vin în memoria vremilor în care, aşa tâmpiţei cu eream, aveam curajul să arătăm lumii partea pe care o merită.
Crăciun fericit tuturor mahalagiilor!
deci la scoala centrala ai fost mata. mie biblioteca imi placea.
nu te mai uita in trecut atata, ca o sa cazi in el.mai bine iesi si fa un om de zapada acum. dup-aia spune-ne si noua ce forma a iesit. ai inceput cu un falus, acum vrem sa vedem forma mintii, daca se poate. mai incolo cerem si sufletul.
Erai tînăr şi neliniştit… Acum ţi-a trecut ? Ar fi păcat…. Sărbători frumoase !
Ah Vlad, iată revoluzzerul din tine… 😀
Sarbatori pline de voie buna sa ai!
Diligentreader, de ce, acuma nu mai am voie să fac falusuri din alea cum le zici dumneata?
Da, la Şcoala Centrală de Fete!
Cât despre trecut. Păi, eu sunt alcătuit 99,99999% din trecut. Restul e prezent. Viitorul încă nu există şi habar nu am cum arată. Iar când va exista va fi trecut.
Ddunia, mulţumesc, la fel şi ţie!
Matilda, eram tânăr şi mai prost.
Pinocchio, revoluzzer n-am fost niciodată, dar am fost mereu, să zicem, în contratimp, defazat, cam aşa ceva. N-am încercat niciodată însă să trag lumea în faza mea. De fapt, lumea nici nu are o coerenţă, nu e într-o fază anume.
Craciun fericit, barosane!
ba da, ai putea. numai ca ce atunci era afirmarea victorioasa a descoperirii ca sunteti si voi, adolescentii de la scoala de fete, barbati in devenire, plus fronda adolescentina, acum s-ar chema altceva. de obicei, se repeta gestul mai spre batranetze, cu semnificatia: desi sunt asa acum, am fost si eu candva. dar, in fine, poti,de ce sa nu poti…statui pentru cei in viata? de ce nu? depinde cine e imparatul.
Joyeux Noël et bonne année 2010!
ps: cand o sa te reintorci in Romania, o sa o privesti cu alti ochi.
succes in continuare in tot ce faci Cher Confrère!
Mulţumesc, Holliday, şi ţie la fel!
Ce reconfortant! Zapada am destula in curte, dar mi-e prea lene… Dar ma alatur cu entuziasm sentimentului de a arata lumii cam ce merita, hihihi… chiar si virtual asa. Acush ma duc sa fumez o tzigara langa zidu’ ala!
Si io tot defazata, mancatz-as! ce a mai tunat si ne-a adunat!
Dixtractii frumoase!
Şi ţie, Madelin!
Foarte tare povestea! :))
Pentru că tot pari a fi într-o dispoziţie în care te bântuie strigoii trecutului, deh, cam aşa e în jurul sărbătorilor, cred că ţi-ar face plăcere să asculţi câte ceva din copilărie 🙂
http://rontziki.blogspot.com/2009/12/la-cafeaua-de-duminica-18.html
Hehe… un vestigiu similar domina in ’93 terenul de handbal al Liceului de Informatica din Brasov. Tot iarna, tot din zapada, cu aceeasi perfectiune anatomica. Doar ca noi nu aveam si pici prin liceu, asa ca a dainuit o zi intreaga spre disperarea comenduirii.
doar copilaria are genunchii zgariati si idei nastrusnice :):)
Sarbatori fericite !
http://www.youtube.com/watch?v=lUyuGFoiWJ0
holiday xoxo vlad 😉
Multz Ani, breah!
Şi ţie, nenicule, şi la toţi ai lu matale.
:))))
Exista si o Asociatie a prietenilor Scolii Centrale.