De vuelta por Ferentario

…se pasea don Stroescu.

Scriu rar şi vă cer iertare. Câteva zile în ţară cu ocazia unui referat. Mă simt ciudat: mă întorc acasă, dar doar în vizită, iată ceva nou şi disociant. În sfârşit, o să-mi prindă bine  să văd iar lucruri care îmi vorbesc şi care conţin părţi din mine în diverse măsuri, dupe cum am investit de-a lungul anilor. Mintea mea îngustă ar vrea ca toate lucrurile astea să nu fie la distanţe aşa de mari între ele, să fie toate la un loc, astfel aş fi şi eu la un loc. Bineînţeles că,  din moment ce toate există, toate sunt la un loc, şi ceea ce le desparte este tocmai mintea mea îngustă. Drama omului mediocru, care nu e nici suficient de înţelept, nici suficient de imbecil ca să fie în pace cu lumea. În fine.

TGV, metrouri, trenuri, avioane, mâine mă aşteaptă o serie întreagă de maşinării care mă vor procesa şi mă vor scuipa în partea cealaltă a lumii, lipsindu-mă de luxul defunct al drumului. Nostalgia mea mincinoasă mă face să-mi doresc să fi plecat la crăpatul zorilor, cu bocceaua în spinare şi încălţat cu ghete solide. Dar aici lucrul ăsta e cu neputinţă: aici nu-ţi poţi depăşi nici limitele propriului cartier dacă nu ai maşină. Dacă încerci, foarte repede o autostradă îţi barează irefutabil drumul. Nu mai există drumuri: sunt toate amputate, Occidentul e într-un scaun cu rotile.

Aşa că îmi rămâne maşinăria. Dar voi revedea teii mahalalei, şi ulucile Ferentariului. Remedio pa to los males.

About The Author

12 thoughts on “De vuelta por Ferentario

  1. Chiar mă întrebam ce mai faci. Aș spune că exagerezi nițel, dar pe de altă parte e chiar frumos să vezi lumea cu ochii ăștia. Peste vreun an, totul o să fie o singură mahala, mare și, să sperăm, la fel de dulce.

  2. Greşeşti foarte tare când spui că nu mai există drumuri. Dacă îţi place să pleci cu bocancii în spinare, te iau cu mine data viitoare când mai merg şi am să îţi arăt că poţi ieşi pe jos din cartier şi poţi ajunge în locuri foarte frumoase şi interesante.
    Un messin adoptiv.

  3. Radio33, ne cunoaştem? 🙂 Nu de alta, dar Meţu e mic de tot.
    Acum, ştiu că există plimbări pe jos minunate şi care ţin zeci de kilometri. Am văzut că există o Federaţie Franceză a Plimbărilor pe Jos (sau mai multe), cu trasee, etc. Dar astea sunt plimbări.
    Drumul e un caz mai general. Şi nu vorbesc de drumuri serioase. Am vrut să merg pe jos la Ikea – părea la doi paşi pe hartă, în oraş, etc. Oroare. Întrucât nu puteam să merg pe jos pe autostradă, am fost nevoit să merg pe un fel de şosea, complet neutilzată şi pustie (nici măcar maşini, ele mergeau pe autostradă), cu nişte şanţuri noroioase în loc de trotuare, bătută de un vânt în acelaşi timp glacial şi împuţit (era acolo şi o staţie de epurare a apelor, pe lângă portul industrial…)

    Haoleu, e îmbarcarea! (Sunt în aeroport). Hai v-am pupat.

  4. Drama omului mediocru, mi-a stricat atatea zile, imi amaraste atatea ore…
    Uneori strang ochii asa tare, de parca ar putea sa dispara o asemenea stare!!!
    De aia eu imi falsific simtirile, imi tot repet in gand k sunt un om deosebit. 🙂

  5. E adevarat, nu mai sint drumuri. Pe cind locuiam la Creteil a fost greva la metroul parizian. A, un fleac mi-am zis, o sa fac drumul pe jos de la Bastille, ca am mai mers eu 3 km si mai mult. Cine mergea dupa aceea pe autostrada, pe linga masini? Moi.
    Nici pe apa nu mai sint drumuri. Acest lucru e dureros cind vezi ce simplu ar fi sa ajungi de la o insula la alta in Grecia, unde statul a dinamitat muntii ca sa faca autostrazi, in schimb a omorit transportul pe apa. Sau cind vezi ce aproape e Creta de Libia, sau Constanta de Istanbul, dar totusi imposibil de strabatut distantele mici dintre ele. Pe vremuri si saracii puteau totusi calatori, chiar cu bocceluta.

  6. Mă gândesc că ar fi mai politicos să se întoarcă lumea către noi, să ne servească măcar puţin cu ceai de TGV şi dans de metrou cu aripi bandajate, să ne roage să ne descălţăm la intrarea în ţară, să ne lase să ne colorăm bocceluţele cu noroi de-acasă şi să ne prefacem cu toţii (noi şi lumea în acelaşi timp) că el mismo Ferentario ha vuelto y se queda para siempre.

  7. Ne cunoaștem. Sunt bun prieten cu Tapirul și ți-am scris un mail chiar când ai venit. Ai și numărul meu de telefon.
    De acord cu plimbările, cât despre drumul la Ikea se face foarte bine cu autobuzul. La București ai încercat vreodată să mergi la Ikea pe jos?

  8. Nu mai exista drumuri pentru oameni,ci doar pentru masini. Eu n-am putut niciodata pricepe de ce o zona comerciala e in asa fel facuta de nu are trotuare. Prina data am crezut ca sigur e vreo smecherie, vreun pasaj, vreo pasarela minune, dar nu e nimic, nimic pentru piciorul de om. Cand o sa fiu eu baba cred ca o sa vad masini accesorizate cu cate un om in loc sa fie invers:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.