Criza vârstei mijlocii

Ploaie morbidă de februarie. E momentul să mă refugiez în cafeneaua spitalului, cu un grand crème şi nişte pains au chocolat, şi să reflectez asupra variabilelor vieţii.

În momentele mele de slăbiciune mi se întâmplă sa fiu un pic supărat şi invidios. Invidios pe cei care au lucruri pe care eu nu le am, deşi consider că le merit. Pe cei care ştiu, cu marjă de eroare acceptabilă, ce se va alege de ei peste un an. Pe cei care, în afară de propria lor persoană, indefinibilă şi insesizabilă, au şi o altă existenţă, certă şi palpabilă:  Simion Varanu, apicultor, Ing. Constantin Libelulă, proiectare, Dr. Martin Frambozie, oftalmolog. Am o oarecare vârstă, la care s-ar fi cuvenit poate să am propria mea burtă burgheză, propriul meu loc de parcare. În momentele mele de exaltare narcisică, m-am imaginat adesea realizând lucruri, lăsând urme, având – de ce nu? – o carieră. În fine, toate acele lucruri care alcătuiesc visul clasei mijlocii, şi care au motivat şi împins înainte societatea occidentală modernă.

Il n’en est rien. In timp ce molfăi aluatul crocant franţuzesc, în timp ce papilele mele gustative se bucură că trăiesc, raţiunea îmi indică faptul ca aspiraţiile şi ambiţiile mele sunt pe cale să-şi piardă şi ultimele fundaţii. Este rezonabil să consider că, foarte curând, din proiectele mele profesionale de altă dată se va alege praful si pulberea, iar numele meu, care niciodată nu a însemnat prea mult, va dispărea cu totul din analele tortuoase ale breslei. Numeroasele activităţi colaterale, în care niciodată nu am excelat şi care niciodată nu m-au reprezentat, vor înceta şi ele, pe rând, pe măsură ce mă voi zbate să rămân la suprafaţă, conform conceputului de rezilienţă, pe care toată lumea îl atribuie lui Boris Cyrulnik când de fapt îl găsim deja la Hughlings Jackson. În sfârsit, mă voi ancora cât de cât la un nivel functional, într-un anonimat perfect, îngroşând rândurile celor care lucrează în diverse sectoare negustoreşti, făcând cu totul altceva decât meseria pe care o învăţaseră, geologia, meterologia, ştiintele naturii, etc. Şi de fiecare dată când vechiul Vlad Stroescu se va zbate în străfundurile infernului memoriei, îi voi da în cap fără să ezit, până se va cuminţi şi va putea să umble alături de mine pe stradă, cu un zambet fals mizantrop în colţul gurii, amintindu-şi că, de fapt, niciodată, nicăieri, nu s-a simtit nici acasă, nici printre ai săi.  (Decât poate pe blog, dar aici e vorba de un al treilea Vlad Stroescu, în fine.)

Şi astfel, viermele meschinăriei din mine se hrăneşte cu pains au chocolat şi se trezeşte cu grand crème, în timp ce ploaia morbidă de februarie, scuipatul de dispreţ al iernii muribunde, plouă pe ambulanţe.

About The Author

105 thoughts on “Criza vârstei mijlocii

  1. La prima jumătate: Da, sîntem doi. Cel puțin.
    La a doua: Vorba șefului meu într-un mail de acum vreo două-trei zile: În princip ai dreptate, dar concluziunea ta mă tem că nu merge tocmai în direcția dezirată. Iar răspunsul meu, ei bine, răspunsul meu…

    Aici sînt semne de primăvară. Ca de obicei, e cam ciufută și burzuluită la început, dar cel puțin binevoiește să ne dea un semn că mai există; fie el, semnul ăsta, chiar și o călcătură apăsată în înghesuială cu tocul cui pe degetul de la picior. Și pentru asta sîntem recunoscători, undeva în adînc.

  2. Stii de ce merge rau planeta? Ca ne luam dupa valorile altora, dupa conventii si coduri care ne sunt straine. Daca fiecare am face ceea ce stim si ne place, nu s-ar mai prabusi planeta.Am fi toti maestri si fericiti. Fa ce faci tu bine. Nu te mai uita la altii,uita-te doar in tine.Cunoaste-te si asculta-ti instinctul. Implineste-te, nu te conforma turmei. Negustorie? Nu e vocatia ta. Nu stii sa te vinzi nici pe tine, cand ar mai fi ceva bun pe acolo. Cum sa vinzi altceva? Ai fi neconvingator si ineficient.Si nu te mai rasfata. Nu esti inca la varsta mijlocie. Numai daca nu folosesti masurile evului mediu cumva.Acum speranta de viata e mult mai mare. Esti tanar. Dar pari sa nu-ti fi gasit drumul.Nu-ti place meseria? Sau nu-ti place ce ai facut cu ea pana acum? Din cate simt eu, ar trebui sa alegi doar drumul care sa-ti construiasca o cariera profesionala solida, nu drumul care sa-ti aduca 3 lei in plus acum, dar fara niciun castig profesional. Eu te-as fi vazut mai degraba ucenicul unui mare psihiatru acum, nu intr-un orasel si o clinicuta, unde, in loc sa inveti mserie de la nume sonore, te certi cu asistentele.

  3. sunt tanar, Doamna, tanar
    betzia ma stie pe de rost
    si vreau drept hrana bere si ciubare de vin…

    Eheh, daca ar fi asa de usor sa alegem drumul care ni se potriveste, sa facem numai ce stim si ne place, sa urmam doar instincul si nu conditionarile sociale…
    Dar din fericire nu e usor. Ce debandada ar fi….

    (da’ desertaciunea nu e totul)

  4. Appraisal-focused strategies nu se aplica-ca nu esti in denial.
    Problem-focused strategies nu se aplica-ca nu vaz semne, au contraire.
    Emotion-focused strategies s-ar aplica un pic (daca ma iau dupe ciocolata si corn si crème, desi…)

    PS
    Intotdeauna o sa ramana o ultima solutie, calatorirea…

  5. da ce-aveți domle cu orășelul? să respire și el altceva.
    ce înseamnă o carieră în psihiatrie? vrei să te transformi într-o referință în nota de subsol, să se uite lumea umil la tine când treci pe culoar, să fii perfect sigur când pui un diagnostic, și la pensie să fii împăcat știind că ai făcut o mare cantitate de bine în viață?
    foarte bine, dacă vrei așa. poate poți să faci asta și fără să urmezi modelul de ucenicie de care nu te simți atras.
    sau poate vrei să scrii. n-o să fii niciodată sigur că scrii bine, dar asta nu prea contează cât timp îți tot vine să scrii, și dacă îți vine înseamnă că e ceva care merită făcut.
    oricum ar fi, e în regulă, adică fii cum vrei tu, nu te mai gândi la standardele acceptate de succes. și nu mai băgă o opoziție între ce ți-ai dorit mai demult și ce faci acum (fără să știi ce-ți dorești acum).

  6. Hmmmm, la toamnă, Tapire, la toamnă…
    Îți mai aduci amin
    te, Doaaaaam, năăăăăă,
    era tîrziiiiu… și era toaaaaamnăăăă…
    Daa, și abia pe urmă venea chestia aia cu vinul ghiurghiuliu, nu?

  7. Cu Pinocchio m-as baga mintenash la o crama sh-un ghiurghiliu. Buey nene, si la recitat poeme de amor, caci am inceput sa aprofundez.
    De Tapiru’ nu mai zic.
    De Vlad nus’ ce sa zic, ca el, de obicei, nu.

  8. Vreau si eu!Chiar, a deschis cineva o crama romaneasca prin lumea asta? Ar fi grozav. Dar o luam de la cultivat via,cules, stors strugurii, facut must, angajat si instruit corespunzator hangite.
    Dar pornim ca la carte, adica intai haiducim si pe urma abia ( cand om avea cu ce), ne ridicam han cu crama.

  9. Draga Vlad,
    Cafeaua poate intr-adevar sa prelungeasca viata, prin actiunea mai multor antioxidanti. Les pains au chocolat – hm, aici ar trebui sa ai mai multa grija.
    In rest, sfatul meu il stii – fierul e cel mai bun prieten al barbatului. Graaaaahaaaaa!

  10. Hm, păi nu prea ştiu ce o să fac sau ce vreau să fac. Chestia este că “ce vreau să fac” devine irelevant, se va pune problema “ce pot să mai fac”. De asta mesajul lui diligentreader e foarte frumos, dar sfatul ei e inaplicabil.

    Deocamdată, îmi înfrunt prima moarte, cea a viitorului luminos pe care probabil toţi ni-l imaginăm. Îmi imaginez că sunt printre dumeavoastră dintre cei care au trecut prin asta.

  11. Trebuie sa te lasi dus de val atuncea cand nu rezolvi nimica inotand bezmetic in amonte.

    Trebuie si sa ai un pic de curaj, sa privesti dincolo de varful nasului personal (la “totul” ala care-n final e cumva la fel, cum zicea kerb).

    Si de ce oamenii care fac ce pot sunt demni de dispret?

    Viitorul nu este o stea fixa, e o aurora boreala.

  12. “…acceptind sfaturi,ridiculizezi drama personala dintre aspiratii,tabiet si lucrurile simple..”

  13. Dar poate a fost o vreme când puteam mai mult şi n-am făcut nimic.
    În fine, nu mă luaţi în serios. Madelin, sigur că o să mă las dus de val. Şi sigur că, la capăt, mă aşteaptă noaptea, nimicul sau îndurarea, deci nu prea contează.

  14. Winstub sau bierstub ? Qu’importe le flacon, pourvu… Inca putin si vom ajunge si la Omar Khayam 🙂

  15. Winstub sau bierstub ? Qu’importe le flacon, pourvu… Inca putin si vom ajunge si la Omar Khayam 🙂

  16. Da, spațiul ăla dintre aspirații, tabiet și lucrurile simple… iacătă un lucru frumos. Dar, dacă văd eu bine, și sfaturile astea sînt tare frumoase, e ca la gura sobei…

    Să nu uit: Mi-a mers la inimă chestia cu aurora. Madelin, nu vrei să te chemăm de acum încolo Aurora? Aurora Madelin? Sună tare bine.

    Oh, cît despre cramă, localul ăla cu pește unde ne-a dus Zaza, nu era rău deloc, ce-ar fi? Dacă supraviețuiesc zilele astea, spre sfîrșitul lui martie o să fiu din nou în București. Altfel, a se calcula centrul de greutate al triunghiului Vlad-Tapirul-Pinocchio și a se organiza o întînlire acoló lîngă izvoare. (Izvoarele Dunării?)

  17. Stii care e diferenta dintre cei ” comuni” si cei “speciali”? Primii se complac. Ultimii lupta. Cand ai stofa sa fii special, ai o datorie. Nu fi lenes!!!Ai nevoie de o femeie( or, whatever. this was for Pino…) care sa stie sa te sustina, damn it! Asta cu “in spatele unor barbati puternici…” e foarte adevarata. Numai o femeie poate sa te convinga cat esti de special, dar nu e de ajuns. Trebuie sa si scoata untul din tine, adica sa te sustina sa te afirmi si sa te implinesti in toata splendoarea. Iarta-ma ca intru in zone interzise. Dar am varsta sa spun: cand ceva e in neregula cu un barbat, femeia e de vina, si cand ceva e in neregula cu o femeie, barbatul e de vina. ( Sau vezi Platon. Jumatatea e de vina…)Nu degeaba ne-a facut Dumnezeu asa, incompleti.

  18. Nu pot adauga comentariul unde i-ar fi locul, asa ca scriu si eu unde pot.Pinocchio, cine ar fi interesant sa fiu? Cine crezi tu ca sunt, ar fi plictisitor, inteleg. Asa ca sper sa fiu cine nu te astepti. Ceea, ce, de altfel, e adevarat. Ca nu am avut niciodata niciun punct de intersectare. Asta,daca nu crezi in vieti anterioare.Altfel stai linistit. Din punctul tau de vedere, sunt un personaj interesant. Adica total necunoscut.Se pare, insa, ca avem tendinta sa asimilam necunoscutul unor repere imediate,identificabile. Nu stiu cu cine seman. Dar, in mod fatal, se vede treaba ca seman cu cineva. Suntem unici, si, totusi, atat de recognoscibili. Helas!

  19. De cînd cutreier Internetul, sper că am învățat un lucru, anume să nu adresez aprecierile mele persoanelor, ci ideilor pe care acele persoane le exprimă. Așa trebuie înțeles și comentariul meu de mai sus. Și, mai departe: Ideea pe care o reprezinți aici am mai întîlnit-o — rar, din păcate. Drept care ar fi îmbucurător ca dumneata și Diotima (pentru că la ea mă gîndeam) să fiți în realitate două persoane diferite, astfel încît numărul persoanelor care propagă acea idee să fie mai mare.

  20. Atunci, bucura-te. Nu stiu cine e Diotima.Si, in treacat fie spus, ideile apartin, totusi, oamenilor. Asa ca o sa ma bucur si eu un pic.

  21. Tapire, tocmai ziceam (și wordpresu’ m-a trimis iar pe maidanu’ cu spam) că plec înapoi pe 28 martie. Oare ne vedem cu toții acolo? Ar fi genial!!

  22. Ah. Diotima este cea de la care știa Socrate lucrurile cele mai importante. Sigur că este o lipsă de modestie din partea mea, dar este în același timp un grand compliment la adresa Diotimei, de la care știu și eu lucrurile cele mai importante. Sper să fiu iertat.

  23. Da, dar nu la Diotima lui Platon faceai referire,desi ideea reincarnarii e frumoasa, ci, probabil,la cineva care avea acest id pe net, nu? Diotima ta!

  24. Diligentreader, ehei, Diotima mea…

    “mă gîndeam ce n-aș fi dat altcîndva
    să fiu pînă și ultimul țigănuș dintr-o clasă de-a ta,
    cel mai nespălat, cel mai golan, să-mi fii dirigintă…”

    Chiar așa: Diotima mea mi-a fost dirigintă în școala generală. Mai tîrziu, pe la vreo 16 ani, mă plimbam cu bicicleta pe strada ei (era o stradă tare frumoasă) și îi scriam cu cretă pe asfalt scrisori de dragoste în fața intrării de la bloc. Dar hm, nu cred că le-a citit vreodată.

  25. diligentreader, io nu cred că departajarea oamenilor este aşa de clară. cam toţi ne complacem şi cam toţi ne luptăm. important este să definim clar diferenţele dintre “vreau”, “pot”, şi “trebuie”, şi să le aliniem corespunzător în viaţă. şi să realizăm ca, ierarhic, “vreau” este cam pe locul trei. un fel de adaptare a rugăciunii beţivilor anonimi. tu ce spui e frumos, dar urechilor mele sună un picuţ a lozinci care parcă sunt luate din manualul american de creştere a copilului, “be yourself, follow your dream”, alea. uite că pe americani tocmai individualismul ăsta ridicat la rang de virtute îi bagă în găleată

  26. Pe lângă cele zise de tapirul, aş mai adăuga că nu, habar nu am care e diferenţa dinte “comuni” şi “speciali”. Mi-am scărpinat ceafa o oră şi degeaba. Am eliminat repede criteriul lui diligentreader, pentru că ştiu mulţi pe care îi consider “speciali”, sau sunt “speciali” pentru mine, sunt unici, deosebiţi, etc, care se complac şi care o să se piardă pe undeva pe drum. Şi cu toate astea nu vor înceta să fie “speciali”, pentru noi, cei pe care îi cunoaştem. După care mi-am dat seama că nu au cum să spun dacă sunt speciali sau comuni, pentru habar nu am cum să fac diferenţa. Ce dilemă!
    Nu pe bune, e cineva care mă poate ajuta?

  27. Vlad, e o voce interioară, la tine sau la ceilalți, care spune ce e special și ce e comun.
    Tapire, departajarea e departajare. Granița asta nu e numai în spațiul dintre oameni, e și în interiorul nostru, asta e de obicei lupta cea mai grea.

  28. Ce insemna ”o sa se piarda pe undeva pe drum”?! Exista cumva un obiectiv de atins? Cred ca toti ne complacem intr-un fel sau altul… pentru a face existenta…suportabila.

  29. pinocchio, I beg to differ. şi ne întoarcem la zisa mea preferată, totul e relativ, nu există absoluturi. dacă pentru mine departajarea nu e departajare asta are, pentru mine, o valoare de adevăr mai mare decât zisa altora. vocea asta interioară, tocmai pentru că e interioară, e subiectivă, e a mea, e relativă. departajarea delimitată de vocea mea nu se potrivşte neapărat cu departajarea delimitată de vocea ta. sau, aplicăm un criteriu comum? – ăla nu mai e voce interioară, în cazul ăsta. şi acest criteriu comun, exterior, e si el relativ la grupul care l-a acceptat drept criteriu.

    ca să nu mai discut definiţiile (pasiunea mea), ce e aia “a te complace” şi ce e aia “a te lupta”?

  30. Vlade, singurul lucru pe care-l putem face pentru ei, este sa-i asternem pe hartie. Am descoperit chestia asta de curand.

  31. Pai, tocmai vocea interioara e cea mai importanta, evident subiectiva ar trebui sa fie. Cred ca armonia si echilibrul vin din sentimentul ca ti-e bine cu tine, ca nu te consideri tu insuti ratat, sau oarecare, sau neputincios, sau vinovat. Insa daca te raportezi mereu la ce zic ceilalti, de cele mai multe ori sfarsesti prin a te simti vinovat sau inadecvat. Si numai cand esti multumit cu tine, poti fi si bun. Altfel, frustrarile si culpabilitatile sapa si te fac rau, trist sau bolnav. Cel putin nemultumit. Sa fii tu multumit cu tine insuti e primul pas spre armonia universala.
    Bineinteles ca nu exista absoluturi. Dar, in viata asta, nu am intalnit niciun om cu adevarat bun care sa nu fie impacat cu sine. Poate sunt si chinuiti care fac bine, desi tind sa cred ca sunt cei care mimeaza ca fac bine, incercand sa isi imbunatateasca imaginea, mai degraba decat cei carora asta le vine natural. Leg implinirea personala de bine, pentru ca ma intorc la prima asertiune: daca toti am face ce ne place si ceea ce facem bine, nu ar mai fi razboaie pe planeta.
    Cat despre lupta si complacere, in general minima rezistenta te duce pe drumurile batatorite, si, exact pentru ca nu suntem toti turma, la fel, astea inseamna neimplinirea personala. Si sa lupti cu norma care e inabusitoare si nenaturala sau impotriva naturii tale, e o dovada a caracterului exceptional. Evident ca nu sustin acum o societate a bunului plac personal, pentru ca asta ar duce la haos. Dar exista mecanisme regulatoare ale realizarii binelui public. In definitiv, nu poti fi fericit intr-o lume nefericita, nu poti fi sanatos intr-o lume bolnava, nu poti fi curat intr-un loc zacand de gunoaie.Iar propria imagine se construieste nu numai din interior, ci si din oglinzile pe care ti le pun ceilalti in fata.
    E prea mult de spus.
    Oricum, nu cred deloc ca eu, personal, as detine vreun adevar absolut.Din contra, cred in adevarul ca suma a adevarurilor individuale. Numai Dumnezeu poate fi absolut, ca e singurul care stie tot.

  32. S-a demonstrat, inclusiv, prin reducere la absurd, aici, că toate caracteristicile omului depin de ceilalţi. Ceilalţi reprezintă cauza mea ultimă. Şi a ta, diligentreader. Aşa că da, permanent, clipă de clipă, mă raportez la ceilalţi. Iar dacă mă raportez la “mine”, evident că mă raportez la alt “eu”, unul diferit de mine, şi care la rândul lui se raportează la alţii. Chiar şi anahoreţii, depărtându-se de ceilalţi, nu se depărtează cu adevărat, ci schimbă raportul cu ei.
    Armonia şi echilibrul nu au sens, aşadar, decât în raport cu ceilalţi. Asupra acestei premise nu am nicio îndoială.

    Cât despre împlinirea personală, ea nici nu există, sau ne este inaccesibilă, în acelaşi timp poate avea loc într-un anume sens, dar ne scapă din vedere complet. Asta pentru că nu avem mijloacele să ne calculăm toate consecinţele tuturor actelor noastre, chiar presupunând că acestea ar fi finite. Ca evreul care a inspirat personajul Shylock, fără să aibă habar.

  33. Ce-mi place! Tehnica de manipulare clasica. “S-a demonstrat” in loc de ” am demonstrat”, sau, si mai onest ” am incercat sa demonstrez”! Asta da credibilitate mesajului prin ceea ce e aparent recurs la studii,cercetare, etc. adica la ceea ce ar indreptati un ” s-a demonstrat”.
    Stii ce faci? Aparent demolezi un precept existent in toata literatura sapientiala a lumii, inclusiv in Biblie: ” Cunoaste-te pe tine insuti.”? Desi, in a crooked way, poti demonstra ca tocmai pentru ca suntem doar reflexii si refractii, recombinari si vitralii,cunoscandu-ne pe noi, cunoastem lumea. Ceea ce nu ar insemna decat ca amandoi avem dreptate.
    Insa, tehnic vorbind, abordarea ta e gresita, din simplul motiv ca singurii pe care-i putem schimba sau modela suntem noi insine. De-aia se si zice ca daca vrei sa schimbi lumea, trebuie sa te schimbi tu. Fiind tot timpul macar programatic intors inafara, pentru ca in realitate suntem tot timpul cufundati in noi, ajungi sa nu schimbi nimic si sa te lamentezi pana la sfarsitul zilelor de zadarnicia oricarui gest uman. Cand , in loc, poti lucra asupra ta, si chiar sa reusesti sa faci lumea frumoasa.
    Chestie de pedagogie.

  34. Creca-i prima oara-n veatza cand sunt de acord cu un Doru.
    Io imi retrag cuvintele anterioare, deja mi s-a facut rusine cand le-am recitit.

  35. Io tot n-am inteles din propozitie, Vlad, de ce uamenii care fac ce pot sunt demni de dispretz.

  36. Diligentreader, nu-mi ataca metodele, atacă-mi argumentele.
    Gnothi sauton este un îndemn foarte frumos şi trebuie să îl urmăm, dar e bine şi să ştim că niciodată nu poate fi dus la bun sfârşit. De altfel, e bine să ne amintim şi cealaltă inscripţie de pe templul lui Apolo: meden agan. Dar aşa ne vom pierde în manierisme livreşti şi o luăm pe lângă subiect.
    Pinocchio, nu am o voce interioară în care să mă încred. În general, vocile interioare sănătoase sunt foarte, foarte slabe şi şovăielnice. Dacă încep să devină puternice, începe şi delirul.
    Diligentreader din nou: nu cred în jumătăţi, a fost demonstrat şi aici 🙂 că mitul androginului nu trebuie luat în serios. Iar Diotimele sunt foarte rare. Iar eu sunt old school.

    Madelin. Cei ce fac ce pot sunt cei mai demni de respect de pe lumea asta. Cei care utilizează scuza \”fac ce pot\” (ca de exemplu eu în însemnarea de faţă) deja au o bilă neagră.

  37. Nu atac nimic.Te scuteam doar de (inca) o incercare imposibila: aceea de a cunoaste ce e in afara ta, fara sa-ti luminezi intai propriile abisuri. Nu avem acces atat de intim la ceilalti, cum avem la noi. Iar inscriptia de pe templul lui Apolo e doar cea mai cunoscuta forma, fiind cea mai simpla, a unei idei repetate in prea multe locuri, timpuri si contexte, ca sa fie doar un ideal de neatins. Biblia zice ceva de genul: suntem dupa chipul si asemanarea Lui, deci cunoscandu-ne pe noi, il cunoastem pe El.Cabala dezvolta cel mai mult aceasta metoda de cunoastere si corectie a lumii. Sunt variatiuni pe aceeasi tema, insa,in toate curentele mari de gandire.
    Oricum, sa-ti spui ca un indemn e frumos dar nu poate fi niciodata urmat e sa-ti tai orice posibilitate de indeplinire din start.
    Nu vad legatura cu masura in toate sau ce e prea mult strica. Cele 2 vorbesc de lucruri diferite. Amandoua adevarate, dar diferite.
    linkul cu androginul duce catre un nicaieri, asa ca nu am putut intelege trimiterea. Pana nu vad despre ce e vorba, nu inteleg legatura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.