Ce anume defineste o tragedie? Faptul în sine sau reactia noastra la el?
Exista evenimente care se întâmpla brusc – un accident, un cutremur, o moarte subita. Evenimentele astea sunt extrem de dureroase.
Si exista evenimente care se petrec foarte încet, uneori aproape insesizabil pe termen scurt, dar care, retrospectiv, sunt pierderi la fel de mari. Astea dor mult mai putin, pentru ca oamenii se obisnuiesc (neavând încotro), iar uneori, la sfârsit, în loc de durere e doar usurare.
Sunt evenimentele din a doua categorie mai putin tragice decât primele, prin simplul fapt ca provoaca mai putina suferinta?
Si mai sunt, sau banuiesc ca mai sunt, si pierderile la care suntem cu totul insensibili: de exemplu – întreg viitorul pe care l-am ucis pentru ca nu ne-am oprit la colt sa bem o cafea. Nu putem suferi pentru asa ceva, altfel suferinta ar fi infinita.
Pot exista tragedii indolore? Sau trebuie neaparat sa presupunem existenta cuiva care totusi isi asuma sarcina de a suferi pentru toate?
Poţi face o tragedie din faptul că ai pierdut tramvaiul, de exemplu. Cred că percepţia şi interpretarea unei tragedii poate depinde de afectul nostru în acel moment, de trăirile noastre anterioare, de experienţa şi înţelepciunea pe care viaţa ar trebui să ni le dea. Cît suntem de pregătiţi pentru a primi o veste, o lovitură, un eşec. Un medic ştie toate astea…
Au trecut exact 33 de ani…
Primul tip de tragedie despre care vorbesti e de competenta psihologului.Al doilea tip este de domeniul evolutionistului,iar al treilea tine de filozoful exitentialist.Eu “as prefera”tipul al doilea de tragedie pentru ca ma duce cu gindul la faptul ca daca am avea SUFICIENT timp ne-am putea adapta la ORICE,inclusiv la suferinta si boala.Acuma ma intreb daca existenta bazata pe adaptarea la boala ar dispune si de binele,fericirea si exaltarea caracteristice oricarei vietati care nu moare.
Am spus foarte multe prostii?
Chiar,faptul ca timpul trece mai incet atunci cind esti bolnav este doar un sentiment sau realitate fizica?
Sa nu-mi spuneti ca realitatea fizica e atit de generoasa incit accepta si sentimentul ireal al unui bolnav doar de dragul unei diversitati inutile.
Chiar,Vlad beneficiaza doar de prudenta victorioasa a supravietuitorului sau de inconstienta matura a ceea ce-l asteapta?
Matilda, deci tu eşti de părere că tragedia este doar o percepţie subiectivă.
Pinocchio, într-adevăr…
Doru, nu, chiar nu ai spus prostii 🙂 dacă mă întrebi pe mine. Presupun că, dacă am avea suficient timp, orice tragedie ar putea fi diluată în el până la dispariţie. Cu boala, nu ştiu. Depinde de boală – există unele boli în care timpul îşi pierde orice sens.
Dar dacă timpul e doar o percepţie, şi tragedia e doar o percepţie, atunci să-l cheme careva pe Berkeley.
n-am înțeles bine care sunt evenimentele tragice din a doua categorie. poate dai niște exemple.
mie mi se pare că tragic, comic și ce-ar mai fi (un prof zicea că ar mai fi „straniu”) țin de lucruri scurte, de întâmplări și succesiuni de întâmplări dar nu cred că se pot întinde în viețile reale pe mai mult de câteva zile.
doru, nu, nu ai spus prostii ba chiar, cum spunea vlad, înţeleg ce zici!
şi eu cred că tragedia, într-o anumită definiţie, e percepţie subiectivă. sau nu? ce s-a întâmplat în Haiti e o tragedie, conform definiţiilor (unora din ele), dar e foarte posibil (şi uman) să mă afecteze mai mult moartea pisicii mele. e moartea pisicii mele o tragedie în sine?
ne întoarcem la definiţii, cred. dacă vorbeşti despre tragedie ca despre ceva “dureros”, vorbeşti de o percepţie subiectivă (apropo, există percepţii obiective?), recte tragediile sunt mai putin tragedii (sau mai mult) tot în percepţia ta subiectivă (“a te obişnui cu ceva” e tot ceva subiectiv).
deci da, vlad, cred că şi tu defineşti – cel puţin în postul de faţă – tragedia din framework subiectiv.
Asadar,intelegem prin tragedie o acutizare a subiectivismului.Elementele care concura la acutizarea subiectivismului sunt sau nu sunt complementare.Tapiru are dreptate.”Forta” tragediei nu e obligatoriu complementara cu perceptia subiectului,dar nu pe palierul ignorantei ci pur si simplu din motive domestice.Vointa de a percepe o tragedie tine de educatie in timp ce perceptia “instinctuala” tine exclusiv doar de ceea ce ne priveste.
Daca,deci,prin tragedie intelegem o acutizare a subiectivismului,atunci tragedia retrospectiva(a doua categorie despre care vorbeste Vlad)participa cu OBIECTIVITATE la istoria personala,in timp ce”tragedia instantanee”(cea din prima categorie) nu te poate salva niciodata de pericolul umoral.Tragedia instantanee e traita in timp ce tragedia retrospectiva e gindita.
Am impresia ca sântem mai totii de acord. Formalizam, subiectivizam în functie de trecutul si experienta fiecaruia. “…un accident, un cutremur, o moarte subita…” sânt actiuni, evenimente, fapte. Numindu-le astfel, încercam sa obiectivam perceptia realitati. Pot deveni si tragedii, în functie de distanta noastra fata de consecintele lor. Se anunta : v-a murit mama ! Pentru destinatarul mesajului poate fi o tragedie. Pentru prietenii sai, prin empatie, tragedia se atenueaza totusi. Pentru necunoscuti se poate reduce la o dare din umeri. Informatia fiind aceiasi pentru toti, semnificatia ei se nuanteaza ïntr-o gama nesfârsita, de la un individ la altul…
apropos de ce scria tapirul, cred ca ceea ce s-a intamplat in Haiti e o tragedie pe cand moartea pisicii poate fi o drama sau dramoleta, dupa caz, in functie de cat de mult ai tinut la pisica ta. In consecinta, tragediile tin de situatii obiective, dramele de perceptii subiective…zic si eu.
Cursul firesc al vietii nu e tragedie, chiar atunci cand e trist. Moartea mamei nu e tragedie daca e la capatul unei vieti lungi, oricat de dureroasa ar fi. Moartea copilului e tragedie. Un accident venit din neglijenta nu e o tragedie, pentru ca e in ordinea fireasca, dar moartea intr-o inclestare cu dezastrul este. Suferinta in sine, oricat de mare, nu e tragedie. Dar atunci cand toate conditiile sunt intrunite pentru fericire: calitati exceptionale, factori favorabili, etc. si survine moartea, asta e tragedie. Ca si comedia, dar in alt registru si cu alte consecinte, tragedia vine din inadecvare. De obicei comentariul e : nu e drept. Evident ca poti considera ca soarta umana e prin definitie tragica, pentru ca nu e drept sa imbatranim si sa murim, chiar atunci cand suntem exemplari. Dar e nepotrivit ca ceea ce e in firea lucrurilor sa numim tragedie.Sfasierea unei caprioare de catre lup nu e tragedie.
Cred ca nu vorbesti de folosirea hiperbolica, pentru ca si ruperea unei unghii poate face o drama queen sa se lamenteze in fata tragediei.
De acord – reactia noastra la o forma de inadecvare. “…le juste milieu entre la simplification mutilante et le perfectionnisme paralysant” cf. G.L. 🙂
Viitorul ? Il preferam pe cel de ieri 🙂